Săptămâna trecută am petrecut câteva zile în Stațiunea Bușteni de pe Valea Prahovei și am împărțit sejurul în două experiențe diferite ... fără mașină personală și apoi cu mașina personală. Dacă ai fost la munte în stațiunile de pe Valea Prahovei știi deja că în Bușteni mai mult stai în trafic decât mergi.
Ca să scapi de aglomerația și nervii din trafic poți alege să mergi cu trenul ... cu condiția să ai o bună condiție fizică. Așa se face că am ajuns cu bagaje după mine și cu optimism că voi folosi un taxi pentru a ajunge la cazare.
La o primă informare de pe internet am înțeles că în stațiunile de pe Valea Prahovei ar exista servicii de ride sharing precum Uber sau Bolt. În teorie căci în practică nici un șofer partener nu a putut fii localizat pe nici unul din serviciile amintite.
În Bușteni singurul transport public pare a fi o stație de taxi, semnalizată în gară, doar că acolo nu existp nici o mașină de acest fel iar numere de telefon sau panouri informative nu erau. Am văzut însă turiști cu bagaje debusolați care se interesau de unde ar putea lua un taxi.
Debusolat am fost și eu ... care după 15 minute am decis să o iau pe jos. Asta deși găsisem pe Google niște pagini web. Nu voi scrie despre nici una din companiile de taxi cu prezența online, pentru că nici una nu are trecut pe site-ul propriu de prezentare tarifele pe kilometru. De altfel, nici nu știu dacă pe distanța pe care o aveam de parcurs s-ar fi obosit un taxi să ajungă la gară... ținând cont că traficul era blocat chiar am intuit că vom aștepta mai mult ca cineva să ajungă acolo.
Ulterior, după 20 de minute de urcat pe dealuri cu bagaje după noi , și ceva efort, am văzut taxiuri private care urcau spre traseele montane ce duc spre Cascada Urlătoarea sau pe Jepi. Dacă nu mă înșel, tarifele începeau de la 4,5 lei pe kilometru.
S-ar putea să fiu prea subiectiv sau exigent când vorbesc acum despre informațiile publice găsite pe site-ul Primăriei din Bușteni. Despre turism pe pagina oficială a administrației publice .. mai nimic.
De la o primărie de comună, sat sau un simplu oraș m-aș fi așteptat să fie neprietenos cu informațiile dar de la o stațiune turistică precum Bușteni, un oraș cu vreo 10000 de locuitori, nu mă așteptam să nu găsesc nimic.
Site-ul orașului Bușteni este făcut după un șablon comun al unei firme din Sibiu care lucrează cu administrațiile publice și oferă programe software de registratura, taxe si impozite, contabilitate etc. Cel mai probabil soluția de website a făcut parte dintr-un contact mai extins cu Primăria din Bușteni.
Revenind, pe pagina de internet a unei stațiuni montane precum Bușteni găsești cu greu orice informații care au legătură cu turismul. Nu există vreo legătură externă sau referințe cu privire la obiective turistice, trasee montane sau chiar despre telecabina care te urcă la Babele. Dar ca să fiu corect există totuși o pagină simplă în care se vorbește despre rezevații naturale..
TRANSPORTUL CU TELECABINA SPRE BABELE
Există nenumărate site-uri web care îți vor putea spune că transportul cu telecabina spre Babele se face din Bușteni, mai puțin site-ul Primăriei din Bușteni. Dacă vrei urci cu ea, caută pe Google Maps adresa Strada Telecabinei 52, Bușteni 105500. Economic vorbind, telecabina din Bușteni, este administrată de compania Teleferic Prahova SA – Societate in Insolventa, care deține site-ul Teleferic.ro , rebranduit sub numele Genetrix. Această companie operează, de asemenea, și instalațiile din Predeal și Peștera.
Programul de funcționare diferă în funcție de sezon. Îl găsești actualizat aici dar ar trebui să știi că spre Babele prima urcare este de la ora 8:30 iar ultima este de la ora 15, iar coborârea se poate face până la ora 16.
Dacă nu te ia cu amețeala, prețul unui bilet de urcare la Babele este de 100 de lei iar tur-retur este de 190 de lei. Coborârea pâna la Peștera te ajunge și mai mult.
