Cât de incluzivi suntem noi ca popor și falsa acceptare a diversității

Într-o lume diversă și în continuă schimbare, incluziunea este un concept central care ne ajută să construim societăți mai echitabile și mai armonioase. A fi incluziv înseamnă să recunoaștem și să valorificăm diversitatea oamenilor din jurul nostru, să promovăm drepturile și egalitatea tuturor și să lucrăm împreună pentru a crea un mediu în care fiecare individ se simte acceptat și respectat.

Sună așa de frumos scris că pare că ai și uitat că ăsta este un articol scris în limba română. De la ce a pornit ideea articolului ? Asist din ce în ce mai des la comentarii si ironii sau nemulțumiri din partea colegilor sau în situații sociale la comentarii de genul:

- Ne bagă pe gât ăștia de la Netflix numai filme și seriale cu gay și negrii.

- Nu pot să cred că ăștia de la Disney au început să bage în desene personaje gay. Cum să vadă copiii astfel de personaje în desene animate ?

- Am o nepoată care a vrut să îmi povestească despre ce înseamnă a fi lesbi.Sunt șocat până unde au ajuns lucrurile.

- Dacă pun ăștia în filme și documentare numai personaje cu negrii în loc de albi sau cum doamne iart-mă au putut pune un Moș Crăciun negru ce anume cred că rezolvă ?

Desigur, noi ca popor avem destui de mulți oameni care au multe nemulțumiri despre țara asta. în special că nu este ca afară. Ideea sau dorința acestor oameni ar fi ca în piesa de teatru O scrisoare pierdută: "să se modifice dar să nu se schimbe nimic". De fapt ni se potrivește perfect textul „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”.

Mai erau unii care cântau "Vreau o țară ca afară" care s-a viralizat rapid cu ajutorul celor care gândesc exact personajul lui Caragiale.

Dacă nu te-am pierdut deja pe drum haide să veden ce înseamnă a fi incluziv, de ce este important și cum putem să promovăm incluziunea în comunitățile noastre.

Ce înseamnă a fi incluziv?

A fi incluziv înseamnă să ne deschidem mințile și inimile pentru oameni de diferite rase, culturi, religii, orientări sexuale, abilități și experiențe de viață. Înseamnă să fim deschiși la idei și perspective diferite și să recunoaștem valoarea diversității în cadrul societății noastre. 

Iată câteva aspecte cheie ale incluziunii:

1. Respectarea diversității: A fi incluziv înseamnă să respectăm și să celebrăm diferențele dintre oameni. Fiecare individ are un set unic de trăsături, experiențe și perspective, și acestea trebuie să fie apreciate și recunoscute.

2. Promovarea egalității: Incluziunea merge mână în mână cu egalitatea. Trebuie să luptăm pentru ca fiecare persoană să aibă aceleași șanse și drepturi, indiferent de caracteristicile lor personale.

3. Crearea unui mediu sigur: A fi incluziv înseamnă să asigurăm că toți oamenii se simt în siguranță și confortabil în mediul în care trăiesc sau lucrează. Discriminarea, hărțuirea și prejudecățile nu au loc într-o societate inclusivă.

De ce este importantă incluziunea?

Incluziunea este crucială pentru mai multe motive:

1. Promovează diversitatea: Diversitatea înseamnă inovație. Când oamenii cu experiențe și perspective diferite lucrează împreună, pot găsi soluții mai creative și mai eficiente pentru problemele cu care se confruntă societatea.

2. Îmbunătățește calitatea vieții: O societate inclusivă oferă un mediu mai bun pentru toți cetățenii săi. Oamenii se simt mai fericiți, sănătoși și împliniți atunci când se simt acceptați și valorizați pentru ceea ce sunt.

3. Contribuie la pace și stabilitate: Incluziunea contribuie la reducerea tensiunilor și conflictelor în societate. Atunci când oamenii se simt marginalizați sau nedreptățiți, pot apărea tensiuni și discordie.

Cum putem promova incluziunea?

Promovarea incluziunii poate începe la nivel personal și să se extindă la nivelul comunității, organizației sau societății în ansamblu. Iată câteva modalități prin care putem contribui la promovarea incluziunii:

1. Autoeducare: Înțelegerea propriilor prejudecăți și stereotipuri este un prim pas important. Educați-vă despre diferitele culturi, tradiții și experiențe de viață pentru a vă dezvolta empatia și înțelegerea față de alții.

