Delia lansează ”Miami” în colaborare cu Johny Romano, piesă care va face parte din coloana sonoră a ”Miami Bici 2”.
”Miami” a fost compusă de Delia și Alex Cotoi, versuri Delia și Johny Romano, producție Alex Cotoi.
Videoclipul oficial de la ”Miami” a fost regizat și filmat de Bogdan Daragiu, producție Luca’s Art Film, dar include și câteva cadre din filmul ”Miami Bici 2” care se va lansa în cinematografe pe 23 noiembrie.
Pentru acest videoclip, Delia a colaborat cu Andra Manea pentru make-up, George Cozma hair și Hilke Muslim pentru styling.
Johny Romano a devenit cunoscut publicului din România datorită piesei ”Na Janau”, în colaborare cu Connect-R, cel care l-a și susținut în dezvoltarea carierei sale de artist.
”Miami Bici 2” este cel mai scump film independent românesc făcut vreodată, filmat în Los Angeles, Miami și Las Vegas, cu participarea unora dintre cei mai mari actori de la Hollywood.
”Miami Bici 1” este unul dintre cele mai de succes proiecte de film românești care a fost difuzat în cinematografe doar trei săptămâni din cauza pandemiei. De aceea, în premieră în România, cu trei săptămâni înainte de lansarea oficiala ”Miami Bici 2”, partea întâi va fi difuzată în cinematografe.
Cele două filme sunt regizate de Jesus del Cerro, cu Matei Dima și Codin Maticiuc în rolurile principale.
”Miami Bici 1 și 2 sunt proiectele mele de suflet, așadar este o bucurie imensă ca una dintre piesele de pe coloana sonoră a părții a doua să fie interpretată de Delia care îmi este prietenă de foarte mult timp”, a spus Codin Maticiuc.
Comentariul va fi postat dupa aprobare