TRANSPORT TELESCAUN KALINDERU
Stațiunea Bușteni are și o pârtie de schi denumită Kalinderu iar acolo se află și un telescaun. NU am găsit un site oficial și nici tarife. Există o pagină de Facebook care face trimitere către site-ul oficial al Primăriei... unde nu se găsesc informații despre pârtia Kalinderu.
TRANSPORT PUBLIC ÎN BUȘTENI
În stațiunea Bușteni nu există transport public. Dacă ești turist venit cu trenul și vrei să ajungi la obiectivele din zonă, cum ar fi Telecabina Babele, Castelul Cantacuzino, Mănăstirea Caraiman, intrarea în traseele montane din Parcul Natural Munții Bucegi ...fie mergi pe jos, fie chemi un taxi.
Strada Telecabinei are, măsurat cu Google Maps, 1,35 km de la Bld. Libertății până la intrarea efectivă în pădure.
Experiența personală între hotelul unde am fost cazat și drumeția spre Cascada Urlătoarea a constat într-o plimbare de 30 de minute de vreo 3 kilometrii pe străzile abrupte și întortochiate din Bușteni.
În stațiunea Bușteni, pe bulevardul principal există stații de autobuz și am văzut microbuze și chiar și un autobuz pe care scria Bușteni - Azuga.
Pe site-ul Consiliul Județean Prahova, cele mai recente infirmații legate de transportul public județean de persoane datează din 2016 iar informațiile despre traseele autorizate ce vizează stațiunile montane nu există.
ÎNTRE STAȚIUNI CEA MAI SIGURĂ METODĂ DE TRANSPORT ESTE CU TRENUL
Dacă vrei să ajungi cu trenul din Bușteni către stațiunea Sinaia, unde poți vizita Castelul Peleș, printre altele, există o ofertă generoasă de curse cu trenul.
O călătorie cu trenul durează aproximativ 10 minute și există trenuri, aproximativ două pe oră, de la 4:49 dimineața pâna la 21:23. Iată o simplă căuare pentru o zi de marți
Prețul unui bilet cu trenul, la CFR, începe de la 4,5 lei. De la Sinaia spre Bușteni, cursele încep de la 5:59 iar ultimul tren spre Bușteni este la 22:42.
Orașul Bușteni are o rețea școlară destul de generoasă ... și judecând după mărimea orașului, îmi este dificil de înțeles cât de mult merg pe jos elevii. Cel mai probabil există microbuze școlare.
Orașul în sine are supermarket-uri precum Lidl, Peny, Mega Image și Profi iar cumpărăturile mai voluminoase presupun de fapt, că ar trebui să ai un mijloc de transport. Altfel am văzut bătrâni care trăgeau după ei cărucioare.
Informații oficiale despre trasee montane
După cum spuneam, pe site-ul oficial al Primăriei nu aveți informații despre trasee montane. La intrarea spre Cascada Urlătoare, în zona Hotelului Silva, pe strada Teleferic, există CENTRUL DE VIZITARE 'ALEXANDRU BELDIE' al Parcului natural Bucegi.
Acest centru este un muzeu de mici dimensiuni al Munților Bucegi și al tradițiilor locale, cu săli de prezentare, colecții de insecte, colecții de roci, fosile, fotografii vintage cu natura din zonă și nu numai.
Mai jos informații de interes despre traseele pe munte:
Alte informații despre traseele din Bușteni
TRASEE cu pornire din orasul BUSTENI (sursa infomontan.ro)
Traseu 1: Busteni - Cascada Urlatoare
Busteni (885 m)- Cascada Urlatoare (1055 m) = (punct rosu ; 1 h 15 min) Traseul este accesibil tot timpul anului. Se urca pe Str. Telecabinei spre telecabina. In tot acest timp putem observa abruptul prahovean al Bucegilor dominat de Varful Claia Mare in dreptul caruia se arcuieste Valea Seaca a Jepilor.
- Lasand in dreapta vechiul traseu spre Cabana Caraiman pe Valea Jepilor, dupa un urcus accentuat ajungem la punctul denumit "La Gratar". De aici drumul se bifurca. Spre dreapta, poteca marcata cu triunghi albastru duce la Cabana Piatra Arsa, in timp ce drumul nostru trece peste un mic podet, traverseaza Valea Seaca a Jepilor si dupa un parcurs usor prin padure ajungem la Cascada Urlatoare care este impresionanta prin debit si inaltime.