2. Ascultarea activă: Ascultarea atentă a celorlalți, fără a-i judeca sau a-i critica, este esențială pentru crearea unui mediu de încredere și deschidere.

3. Promovarea egalității: Luptați pentru drepturile și egalitatea tuturor, indiferent de caracteristicile lor personale. Implicați-vă în acțiuni de advocacy și sprijiniți organizații care susțin cauzele incluziunii.

4. Implicarea în comunitate: Participați la activități și evenimente care aduc împreună oameni din medii diferite. Aceasta vă poate ajuta să construiți conexiuni și să înțelegeți mai bine experiențele altora.

5. Combaterea discriminării și hărțuirii: Nu tolerați discriminarea sau hărțuirea în mediul dumneavoastră. Raportați astfel de comportamente și susțineți victimele.

Incluzinea socială este un concept care se referă la capacitatea tuturor oamenilor de a participa activ și pe deplin la viața socială, economică și politică a societății în care trăiesc. Incluzinea socială presupune respectarea drepturilor omului, egalitatea de șanse și nediscriminarea, precum și recunoașterea diversității și valorizarea potențialului fiecărui individ.

Incluzinea socială este importantă pentru dezvoltarea durabilă, deoarece contribuie la reducerea sărăciei, a excluziunii și a inegalităților, la promovarea coeziunii sociale și a democrației, la creșterea calității vieții și a bunăstării pentru toți. Incluzinea socială este, de asemenea, un factor-cheie pentru prevenirea și combaterea radicalizării, a violenței și a extremismului.

Pentru a realiza incluziunea socială, este nevoie de o abordare integrată și multisectorială, care să implice toți actorii relevanți: autoritățile publice, societatea civilă, sectorul privat, mass-media, instituțiile educaționale, organizațiile internaționale etc. De asemenea, este nevoie de o participare activă și efectivă a persoanelor care se confruntă cu riscul sau situația de excluziune socială, cum ar fi persoanele cu dizabilități, minoritățile etnice sau religioase, migranții, refugiații, persoanele vârstnice, femeile, tinerii etc.

În acest sens, este esențial să se promoveze educația pentru incluziune socială, care să vizeze dezvoltarea competențelor și atitudinilor necesare pentru a trăi într-o societate diversă și interculturală, pentru a respecta drepturile omului și valorile democratice, pentru a combate stereotipurile și prejudecățile, pentru a dialoga și coopera cu ceilalți. Educația pentru incluziune socială trebuie să fie accesibilă și adaptată la nevoile și caracteristicile fiecărui grup țintă, să folosească metode participative și interactive, să stimuleze gândirea critică și creativitatea, să încurajeze implicarea civică și voluntariatul.

Am început articolul de mai sus prin a povesti frecventele discuții la care asist cu nemulțumiri legate de propaganda LGBTQ a serviciilor de streaming. Eu am enumerat două din cele mai frecvente postări sau plângeri pe care le văd pe  rețelele sociale. 

Dar la noi există numeroase grupuri vulnerabile care se confruntă cu riscul de excluziune socială. Aceste grupuri includ persoanele cu dizabilități, minoritățile etnice, copiii proveniți din medii defavorizate, persoanele în vârstă și femeile, în special cele din zonele rurale. 

Discriminarea și prejudecățile rămân probleme semnificative în România. Grupurile vulnerabile se confruntă adesea cu discriminare în ceea ce privește accesul la educație, locuri de muncă și servicii de sănătate.

Spre exemplu, la școală, fie că vrem să recunoaștem sau nu, un copil rrom va fii mereu văzut diferit sau marginalizat. Ați avut s-au v-ați gândit că puteți avea prieteni de etnie rromă ? Dacă se fură ceva nu-i așa că primul gând este să te gândești la un etnic rrom ?

Cum ai reacționa însă dacă o persoană de etnie rromă ar avea 12 clase, 10 clase, o calificare la o școală profesională sau ar îndrăzni să se ducă la facultate ?

Educația joacă un rol crucial în promovarea incluziunii sociale.

