Printre operațiunile care pot fi cel mai usor atribuite roboților mobili autonomi se numără ridicarea și transportul europaleților, ridicarea rafturilor și a cărucioarelor cu roți, colaborarea cu un braț ro-botic pentru operațiuni complexe, conform studiului “10 AMR applications that can help you auto-mate your logistics processes” realizat de Mobile Industrial Robots (MIR), lider în producția de ro-boți mobili autonomi (AMR).
De altfel, 97% dintre manageri consideră că automatizarea proceselor intralogistice are un impact pozitiv important sau foarte important asupra calității, 95% asupra vitezei de lucru și 86% în privința siguranței, potrivit “Global Industrial Robotics Survey”, un studiu lansat de compania de consultanță McKinsey&Company ]n 2022.
“Toate aceste câștiguri devin posibile deoarece în numeroase domenii - precum auto-moto, logistică, farmaceutică, FMCG - subansamblele și alte consumabile sunt adesea transportate manual pe distanțe mari de la depozit la linia de asamblare sau între zonele de logistică. Această sarcină poate fi eficient gestionată de AMR-uri, eliberând astfel angajații pentru activități cu valoare adăugată mai mare. În plus, AMR-urile scutesc angajații de efortul de a împinge cărucioare grele și permit companiilor să-și mărească eficiența operațională prin asigurarea unui flux de transport fia-bil și continuu”, afirmă Paul Olariu, Area Sales Manager pentru Europa Centrală și de Est în cadrul Mobile Industrial Robots (MIR).
Roboții mobili autonomi pot să transporte sarcini de până la 1.350 de kg şi să parcurgă zilnic zeci de kilometri. Aceştia pot funcţiona 8-10 ore cu o singură încărcare, iar consumul mediu pentru o zi de muncă de opt ore este de 1.73 kWh ceea ce înseamnă un cost de maximum doi-trei lei.
“Avansul tehnologic în domeniu permite utilizarea tot mai frecventă a roboților mobili autonomi. Printre cele mai fezabile operațiuni care pot fi atribuite roboților mobili autonomi se numără ridicarea și transportul europaleților între depozite și linii de asamblare, tracțiunea oricărui tip de rafturi și cărucioare cu roți, integrarea cu sistemele gravitaționale ”Karakuri” pentru automatizarea încărcării și descărcării materialelor, integrarea cu benzile transportoare și sistemele de depozitare pe verticală pentru preluarea automată a produselor transportate, combinația cu un cobot (braț ro-botic colaborativ) pentru realizarea unor operațiuni cu nivel ridicat de complexitate”, adaugă Paul Olariu.
Extinderea scenariilor de utilizare a roboților mobili autonomi conduce la o creștere accelerată a investițiilor în automatizare.
În următorii cinci ani, companiile din sectoarele industriale vor aloca până la 25% din cheltuielile lor de capital pentru investiții în sisteme de automatizare, potrivit aceluiași studiu McKinsey&Company. Deoarece beneficiile sunt mai ușor de cuantificat, în domeniile automobilistic și logistic, investițiile vor depăși 30%.
Comentariul va fi postat dupa aprobare