În perioada februarie – iulie 2023, Berechet Rusu Hiriț SPARL a derulat prima ediție a proiectului „Vreau să fiu jurist?” alături de Colegiul Național „Spiru Haret” București.
Prin acest program educațional, 11 elevi din clasele a X-a și a XI-a de la Colegiul Național „Spiru Haret” cărora li s-a alăturat un elev de la Colegiul Național „Gh. Lazăr” au interacționat cu noțiuni teoretice și practice despre această profesie pentru a lua o decizie informată cu privire la cariera pe care doresc să o urmeze.
„A fost un proiect experimental care s-a finalizat cu succes! Indiferent dacă se pregătesc pentru o carieră în domeniu sau nu, elevii ar trebui să aibă încă din învățământul preuniversitar cunoștinte elementare din domeniul juridic, inclusiv o cunoaștere mai aprofundată a Constituției României. Am fost surprinși să descoperim interesul manifestat de acești elevi de liceu care, deși nu au fost niciodată expuși unei activități atât de tehnice cum este cea de avocat, au rămas totuși până la final curioși și dornici să epuizeze toate etapele.
Le mulțumim pentru reacția promptă de a ni se alătura și de a face din acest proiect o experiență cât mai frumoasă și folositoare pentru copii, Dlui Decan al Facultății de Drept, Răzvan Dincă, Dlui Președinte al Curții Constituționale, Marian Enache, Dnei Președinte a Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie, Dlui Decan al Baroului București, Ion Dragne.”, declară Mădălina Berechet, Partener Berechet Rusu Hiriț.
Proiectul a fost structurat în patru etape pe parcursul cărora au fost combinate aspecte teoretice cu cele practice, precum și sesiuni de studiu individual.
În prima etapă, elevii au făcut cunoștință cu Constituția României, drepturile omului și organizarea sistemului de drept românesc. Apoi au aflat despre structura unui proces și au asistat la diverse ședințe de judecată, inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel București.
În următoarea etapă, elevii au participat la două cursuri la Facultatea de Drept a Universității București în cadrul cărora au avut ocazia să înțeleagă mai detaliat donația și autoritatea părintească. Dl Decan i-a invitat în biroul său și le-a explicat câte ceva din istoria Facultății de Drept, dar a și răspuns întrebărilor elevilor despre programa universitară a Facultății.
A treia etapă a constat în organizarea unui proces simulat care a avut loc în sala de ședință Sanda Ghimpu, din cadrul Curții de Apel București. Pentru dezbaterea acestui proces, elevii au fost împărțiți în două grupe, unde au avut de analizat și pregătit o speță de drept internațional public și drept internațional umanitar pentru care au parcurs convenții internaționale aplicabile și au consultat doctrină de specialitate. În fața completului de judecată, compus dintr-un elev de la Colegiul Național „Spiru Haret” București și un judecător, cele două echipe au susținut pledoariile pregătite pe parcursul a două săptămâni. Elevul desemnat judecător a pronunțat o soluție și a redactat hotărârea finală sub îndrumarea unui magistrat.
Ultima etapă a fost finalizată cu participarea elevilor la o ședință de judecată din luna iulie a Curții Constituționale a României. În plus, Președintele Curții Constituționale a invitat participanții la proiect și în septembrie, pentru a asista la activități specifice instanței de contencios constituțional.
„Proiectul a reușit să răspundă așteptărilor elevilor de a cunoaște profesia de avocat și societatea juridică. Experiența ne-a confirmat că există o apetență pentru înțelegerea mecanismului declanșat de sistemul de drept. Modalitatea în care s-a desfășurat proiectul și atenția centrată pe așteptările elevilor au avut drept rezultat o mai bună înțelegere a ceea ce implică îmbrățișarea unui posibil drum într-o carieră în domeniul juridic, în mod special în profesia de avocat. Sentimentul împărtășit de fiecare participant este dat de dorința de cunoaștere. Fiecare etapă a proiectului a surprins mai multe aspecte esențiale ale profesiei de avocat: cerința permanentă de a te documenta și de a studia, atenția, cooperarea și flexibilitatea.” – Ana-Maria Barbareso, avocat în cadrul Societății de Avocatură Berechet Rusu Hiriț.
Societatea de Avocatură „Berechet Rusu Hiriț” își propune să inițieze în domeniul juridic, anual, serii de maxim 12 elevi din clasele a X a și a XI a ale liceelor de elită din București pentru a da posibilitatea celor mai buni elevi de liceu, interesați sau curioși de acest domeniu, să-l cunoască din interior. Accesul în proiect se bazează pe o selecție de CV-uri pe care elevii sunt îndrumați să și le scrie și pe care le vor trimite până la o anumită dată anunțată în prealabil. Liceele participante încheie un Protocol de colaborare cu Berechet Rusu Hiriț în care sunt reglementate detaliile parteneriatului.
Comentariul va fi postat dupa aprobare