În documentarea despre acest subiect am găsit un comunicat de presă legat de evenimentul Sustainable Futures, Puterea incluziunii și a diversității,de prin 2022. Fiind un comunicat de presă o să vi-l redau așa cum e el, pentru că include câteva opinii de la specialiști în domeniu.

Puterea diversității și incluziunii sociale în România

Pe plan intern, femeile sunt în continuare discriminate, alături de romi, dar și de persoane care aparțin anumitor religii sau au o orientare sexuală diferită de normă.

O nouă provocare pentru România o reprezintă refugiații. Până în acest moment, ca urmare a faptului că au trecut câteva luni bune (n.a Războiul din Ucraina) de la izbucnirea conflictului, palierele de răspuns au fost cel de urgență, urmat de cel de protecție. Următorul pas va avea în vedere integrarea pe piața muncii și în comunități a ucrainenilor, un subiect care rămâne de interes pentru noi și, sperăm noi, pentru întreagă societate.

Deși, în România, decalajul salarial dintre femei și bărbați este de 3,3%, față de o medie a țărilor UE de 14,1%, femeile se află pe primul loc în topul categoriilor celor mai des discriminate conform Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Cele mai frecvente motive pentru care femeile depun plângeri la CNCD sunt hărțuirea, discriminarea la întoarcerea din maternitate și cea legată de alegerea de a avea sau nu copii, concedierea în cazul restructurărilor sau reorganizărilor pe baza genului și nu a performanței.

„În jurisprudența Consiliului pentru Combaterea Discriminării, un număr mare de plângeri se referă la discriminarea femeilor. Cele mai frecvente cazuri de discriminare sunt legate de întoarcerea din maternitate, restructurări, concedieri sau hărțuiri. Categoriile discriminate cel mai des în România sunt femeile, urmate de cetățenii de etnie romă, dar există și multe cazuri de discriminare pe bază de religie și orientare sexuală.

După revenirea din pandemie, firmele s-au reorganizat, iar femeile au devenit, în această perioadă, cele mai vulnerabile. Una dintre întrebările la care ele sunt nevoite să răspundă este dacă vor să aibă un copil sau nu în următorii ani. Acesta este un motiv suficient pentru a depune plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar metoda de discriminare s-a rafinat de-a lungul timpului. Întrebarea nu mai este adresată în mod explicit, ceea ce face discriminarea mai greu de dovedit”, a declarat Cristian Jura, Consilier de Stat, membru Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Este o statistică îngrijorătoare având în vedere că mai mult de jumătate din populația României este alcătuită din femei.

Cea de-a doua categorie de oameni cea mai des discriminată este reprezentată de persoanele de etnie romă. În lipsa educației, aceștia nu au abilitatea necesară de a recunoaște discriminarea și de a o raporta. Izbucnirea pandemiei și a războiului din Ucraina nu au făcut decât să accentueze aceste vulnerabilități deja existente în societatea românească.

Așa cum menționa, Cristian Jura Consilier de Stat, membru în Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în această perioadă, în care companiile se restructurează sau se reorganizează ca urmare a efectelor economice ale celor două crize, femeile sunt cele mai vulnerabile.

În ceea ce privește distribuirea femeilor în rolurile de conducere, România nu a adoptat încă Directiva 2011/0299/UE referitoare la creșterea numărului de femei implicate în politică și în consiliile administrative ale companiilor din mediul privat sau de stat.

În cadrul celei de-a treia conversații publice din seria Sustainable Futures s-a vorbit despre diversitate și incluziune, subiecte ce stau sub umbrela SDG 5 – Gender Equality (Egalitate de gen), obiectiv inclus în Agenda ONU pentru dezvoltare durabilă 2030.

„Când vorbim despre implicarea femeilor în politică, în mediul asociativ sau în cel economic, știm că ele nu au ajuns la nivelul pe care ni-l dorim din punct de vedere al incluziunii. Printre propunerile din partea mediului de afaceri adresate premierului Nicolae Ciucă cu câteva zile în urmă se regăsește și aplicarea directivei UE cu privire la indicatorul de gen pentru implicarea femeilor în structurile administrative, politice și în cele ale companiilor private și de stat și în România. Germania a adoptat această directivă europeană chiar în pandemie, în 2020. Acest indicator de gen presupune să existe un procent din structura Consiliului de Administrație într-o companie privată care să revină femeilor, mai exact 2/3 din consiliile de administrație din companii ar trebui să fie reprezentate de femei”, a spus Cristina Chiriac, Președinte, CONAF.

