Veeam Software, furnizor în protecția datelor și Recuperării în urma atacurilor Ransomware, a anunțat evenimentul VeeamON Resiliency Summit, care va avea loc online, marți, 24 octombrie. Peste 450.000 de companii din întreaga lume se bazează pe Veeam – furnizorul #1 global de servicii de protecție și recuperare a datelor în caz de ransomware – pentru a asigura reziliența și recuperarea rapidă în urma atacurilor cibernetice și ransomware.
Raportul Veeam Ransomware Trends 2023 arată că atacurile cibernetice nu mai sunt o posibilitate, ci o certitudine pentru companii – întrebarea este când, nu dacă, vor apărea. Evenimentul online gratuit de jumătate de zi are scopul de a ajuta toate organizațiile în procesul de pregătire și elaborare a planurilor pentru incidentele de securitate, precum și în abordarea, limitarea și contracararea atacurilor ransomware, prin intermediul unei strânse colaborări între departamentele de IT, de securitate și de tehnologie.
„La Veeam, ne-am asumat misiunea de a sprijini fiecare companie din lume nu doar în procesul de redresare ca urmare a unor întreruperi sau pierderi de date, ci și în procesul de a merge mai departe", a subliniat Anand Eswaran, CEO Veeam. „Numim această idee reziliență radicală – este ceea ce ne interesează cel mai mult și ceea ce fac clienții noștri după ce își revin dintr-un atac cibernetic. Câtă vreme reușim să asigurăm un timp cât mai scurt între momentul atacului și recuperare, clienții noștri își vor putea menține continuitatea operațională, ajutând-și afacerea să crească și să treacă la nivelul următor”.
În timpul evenimentului, Veeam va prezenta cele mai recente noutăți ale Veeam Data Platform pentru al doilea semestru din 2023, care includ noi funcționalități de securitate și protecție împotriva atacurilor ransomware pentru Veeam Backup & Replication™, Veeam ONE™ și Veeam Recovery Orchestrator.
Această nouă versiune a Veeam Data Platform oferă funcționalități mai avansate de securitate a datelor, detectare a malware-ului, recuperare automatizată și capabilități de recuperare în cloud în întregul mediu IT – Multi-Cloud, virtual, hibrid, Physical, SaaS (Microsoft 365, Salesforce) și Kubernetes. Softul Veeam Backup & Replication, care stă la baza Veeam Data Platform, oferă cea mai bună soluție de backup și recuperare rapidă și de încredere împotriva oricărei amenințări cibernetice, inclusiv ransomware, pentru a asigura rezistența și funcționarea continuă a afacerilor.
Cu ajutorul acestei platforme, orice mediu, indiferent de complexitatea sa, poate fi securizat și recuperat rapid atunci când contează cel mai mult, învingând atacurile de tip ransomware și asigurând eficiență și fiabilitate maxime.
Veeam Data Platform Premium™ îmbină funcționalitățile extinse de backup și recuperare ale Veeam Backup & Replication cu monitorizarea puternică, analiza și capacitatea de conformitate a Veeam ONE și beneficiile testării de conformitate ale Veeam Recovery Orchestrator, pentru a le oferi utilizatorilor cea mai bună garanție de securitate în ceea ce privește reziliența radicală.
Alături de CEO-ul Veeam, Anand Eswaran, și CTO-ul Veeam, Danny Allan, în cadrul sesiunilor-cheie se va alătura și Bryan Seely, expert în securitatea cibernetică, hacker etic, autor și fost ofițer în Forțele Navale ale Statelor Unite. Seely va vorbi din perspectiva unui hacker cu privire la realitățile dezvoltării rezilienței datelor în fața viitoarelor amenințări cibernetice. Susan M. Gordon, fost Director Adjunct Principal al National Intelligence în Statele Unite ale Americii și veteran cu o experiență de 30 de ani în domeniul Intelligence Community, i se va alătura, de asemenea, lui Eswaran pentru o sesiune de discuții despre evoluția peisajului securității cibernetice.
În cadrul evenimentului, Veeam va introduce un nou program de securitate ce include o certificare care asigură utilizatorii să aibă cea mai mare încredere că, în cazul unui incident de securitate, sunt capabili să își recupereze datele din backup-uri curate și de încredere.
În plus, Veeam va dezvălui cele mai recente parteneriate ale sale în domeniul securității care contribuie la completarea ecosistemul de securitate. Evenimentul va ghida participanții către sesiuni detaliate ce deservesc întreg portofoliul Veeam, care vor oferi conținut suplimentar despre ofertele noi și cele existente, cu accent pe componente-cheie ale pregătirii pentru reziliența cibernetică.
Un segment dedicat partenerilor va include actualizări esențiale, planuri arhitecturale pentru certificări ale clienților și sporire a încrederii, precum și modalități de aducere pe piață a unor noi soluții robuste în ceea ce privește reziliența cibernetică.
Înscrierile pentru evenimentul gratuit VeeamON Resiliency Summit sunt acum deschise și disponibile la: veeam.com/veeamon-resiliency-summit. Evenimentul global va debuta pentru diferite regiuni la următoarele ore:
- AMER: 10 a.m. ET (24 octombrie)
- EMEA: 4 p.m. CEST (17:00 ora României, pe 24 octombrie)
- APJ: 11 a.m. SGT (25 octombrie)
Comentariul va fi postat dupa aprobare