HISTORY Channel anunță lansarea seriei „Enigmele României”, a doua serie locală a televiziunii în România.
Seria este formată din șase episoade de 30 de minute, în care aclamatul actor Marcel Iureș va cerceta o serie de enigme fără răspuns, care se axează pe istorie, geologie, castele, crime, lumini cerești, tulburări mentale și ritualuri religioase ascunse.
Serialul va avea premiera românească în luna octombrie la HISTORY Channel.
Actor de teatru și de cinema respectat, Marcel Iureș a lucrat și cu regizori americani legendari precum Brian De Palma și Francis Ford Coppola și a împărțit ecranul cu giganți de la Hollywood precum Tom Cruise, Johnny Depp, Nicole Kidman, George Clooney și Brad Pitt. Filmografia sa internațională include roluri în filme precum „Interviu cu un vampir: Cronicile Vampirilor” (1994), „Misiune imposibilă” (1996), „Pacificatorul” (1997), „Războiul lui Tom Hart” (2007), „Tinerețe fără tinerețe” (2007) și „Pirații din Caraibe: La capătul lumii” (2007). Printre cele mai remarcate filme românești în care a jucat Marcel Iureș se numără „Stejarul” (1992), „Balanța” (1992), „Vacanța cea mare” (1988), „Tatăl fantomă” (2011) și „Octav” (2017).
„Suntem încântați să anunțăm o nouă producție locală în România, «Enigmele României», unde HISTORY Channel își menține cu mândrie poziția nr. 1 în topul televiziunilor factuale pentru al zecelea an consecutiv și se plasează în top 15 televiziuni la nivel național.
Observăm un apetit mare al publicului din România pentru programele care îmbină istoria cu misterul. Prin urmare, am decis să ne concentrăm pe unele dintre cele mai fascinante mistere ale României și nu ne-am putut gândi la o gazdă mai potrivită pentru această emisiune decât Marcel Iureș, care, cu personalitatea sa carismatică, ne va ghida dincolo de narațiunile oficiale ale istoriei, în căutarea răspunsurilor”, comentează Karol Bek, Senior Commercial Director și Country Manager pentru România la A+E Networks Polonia & CEE.
„Sunt încântat să fiu gazda noii serii documentare HISTORY Channel, «Enigmele României». Este o emisiune intrigantă, care sper că îi va familiariza pe telespectatorii noștri cu noi perspective privind personalități și evenimente celebre care au definit istoria României. Cred că această emisiune va fi, de asemenea, o mare oportunitate de a promova moștenirea culturală fascinantă a României în întreaga lume, iar eu sunt onorat să fiu ambasadorul ei”, remarcă actorul Marcel Iureș.
„Ținuturile muntoase ale Transilvaniei, și nu numai, sunt excepțional de bogate în mister, enigme și întrebări fără răspuns. Chiar și astăzi, legendele sale globale, particularitățile sale geologice, scrierile preistorice și fenomenele paranormale și inexplicabile îi provoacă deopotrivă pe savanți, precum și pe oamenii de rând”, a declarat John M. Florescu, producătorul executiv al emisiunii.
Cele 6 episoade vor explora mistere și enigme din istoria României, cum ar fi locul în care se află mormântul lui Vlad Țepeș, cauza morții poetului național Mihai Eminescu, căutarea tablourilor dispărute în urma „marelui jaf” de la muzeul Brukenthal din Sibiu sau misterul iahtului Ostara - o navă cu o comoară de aur a unor nobili ruși, care au fost găsiți uciși aproape de malul românesc al Deltei Dunării în timp ce fugeau de bolșevici.
Comentariul va fi postat dupa aprobare