Traseu 2: Busteni - Poiana Izvoare - Busteni
Busteni (885 m)-Poiana Costilei (1360 m)-Poiana Pichetul Rosu (1400 m)-Cabana Poaiana Izvoarelor (1455 m)- Cabana Gura Diham (987 m)- Busteni = (triunghi rosu pana in Poiana Pichetul Rosu, apoi banda rosie; 5-6 h) Traseul este accesibil numai vara. In Busteni urmand strada Valea Alba ajungem la Caminul Alpin, situat foarte aproape de iesirea din oras. De aici urcam o prima panta care ne scoate intr-o poiana de unde ni se dezvaluie o impresionanta priveliste asupra masivelor Caraiman si Costila. Continuand drumul, ajungem in timp scurt la "Poarta Muntilor". Cativa copaci care, priviti din fata, par perfecti aliniati, ne lasa sa vedem abruptul. De aici drumul continua cu o usuoara curba spre dreapta apoi in urcus spre punctul "La Masuratoarea Ursilor", de unde se ramifica spre stanga traseul marcat cu triunghi galben ce ne duce la refugiul Schiorilor din Valea Alba. Urmeaza o regiune aproape orizontala dupa care se coboara spre Poiana Costilei unde se ajunge dupa ce am traversat Valea Costilei si Valea Galbinelelor. Privind deasupra padurilor putem observa Peretele Galbinelelor, Coltul Galbinelelor, Coltii Malinului. Dupa ce traversam Poiana Costilei poteca ne duce la rascrucea de drumuri din Poiana Vaii Cerbului, iar la dreapta spre Busteni prin Plaiul Fanului, ambele cu banda galbena. Noi traversam Valea Malinului, apoi Valea Cerbului si ne indreptam spre Poiana Morarului, unde ajungem dupa ce traversam firele vailor Comorilor si Bujorilor. Aici putem admira impunatoarele Ace ale Morarului. Dupa ce traversam Valea Morarului si dupa o portiune aproape orizontala, coboram spre rascrucea de drumuri din Poiana Pichetul Rosu. De aici, drumurile sunt raspandite in evantai. Ele ne pot conduce spre Cabana Malaiesti sau Varful Bucsoiu, spre Cabana Diham sau Cabana Poiana Izvoarelor. De aici continuam traseul cu marcajul de banda rosie si in aproximativ 15 min. ajungem la Cabana Poiana Izvoarelor. In continuare coboram spre Cabana Gura Diham pe o poteca lata si accesibila, de unde in aproximativ o ora ajungem pe sosea in Busteni.
Traseu 3: Busteni - Cabana Gura Diham - Cabana Diham
Busteni (885 m)-Cabana Gura Diham (987 m)-Cabana Diham (1320 m) = (triunghi albastru; 2 ½- 3 h) Traseul este accesibil tot timpul anului. Din Busteni mergem pe Str. Nestor Ureche, iar la iesire din oras urmarim soseaua asfaltata ce strabate pitoreasca Vale a Cerbului. In zilele senine se pot vedea Coltul, Peretele si Umarul Galbinelelor, Coltii Morarului. Drumul urca piezis pana la Cabana Gura Diham, unde se desparte pe marcajul de banda rosie spre Cabana Poiana Izvoarelor, de unde continuam sa urcam paralel cu Valea Seaca a Baiului. Dupa aproximativ o ora drumul iese in Saua Baiului la o rascruce de drumuri, unde se intalnesc spre Poiana Izvoarelor, marcata cu cruce albastra, drumul spre Predeal prin Valea Leuca marcat cu triunghi rosu si drumul spre Cabana Steaua, marcat cu banda albastra. Noi continuam pe acelasi marcaj de triunghi albastru si dupa ce intalnim poteca marcata cu punct rosu, care vine dinspre Pichetul Rosu, coboram usor si in cateva minute ajungem la Cabana Diham. De pe prispa cabanei putem admira frumoasa perspective oferita noua de apruptul Bucsoiului si Morarului. Pe partiile naturale din fata cabanei se poate practica schiul.
Traseu 4: Busteni - Cantonul Jepi - Cabana Piatra Arsa
Busteni (885 m)-Cantonul Jepi (1960 m)-Cabana Piatra Arsa (1950 m) = (triunghi albastru; 4-4½ h) Traseul este accesibil numai vara. Vom urma traseul numarul 1 pana la punctul "La Gratar", unde drumul spre Cascada Urlatoare se desparte de cel spre Piatra Arsa. Din acest punct, poteca se orienteaza spre dreapta, traverseaza Valea Seaca a Jepilor si in urcus usor prin padure, in aproximativ 20 minute ajungem la punctul "La Vinclu".
