DWMT La CONAC anunță o scenă cu line-up surpriză și noi artiști vizuali

Bogdan Chirea
0

DWMT în colaborare cu POINT extind experiența de festival DWMT La CONAC prin adăugarea unei scene noi, cu line-up surpriză, pe domeniul Conacului Udriște-Năsturel. 

Scena DWMT.Sessions vine în completarea eclectismului muzical oferit de artiștii deja consacrați ai evenimentului, amplificând deschiderea organizatorilor față de trupe, solo acts și genuri muzicale mai puțin cunoscute, precum și interacțiunea mai apropiată dintre artiști și public.

«Ne-am propus ca DWMT La CONAC să funcționeze - măcar acum, la prima ediție – ca un sistem sinergic de senzații vizuale și auditive, de experiențe curatoriate, de oameni și forme artistice neașteptate, în armonie. Tocmai de aceea, DWMT La CONAC – asemenea proiectului video Diud, Where’s My Tune? - se desfășoară într-un cadru mai restrâns și poate ușor exclusivist: pentru a asigura confortul de a te simți la locul potrivit, printre oamenii potriviți, într-un mediu perfect și relaxat care îți dă libertatea să încerci lucruri noi, indiferent de ce parte a scenelor te afli. Fie că ești artist, muzician, fan, pe filmul lor, al tău sau al nostru, scena DWMT.Sessions este despre o unitate aparte, în care ideea de „nou” și de „ei” se împletește foarte frumos cu cea de „noi” și de „familiar”», povestește Anca Gheorghe, Head of DIUD.

Muzica va fi abordată în cadrul evenimentului și din perspectiva profesiei, cu ajutorul a două sesiuni de discuții pe tema diversității în industria muzicală din România. Sesiunile vor contribui la susținerea unui mediu mai incluziv și mai echitabil pentru femeile din sfera muzicii și sunt organizate sub egida Women In Music.

„Ne bucurăm să ne alăturăm festivalului DWMT La Conac, printr-un parteneriat care evidențiază și mai mult importanța egalității de șanse în industria muzicală. Suntem convinse că prin genul acesta de acțiuni concrete, prin unitate și colaborare putem contribui la creșterea vizibilității și la promovarea femeilor talentate din industria muzicala, de la artiste, compozitoare, producătoare până la femeile din spatele scenei care activează în management, booking, case de discuri, marketing, PR, publishing, organizare de evenimente etc.”, afirmă Corina Sava, Founder Women in Music Romania.

În planul artelor vizuale, pe lângă expoziția temporară „Castelul destinelor încrucișate” gândită și curatoriată de MARe, noutatea pentru pasionați va fi dată și de selecția de lucrări inedite din partea Asociației S.E.M.N, de expoziția fotografică a Feliciei Simion sau de năzbâtiile grafice și ilustrative semnate Să Fiți Cuminți. Sunt doar câteva dintre elementele-cheie care vor pune și mai bine în lumină vibe-ul artistic contemporan al festivalului.

Programul scenei DWMT.Sessions, lista artiștilor participanți și ora dezbaterilor pe tema diversității în industria muzicală vor fi anunțate în curând pe paginile de Facebook și Instagram ale evenimentului. Harta festivalului și ordinea performance-urilor pe scena principală pot fi consultate în cele ce urmează.


MAIN STAGE LINE-UP



HARTA EVENIMENTULUI



Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!