Iată ce amenzi a acordat CNA în această săptămână și cine le-a primit

Bogdan Chirea
0
sedinta cna

Consiliul Național al Audiovizualului s-a întrunit în mai multe ședinte de lucru în această săptămână având pe ordinea de zi o agendă stufoasă.

Întrunit în ședința publică din data de 23.05.2023, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis să aplice postului Realitatea Plus următoarele sancțiuni:

- amendă de 20.000 de lei pentru emisiunea „România suverană” din data de 15.03.2023, difuzată fără a se respecta prevederile art. 47 alin. (3) și ale art. 70 alin. (1) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual (titluri afișate: „Biserica, război cu cei care vor să fure inocența copiilor”; „Biserica, unită împotriva depravării din Ministerul Educației”; „Decadența din educație, motiv de îngrijorare pentru IPS Daniel”);

- amendă de 10.000 de lei pentru ediția din 06.03.2023 a emisiunii „Culisele statului paralel”, în cadrul căreia au fost încălcate dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și cele ale art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Printre titlurile prezentate: „Cercetător: proteina Spike provoacă cheaguri de sânge”; „Medic: proteina Spyke poate provoca leziuni grave”; „Medic: vaccinul, efecte dezastruoase aspra sistemului imunitar”; „Medicul care a lucrat la ser, anunț crucial pentru părinți”; „Avertisment: vaccinarea poate afecta creierul și inima”.

Amenda de 20.000 lei a fost aplicată pentru o emisiune în care Alexandra Păcuraru, fiica patronului Realitatea, a dat cu tămâie în studio.

La România suverană s-a discutat despre diversitatea de gen şi orientarea sexuală a adolescenţilor în unităţile de învăţământ. Subiectul a pornit de la scrisoarea pe care 13 culte religioase au trimis-o Ministrului Educaţiei, prin care cer ca din proiectul Legii Educaţiei să fie eliminată obligaţia cadrelor didactice de a promova diversitatea ca resursă de învăţare.

Realizatoarea emisiunii Alexandra Păcuraru a dat cu tămâie în studio, ca să "iasă dracii din legea educaţiei".

Extras din emisiune:

 "(...) această doamnă Deca de care am ştiut de la început că este progresistă şi că îşi doreşte să ne mutileze copiii pe viaţă. Indiferent cu câte teorii veţi veni la mine să-mi spuneţi că este decent, că este noul viitor să-ţi trimiţi la şcoală băiat să şi se întoarcă fetiţă sau neutru sau să aibă sex stelar sau aşa, eu vă spun că dacă Dumnezeu rânduia aşa, aşa era

 Dau drumul la... la tămâie. Mai mult la Gelu şi la ministrul Educaţiei, aici la Deca. Deca care vrea să pună cruce pe Educaţie şi să diversifice tot, ca la draci acolo. La draci poţi să faci orice, doamna ministru al Educaţiei, pe noi lasă-ne aşa cum ne-a lăsat Dumnezeu. Te rog. Luaţi mâna de pe copiii noştri.

Păcuraru (ţinând căţuia cu tămâie): Dragă doamnă ministru al Educaţiei, ferească Dumnezeu. (Întinzând căţuia către cameră şi făcând cruci) Vă dau puţină tămâie. Sunt convinsă că nu călcaţi pragul sfintei Biserici. Vă trimit şi la minister să vă dea Dumnezeu înţelepciune să nu traumatizaţi copiii mai mult decât aţi reuşit s-o faceţi până acum.

Ne respinge, doamna Leca. Cred că a fost informată, că aici sfârâie tămâia. Daţi-i şi scris lu' Leca. Lu' Leca, lu' Deca, că sfârâie tămâia la mine. O fi semn bun, o fi semn rău, ea să ne zică. 

Şi of, Doamne, dacă ai face o minune să se ducă tămâia asta uite aici, asta uite aici. Ia să ducă dracii să sfârâie."

De asemenea, Anca Alexandrescu, moderatoarea emisiunii Culisele statului paralel a prezentat un material video cu Robert Malone (virusolog), în care acesta a spus că vaccinul este periculos şi să nu se vaccineze copiii. Amenda s-a dat pentru că nu au fost verificate informaţiile.

Prevederi ale legislației audiovizualului încălcate de post. 

Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare:

Art. 3 - (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

Decizia CNA Nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare

Art. 47 - (3) Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice.

Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

Art. 70 - (1) În cadrul programelor de ştiri şi dezbateri care abordează probleme de interes public privind minorităţile etnice, religioase sau sexuale se va prezenta şi un punct de vedere al acestora.

Întrunit în ședința publică din data de 24.05.2023, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis să sancționeze postul Prima TV cu somație publică pentru edițiile din  04, 10 și 11.05.2023 ale emisiunii „Primii câștigă”, la difuzarea cărora nu au fost respectate dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. e) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, conform cărora „Concursurile interactive pot fi difuzate în cadrul programelor audiovizuale numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: (...) e) câştigurile sau premiile sunt atribuite în baza unui regulament adus la cunoştinţa publicului.”

De asemenea, membrii Consiliului au hotărât să emită o decizie de intrare în legalitate pentru cele trei variante ale spotului publicitar TV aferent campaniei de promovare „eMAG, Super Preț”, la difuzarea cărora au fost încălcate dispozițiile art. 93 alin. (1) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual („Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale şi să nu utilizeze practici comerciale incorecte, înşelătoare sau agresive, aşa cum ele sunt definite de Legea nr.363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare”). Perioada monitorizată a fost cuprinsă între 20-26.03.2023. 

În aceeași ședință, ca urmare a analizării raportului de monitorizare întocmit pentru emisiunea „Actualitatea Românească”, publicată pe 25.04.2023, având titlul „Începe marele circ :)” și identificată pe platformele de partajare a materialelor video Facebook (pagina „Meritocratia Romania”) și YouTube (contul utilizatorului Laurențiu Primo – Neoficial), Consiliul a hotărât să sesizeze Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și să transmită notificări către compania Meta Platforms Ireland (Meta-Facebook) și către Google Ireland Limited (care are în portofoliu YouTube).

Totodată, ca urmare a analizării rapoartelor de monitorizare pentru mai multe melodii care aparțin genului musical trap (Albert Nbn și Nane – Zoro; Albert Nbn – Beto; Nane feat. Amuly, Credit și Solomon – Rotație; Killa Fonic feat. Azteca și Nane - Kpcoca; Amuly – Constant), identificate pe platforma de partajare a materialelor video YouTube, membrii Consiliului au decis să transmită o notificare către Google Ireland Limited, deoarece au constatat că accesul la videoclipurile monitorizate nu este restricționat, nefiind utilizat niciun instrument de verificare a vârstei utilizatorului. 

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!