Miercuri, 12 iulie, Partizan aduc suflul natural al străzii bucureştene pe terasa de la Expirat Halele Carol, într-un concert acustic cum n-a văzut Parisul.
Partizan, o trupă cu o istorie incredibilă, va cânta sub cerul liber, în grădina de la Expirat, într-un cadru cât se poate de relaxat, mai aproape de oameni și departe de griji.
Ca niște cameleoni muzicali, partizanii vor insufla o nouă viață pieselor lor, astfel încât publicul să se bucure de noi „arome”, așa cum orice meloman pasionat are nevoie din când în când. Ce poate fi mai frumos decât un grup vesel, o „Fata Mea” și ceva rece în mână, în buza parcului Carol?
Partizan este o formație românească de muzică rock fondată în București în 2001. Discografia trupei conține 3 albume de studio: „Am cu ce” (2002), „București” (2003) și „Timpuri Noi” (2019). Partizanii se feresc de tot ce înseamnă satiră sau critică la adresa oamenilor obişnuiţi. Aduc situaţii din dimensiunea reală şi le transpun în una ştiinţifico-fantastică. Ei creează un univers paralel în care ne regăsim cu toţii.
Comentariul va fi postat dupa aprobare