Postul de televiziunea Realitatea Plus a primit o sancțiune dură din partea membrilor Consiliului Național al Audiovizualului. CNA a decis în ultima ședință publică înteruperea emisiei normale a postului și obligarea Realitatea Plus de a difuza timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, numai textul deciziei de sancţionare.
Întrunit în ședința publică din data de 11.05.2023, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis să sancționeze postul Realitatea PLUS cu obligarea radiodifuzorului de a difuza, în data de 18.05.2023, timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, numai textul deciziei de sancţionare. Membrii Consiliului au constatat încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și a prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a), b) și ale art. 67 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, la difuzarea emisiunilor „Deschide lumea”, ediția din 01.04.2023 și „Culisele statului paralel” (edițiile din 8, 14, 15, 19, 21, 28, 29 și 30.03.2023, precum și cele din 11 și 12.04.2023).
Ce articole de lege au fost încălcate:
Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare:
Art. 3 (2) - Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
Decizia CNA 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual
Art. 64 (1) - În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă;
Art. 67 - În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii.
"CNA a decis suspendarea emisiei Realitatea Plus pentru 10 minute din cauza plângerilor făcute de Sorin Grindeanu și Sebastian Burduja! Au zis că “n-am învățat nimic deși mi-au dat amenzi de 300.000 lei”! Vor să obțina scoaterea mea de pe post! Ne căutam dreptatea în instanță!", a scris Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii "Culisele Statului Paralel", într-o postare pe Facebook.
Comentariul va fi postat dupa aprobare