Donații de 65.000 euro la „Tenis pentru Fapte Bune”

Bogdan Chirea
0

Turneul caritabil „Tenis pentru Fapte Bune”, organizat de Asociația The Social Incubator în parteneriat cu Eurosport și Warner Bros. Discovery, a adunat donații în valoare de 65.000 de euro.

Fondurile vor fi alocate sprijinirii tinerilor din medii vulnerabile, în special a celor care ies din sistemul de protecție a copilului, să își continue studiile, să se integreze în societate și pe piața muncii, pentru a nu risca să ajungă în rețelele de trafic de persoane sau în alte contexte nefavorabile.

”Proiectele care au ca obiectiv educația și viitorul tinerilor sunt o prioritate pentru Warner Bros. Discovery în România, dar și la nivel regional. De aceea, Tenis pentru Fapte Bune este exemplul perfect în care putem promova sportul și, în același timp, să ajutăm comunitățile de tineri. Suntem alături de Asociația The Social Incubator de câțiva ani și ne bucură să vedem rezultate atât de frumoase. Mai presus de cei 65.000 de euro strânși la această ediție sunt toate activitățile care sunt acum posibile! Mii de tineri care vor putea să-și continue studiile, vor face sedințe de consiliere, vor avea acces la resurse pentru integrare. Ne bucurăm să fim parte din această poveste și sperăm ca din ce în ce mai mulți oameni să ni se alăture, pentru a contribui la platforma Sport for Good!”, spune Edina Constantinescu, Senior Director Marketing EMEA & International, Social Good la Warner Bros Discovery.

Cea de-a patra ediție a turneului „Tenis pentru Fapte Bune”, organizat sub egida Sport for Good, s-a desfășurat între 22 și 24 septembrie 2023, la Pescariu Sports&Spa din București. Evenimentul a fost deschis de jucătoarea profesionistă de tenis Mihaela „Miki” Buzărnescu, iar meciul demonstrativ a fost disputat de Raluca Olaru și Sore Mihalache, care au jucat la dublu contra echipei formate din Anghel Damian și Cornel Ilie. La deschiderea oficială au mai participat ambasadorii turneului: Ana Maria Brânză, Virgil Stănescu, Cosmin Cernat, Dragoș Suciu, Cristian Mîndru, Eli Neicuț.

Tabloul de concurs a reunit 100 jucători de tenis, care s-au întrecut în meciuri de simplu (feminin și masculin) și dublu. Aceștia au fost urmăriți și încurajați de peste 400 de spectatori, în cele trei zile de turneu. Taxele de participare au reprezentat contribuția jucătorilor la viitorul și educația tinerilor din medii vulnerabile și se adaugă altor sponsorizări și donații dedicate turneului, care a adunat per total aproximativ 65.000 de euro.

Fondurile adunate vor genera 4.500 de fapte bune care vor fi traduse în acțiuni concrete pentru sprijinirea tinerilor are se află în tranziția din sistemul de protecție a copilului către viața pe cont propriu, pentru continuarea studiilor, consiliere psihologică și vocațională și asigurarea de resurse necesare pentru integrarea în societate și pe piața muncii.

Turneul caritabil „Tenis pentru Fapte Bune” s-a bucurat de susținerea unei echipe impresionante de ambasadori de fapte bune. Pe lângă cei care au fost pe teren la deschiderea oficială a turneului, faptele bune au fost susținute și de: Gabriela Ruse, Horia Tecău, Marius Manole, Cătălin Bordea, Aluziva, Cristian China Birta, Constantin Rudnițchi.

„Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui turneu al faptelor bune: jucătorilor, ambasadorilor de fapte bune, sponsorilor și echipei care au făcut posibilă a patra ediție a turneului. Comunitatea faptelor bune se extinde de la an la an și susține în acest fel cauza asociației. Tinerii de viitor din proiectele asociației au o șansă în plus la integrarea socio-profesională. Sperăm că ediția a patra Tenis pentru Fapte Bune a fost o experiență memorabilă pentru toți participanții”, a menționat Mihaela Bolohan, Director Executiv, Asociația The Social Incubator.


Marii câștigători ai acestei ediții sunt tinerii din programele Asociației The Social Incubator. Câștigătorii de pe teren au fost:

Simplu feminin

Locul I: Daniela Schoppmeyer

Locul II: Alice Tientan Ling

Locul III: Florina Curcă

Simplu masculin

Locul I: Mihai Bădescu

Locul II: Mihai Bălașa

Locul III: Alexandru Gheorghe

Dublu masculin

Locul I: Cornel Teodorescu și Mihai Bădescu

Locul II: Dragos Suciu și Cristian Mîndru

Locul III: Robert Berti Ilie și Vlad Iliescu


Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!