Piața locală de capital (segmentul reglementat și sistemul multilateral de tranzacţionare - SMT) a ajuns la o capitalizare bursieră de 211 miliarde de lei în 2022, în scădere cu 15% față de nivelul din anul anterior, pe fondul incertitudinilor geopolitice și economice, potrivit celei de-a șasea ediții a raportului ”Multiplii de evaluare ai companiilor listate la Bursa de Valori București și ai pieței locale de fuziuni și achiziții”, realizat de PwC România.
Trendul descrescător al capitalizării bursiere a continuat și în primele trei luni ale anului 2023 comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, dar s-a inversat după finalizarea cu succes a listării companiei energetice Hidroelectrica în luna iulie 2023.
”De la izbucnirea pandemiei din 2020, contextul economic din România a fost volatil, susținând incertitudinea în rândul investitorilor și în diverse sectoare. Chiar dacă în 2022 nu au fost listări noi de acțiuni pe segmentul principal al Bursei de la București, SMT a continuat să fie atractiv pentru investitori și pentru companiile mici/mijlocii înregistrând un total de 11 noi listări de acțiuni. Anul 2023 este diferit având în vedere succesul listării companiei Hidroelectrica pe segmentul principal al bursei, fapt care aduce BVB mai aproape de calificarea la statul de piaţă emergentă de către Morgan Stanley Capital International, aceasta devenind implicit o bursă mult mai atractivă pentru investitorii străini”, a declarat Sorin Petre, Partener PwC România.
Capitalizarea bursieră pe segmentul principal al BVB în anul încheiat la 31 martie 2023 a fost de 204 miliarde de lei, înregistrând o scădere de 5% comparativ cu aceeași perioadă din 2022, în timp ce valoarea medie lunară tranzacționată din aceeași perioadă aproape s-a înjumătățit.
”Cu toate că în primele trei luni ale anului 2023 capitalizarea bursieră a fost pe un trend descrescător față de aceeași perioadă din anul anterior, în luna iulie 2023 s-a finalizat cu succes listarea celui mai mare producător de energie verde - Hidroelectrica care a adus un plus important de lichiditate și încredere în piața locală de capital. BVB a fost astfel propulsată pe scena burselor internaționale atractive, mai ales pentru că listarea Hidroelectrica reprezintă cel mai mare IPO încheiat în Europa și al treilea la nivel global din perioada ianuarie - iulie 2023. De asemenea, este cea mai mare listare de acțiuni din istoria BVB, surclasând-o pe cea a companiei Electrica din 2014 (valoarea atrasă din listarea Hidroelectrica a fost de 6 ori mai mare față de cea din IPO-ul Electrica). Analizând datele la zi, vedem o creștere a capitalizării pe segmentul reglementat al BVB la 270 miliarde lei, de la 197 miliarde lei în 2022”, a declarat Raluca-Alexandra Capațina-Stoica, Senior Manager PwC România.
În ceea ce privește valoarea tranzacționată, pe piața reglementată aceasta a crescut cu 16% în 2022 față de anul precedent, la 12,8 miliarde de lei. În ultimii 15 ani, cea mai mică valoare tranzacționată a fost înregistrată în 2009 (5,1 miliarde lei), atunci când încrederea investitorilor a fost puternic afectată de corecțiile mari din 2008, în timp ce cel mai ridicat nivel a fost înregistrat în 2007 (13,8 miliarde lei), înainte de criza financiară.
Alte concluzii ale studiului
● Primele cinci cele mai tranzacționate acțiuni de pe piața reglementată în 2022 au fost cele din sectorul de petrol și gaze și din sectorul serviciilor financiare, respectiv OMV Petrom, Fondul Proprietatea, Banca Transilvania, BRD Group Société Générale și Romgaz.
● Randamentul suplimentar al pieței de capital peste Rata fără Risc, care recompensează investitorii care și-au asumat un risc mai mare alegând plasamentele pe piața de capital, a fost în perioada 31 decembrie 2012 - 31 martie 2023 de 1,2% în cazul indicelui BET și de 9,8% în cazul indicelui BET-TR.
● Capitalizarea bursieră a BVB raportată la PIB a fost de 14,9% la 31 decembrie 2022, sub nivelul observat în celelalte piețe bursiere din regiune precum Grecia, Croația, Cehia și Bulgaria.
● Cu un număr semnificativ mai mare de societăți listate și o capitalizare medie de 115 milioane Euro, societățile listate la BVB sunt mai mici în comparație cu cele listate la alte burse regionale, cu excepția Slovaciei și a Ciprului.
● Finanțările verzi și sociale au căpătat mai multă vizibilitate pe piața locală de capital în ultima perioadă, devenind din ce în ce mai atractive pentru investitorii locali și internaționali, precum și pentru companiile și autoritățile locale.
● În anul 2022, multiplul EBITDA (mediu) al companiilor listate pe piața principală a BVB a fost de 6,0x iar pe SMT, categoria Premium de 8,2x. Multiplul EBITDA (mediu) rezultat din analiza tranzacțiilor încheiate cu succes pe piața locală în 2022 a fost de 9,6x. Decalajul ar putea fi explicat prin faptul că societățile listate la BVB sunt în general companii stabile, în timp ce tranzacțiile private se referă adesea la societăți cu profituri mai mici, dar cu perspective mai mari de creștere.
Comentariul va fi postat dupa aprobare