Primăria Municipiului Constanța anunță prin intermediul unui comunicat de presă că a emis autorizația de desființare pentru construcțiile existente pe amplasamentul complexului situat pe strada Primăverii. Demolarea efectivă va începe pe 10 iulie și va dura câteva luni.
Lucrările vor începe de la partea superioară a construcțiilor spre bază, bucată cu bucată, nivel cu nivel, respectând reglementările privind securitatea operațiunilor de demolare.
Construcția arenei a început în anii 1950, sub conducerea arhitectului Ioan Pușchilă, fiind inaugurată pe 23 august 1954. În anii 1970, stadionul a fost supus unui proces de modernizare, prin suplimentarea capacității arenei.
După 73 de ani, stadionul va fi demolat pentru a face loc unui complex multifuncțional unic. Pe amplasament se va realiza un stadion de fotbal cu o capacitate de 18.500 de locuri, care va beneficia de funcțiunile și suprafețele necesare încadrării în categoria IV UEFA și un stadion de atletism cu o capacitate de 1.000 de locuri.
De asemenea, clădirea stadionului va integra și o serie de funcțiuni complementare: săli de antrenament- atletism indoor, squash/tenis de masă și fitness, centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative, spații comerciale și zone de loisir.
Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții și UAT Constanța și are valoarea de 379.000.000 lei fără TVA, fiind cofinanțat de la bugetul local în cuantum de 48.000.000 lei fără TVA pentru lucrări de construcții și 5.000.000 lei fără TVA pentru asigurarea de utilități.
La începutul lunii iunie pe stadion a fost organizat și un concert pentru a marca ultimul eveniment pe vechiul stadion.
De-alungul timpului stadionului a găzduit echipa de fotbal Farul Constanța, actuala campioană de fotbal a campionatului intern, care îți desfășoară meciurile la Ovidiu. Stadionul a găzduit și meciuri ale echipei naționale dar și diferite alte competiții.
Sursa foto: Primaria Constanta
Comentariul va fi postat dupa aprobare