Valea sapata de apele Urlatoarei
De aici drumul traverseaza, rand pe rand, Valea Comorilor, Valea Urlatoare Mica, Valcelul Urlatoarei Mici, Valcelul Crestei Urlatorilor si urcand in serpentine ajungem pe un pinten al Crestei Urlatorilor la punctul denumit "La Mese". De aici putem admira panorama Vaii Prahovei. Apoi poteca traverseaza din nou Valcelul Crestei Urlatorilor, urca in serpentine de-a lungul Valcelului Urlatorii Mici si ajunge pe o platforma larga, de unde se desprinde spre dreapta hatisul care insoteste Braul Mare al Jepilor. In fata noastra se ridica Muntele Jepii Mari. Urmeaza un urcus piezis pe o poteca sapata pe alocuri in stanca si prevazuta cu cabluri de asigurare. Dupa cateva serpentine, se ajunge la Cantonul Jepi, de unde in 20 minute, mergand printre jnepeni pe un drum usor, zarim Cabana Piatra Arsa.
Traseu 5: Busteni - Cabanele Babele
Busteni (885 m)-Cabana Babele (2200 m) = Incepand din 1978, drumul greu si periculos pe Valea Jepilor spre Cabana Babele, pote fi facut in numai 12 minute cu telecabina. Sustinuta de 6 piloni, pornind de la 931 m altitudine si ajungand la 2180 m, pe o lungime totala de 4450 m, cabina trece la o inaltime medie de 160 m peste una dintre cele mai frumoase zone alpine din Romania. Din 1982, linia de telecabina s-a prelungit spre Pestera pe inca o distanta de 2611 m.
Cabana Babele
Urcand spre Cabana Babele ni se ofera succesiv privelisti panoramice spre Valcelul Inspumat, Cascada Caraiman, amfiteatrul Vaii Jepilor, abruptul sudic al Caraimanului, versantul Jepilor Mici, platoul Bucegilor la marginea carora se afla Cabana Caraiman (2025 m). Iarna, in aprobierea cabanelor Babele, Caraiman si Piatra Arsa, amatorii de schi pot gasi partii atat pentru incepatori cat si pentru avansati..
Traseu 6: Busteni - Valea Cerbului-Varful Omu
Busteni (885 m)-Valea Cerbului-Varful Omu (2505 m) = (banda galbena; 5½-6 h) Traseul este accesibil numai vara. De la gara urmarim traseul numarul 3 pana la paraul Hoagelor unde se despart marcajele triunghi albastru si banda rosie spre Gura Diham si banda galbena spre Poiana Cerbului si Varful Omu. De la aceasta ramificatie, drumul nostru continua usor spre stanga prin padure, ocoleste Varful Galma Mare si ajunge in Poiana Costilei, de unde, printr-un urcus lin, ajungem in Poiana Valea Cerbului, de unde traversam Valea Malinului si ajungem in Valea Cerbului, de unde urmam firul vaii, paralel cu culmea Muntelui Morarului. Dupa ce traversam Valea Seaca a Costilei, trecem pe versantul nordic al masivului Costila, in Poiana Vaii Tapului, spre stanga observandu-se Creasta Priponului si in fundal Coltii Obarsiei.
Creasta Priponului
De la confluenta cu valea Tapului, avem ocazia sa trecem prin punctul "Numaratoarea Oilor", care a primit acest nume datorita a doi pereti stancosi care lasa intre ei un spatiu ingust. Ca reper orientativ, intalnim apoi, in stanga drumului, un vechi loc de popas al ciobanilor unde stanca este afumata, modiv pentru care aceasta stanca a fost numita "Piatra Parlita".Putin mai sus, putem observa o puternica ruptura de panta formata de pintenul "Priponul vaii Cerbului", pe care o urcam repede pe serpentine ca sa ajungem la baza unui horn. Il urcam fara dificultati, dupa care, pe o panta destul de usoara, ne angajam pe o brana lata care se afla in stanga, brana ce ne conduce in Valea Priponului. Dupa acest pasaj trecem pe fata Morarului, unde intalnim Brana Mare a Morarului. De aici, de pe versantul Masivului Costina, printr-un drum in serpentine ce ne scoate la un alt prag, trecem din nou pe versantul Morarului, de unde putem observa foarte bine Caldarea Superioara a Vaii Cerbului. Din acest punct traseul nu mai prezinta dificultati de orientare si in curand intalnim traseele care vin dinspre Cabana Pestera (1610 m) si Babele. In scurt timp ajungem la Cabana Omu, adapost turistic situat la cea mai mare altitudine din Bucegi, unde se afla si statia meteorologica.
