Warner Bros. Discovery a pierdut 1,8 milioane de abonați DTC la nivel mondial la serviciile sale de streaming în al doilea trimestru.
La sfârșitul trimestrului al doilea, a avut un total de 95,8 milioane, în scădere față de 97,6 milioane cu trei luni mai devreme, dar mai mare decât cele 92,2 milioane înregistrate în T2 2022. În segmentul intern (SUA și Canada), totalul a scăzut de la 55,3 milioane în T1 la 54 de milioane în T2 anul acesta (53,1 milioane în T2 2022), în timp ce la nivel internațional, totalul a scăzut de la 42,3 milioane la 41,8 milioane (39,2 milioane în T2 2022).
Cu toate acestea, ARPU (valoare medie per abonat) a crescut pe segmentul intern, de la 10,82 USD la 11,09 USD, iar la nivel internațional de la 3,48 USD la 3,65 USD.
ARPU global a crescut de la 7,48 USD în T1 la 7,71 USD în T2.
Veniturile DTC în T2 s-au ridicat la 2.732 milioane USD, în creștere cu 14% față de anul precedent, ex-FX. EBITDA ajustat a fost de -3 milioane USD, o îmbunătățire de 55 milioane USD de la an la an.
Warner Bros Discovery a unificat recent platformele sale de streaming HBO MAX si Discovery+ într-o singură platformă, denumită MAX, disponibilă în SUA.
În România WBD operează serviciile de streaming HBO Max și Eurosport. Nu există informații cu privire la lansarea Discovery+ dar la momentul lansării serviciului Max s-a precizat că acesta se va extinde și pe piețele unde există HBO Max.
Comentariul va fi postat dupa aprobare