Dora Gaitanovici este într-o continuă explorare muzicală. Anul acesta a trecut prin mai multe concepte, de la încheierea turneului „Descântec”, până la structura mult mai luminoasă și intimă a concertului din cadrul seriei #LightSessions de la începutul verii din clubul Expirat.
De data aceasta, se întoarce la București cu un nou format, de concert silențios, în grădina J’ai Bistrot pe data de 26 septembrie. Suntem invitați să ascultăm ceva nou și să simțim bucuria legendelor și a poveștilor cântate, direct în urechile noastre, de una dintre cele mai în vogă formații din România.
Un concert silent este unul pe care îl putem auzi doar în căști. La intrare, toată lumea va primi câte un set de căști wireless. Avantajul cel mai important este calitatea impecabilă a sunetului, astfel încât, ascultătorii vor simți că se cântă pentru fiecare, în mod individual. Tot cu căștile pe urechi vom putea rămâne și pentru silent party-ul de după, unde surpriza este existența a mai multor canale cu muzică, dintre care vom putea alege.
Proiectul Dora Gaitanovici este un produs muzical original și îndrăzneț. Cu toate că l-am putea integra în zona alternative-progressive, influențele „de tot felul” îl fac greu de încadrat, cu exactitate, în tipare.
Dora Gaitanovici compune și produce ceea ce cântă alături de băieți. Dani, Dante, Denis, Andrei și Codruț își aduc și ei contribuția creativă și așa ia naștere dinamica pieselor. Proiectul s-a format de la sine. Faptul că toți cei 6 artiști au stiluri și gusturi muzicale diferite, promite să continue să surprindă. Primul lor album „Descântec” a fost lansat în decembrie 2022 printr-un concert Sold Out în clubul Expirat din București.
Biletele pentru concertul din 21 septembrie se găsesc în rețeaua iabilet.
Comentariul va fi postat dupa aprobare