Conducerea TVR a dispus un control intern cu privire la achiziţiile unor evenimente sportive

Bogdan Chirea
0
tvr

Managementul Televiziunii Române a dispus demararea unei proceduri de control intern prin care va fi verificat modul de achiziție de către Societatea Română de Televiziune (SRTv) a tuturor evenimentelor sportive din ultimii 9 ani.

Demersul a fost inițiat în urma semnalării mai multor situaţii în care reprezentanții SRTv din cadrul Departamentului Sport, responsabili cu negocierea şi achiziţionarea drepturilor tv, ar fi refuzat contractarea unor competiții sportive ofertate de European Broadcasting Union (EBU), pentru ca, ulterior, să le cumpere de la operatori privaţi din România cu sume mult mai mari decât cele iniţiale.

Concret, un raport de audit realizat de Compartimentul Audit Intern a relevat o serie de  probleme privind achiziţiile sportive realizate de vechile conduceri ale Departamentului Sport al SRTv. Astfel, managementul SRTv a aprobat demararea unui control legat de derularea tuturor proceselor, negocierilor şi încheierii/neîncheierii contractelor de achiziţii de drepturi sportive, interne şi externe, din perioada 2014 – 2023.

Reamintim că recent Televiziunea Română a obținut recent acordul CNA pentru lansarea pentru postul de televiziune TVR Sport. La momentul anunțului lumea se întreba ce competiții sportive ar urma să difuzeze canalul.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!