Traseu 7: Busteni - P.Izvoarelor-Pichetul Rosu - Bucsoiu - Varful Omul
Busteni (885 m) - Cabana Poiana Izvoarelor (1455 m) - Pichetul Rosu (1400 m) - Varful Bucsoiu (2492 m) - Varful Omu (2505 m) = (banda rosie; 7- 7 ½ h)
Traseu accesibil numai vara. De la Busteni urmam traseul numarul 3 pana la cabana Gura Diham. De aici,urcam o portiune inclinata, ajungem in 10-15 minute la intersectia cu drumul spre Cabana Diham, marcat cu triunghi albastru. Noi vom continua pe o poteca ce suie usor pe creasta dintre Valea Seaca a Baiului si Valea Morarului, ajungand dupa aproximativ 45 minute la Cabana Poiana Izvoarelor. In continuare ocolim pe curba de nivel muntele Capatana Porcului pana cand ajungem in Poiana Pichetul Rosu, unde intalnim o stana. Din aceasta poiana se despart mai multe marcaje; noi il vom urma pe cel cu banda rosie, care ne conduce in urcus pe langa versantii Bucsoiului, pana in Poiana Bucsoiului. De aici ne angajam in traversarea Vaii Bucsoiului, suim creasta, apoi coboram si traversam Valea Rea. Drumul continua in urcusuri si coborasuri succesive pana ajungem in punctul numit "La Prepeleac". Lasand in urma poteca spre Cabana Malaiesti, marcata cu triunghi rosu, incepem urcusul greu pe muntele Bucsoiu. Drumul ne conduce prin jnepenisuri pe o creasta stancoasa de unde iesim la cumpana apelor intre Valea Rea si Valea Malaiesti. De aici se desface Braul Caprelor spre Cabana Malaiesti si Braul Mare al Bucsoiului. Continuandu-ne traseul pe o panta pronuntata, ajungem la Varful Bucsoiu de unde ni se deschide o panorama impresionanta spre zonele inalte ale Bucegilor. Spre sud-vest observam Varful Omu, punctul final al traseului nostru. Si daca avem noroc de o zi senina, rotind privirea spre orizonturile largi deschise, vom putea observa Piatra Craiulu, Postavarul si Piatra Mare, iar in departare Ciucasul si Fagarasul. De la Varful Bucsoiu coboram coama sudica pana ajungem in Curmatura Bucsoiului, de unde, prin curmatura morarului, ce are in stanga Obarsia Vaii Morarului, printr-un ultim efort ajungem la Cabana Omu (2505 m).
Traseu 8: Busteni - Varful Zamora
Busteni (885 m) - Varful Zamora = (cruce rosie; 6-7 h). Recomandabil numai in anotimpul verii. Se lasa gara in stanga si se trece calea ferata pe strada garii. Dupa ce depasim podul peste Prahova, ajungem in cartierul Zamora.Curand dupa cladirea Sanatoriului, pe partea stanga, intalnim marcajul cruce rosie. Urmarind marcajul, drumul se continua pana la canton, iar de aici pana in Saua Zamorei, de unde poteca se orienteaza la stanga, pe culmea muntelui Zamora, pana in varful cu acelasi nume (1826 m).
Traseu 9: Busteni - Cumpatu - Sinaia
Busteni - Cumpatul - Sinaia = (drum nemarcat). Recomandabil in anotimpul verii. Durata traseului este de cca 3 h si jumatate. De la gara se traverseaza podul Prahovei, dupa ce strabate strazile Garii si Grivitei. Din spatele Sanatoriului Zamora, se merge spre sud, pe drumul forestier, paralel cu liziera padurii Zamora, pana in Valea Zamorei, unde drumurile se bifurca. Cel din stanga urca spre cantonul Zamora, iar cel din dreapta continua pana in Valea Sipa, unde din nou se ramifica. Noi continuam drumul aflat la limita padurii, tranversam Valea Tufei si ne continuam excursia pana la Cumpatu, in statiunea Sinaia.
Comentariul va fi postat dupa aprobare