Gradul mare de discriminare a femeilor în România poate reprezenta o provocare și pentru femeile care fug din calea războiului din Ucraina și care au început să lucreze sau care își vor căuta un loc de muncă în România.

În momentul de față, ca răspuns la criza provocată de război, România a acționat pe două paliere: cel de urgență, prin acțiunile întreprinse la frontieră și cel de protecție.

Ucrainenii care au rămas pe teritoriul României și care nu au încă planul de a părăsi țara au posibilitatea de a cere azil sau de a apela la mecanismul de protecție temporară. Andreea Andreea Ghimpu-Lupașcu, Legal Advisor, Consiliul Național Român pentru Refugiați, explică ce presupune să fii refugiat și să ceri azil în România: „O persoană care are o temere întemeiată de persecuție în legătură cu apartenența sa la un anumit grup social, deținerea unei opinii politice, o religie anume, naționalitatea sau etnia sa și care nu se poate întoarce în țara de origine este recunoscută ca refugiat conform prevederilor Convenției de la Geneva din 1951. Termenul de refugiat are la bază o procedură juridică, iar cea la care ne referim este procedura de azil.

Atunci când o astfel de persoană își manifestă o temere în fața unei autorități dintr-un alt stat, ea devine solicitant de azil. Drepturile unui solicitant de azil pe teritoriul statului gazdă este cel de a rămâne pe teritoriu, de a primi servicii de bază și asistență financiară din partea statului și de a locui într-un spațiu de cazare. Copiii au dreptul la școală, iar adulții la muncă, dar doar după ce finalizează procedura de azil sau după maxim trei luni.”

O posibilă soluție pentru integrarea refugiaților pe piața muncii din România o reprezintă adaptarea procedurilor interne de recrutare, formare și retenție în cadrul companiilor. Un exemplu îl reprezintă Kaufland România. “La Kaufland, sprijinim diversitatea colegilor noștri sub toate formele ei, iar fiecare abilitate contribuie la succesul companiei. Echipa este construită după modelul unei mari familii, iar ușa noastră este deschisă tuturor celor care vor să ni se alăture. Prin intermediul programului A.C.C.E.S., dedicat integrării persoanelor cu dizabilități, reușim să aducem valoare în fiecare dintre comunitățile care ne găzduiesc.

 De asemenea, egalitatea de șanse stă la baza valorilor noastre de zi cu zi. Jumătate dintre pozițiile noastre de conducere le aparțin directorilor de sex feminin, iar două dintre colegele noastre fac parte din board-ul companiei. Astfel, construim împreună un mediu de lucru echilibrat și incluziv, bazat pe sprijin și corectitudine”, a precizat Estera Anghelescu, Recruiting and Employer Branding Director at Kaufland Romania & Moldova.

În ceea ce privește integrarea pe piața muncii a altor categorii de persoane precum cele care provin din afara UE, câțiva dintre invitații Sustainable Futures #3 sunt optimiști. Atât grecii, cât și persoanele care vin să își caute un loc de muncă în România și care provin din Nepal, India sau Sri Lanka se adaptează ușor și reușesc să depășească barierele culturale atunci când le întâlnesc.

„Din perspectiva grecilor din țară, România este un stat incluziv, deschis, care i-a acceptat și care a creat oportunități pentru ei. Un exemplu de bună conviețuire româno- elenă este Centrul Cultural Elen.

În momentul de față, înregistrăm aproximativ 200.000 cetățeni de origine elenă, 9.000 de firme elene, dintre care 3.000 active, și 20.000 de angajați. Ajută foarte mult cultura similară și iubirea pe care românii o simt pentru Grecia din perspectiva turismului. Mai contează și faptul că în România există Biserica Greacă și școli elene, elemente care îi fac pe greci să se simtă ca acasă”, a explicat Anamaria Diaconescu, Camera de Comerț Româno-Elenă.

„Până în septembrie 2020, procedura de angajare pentru cetățenii ucraineni era aceeași ca pentru orice cetățean NON-UE, indiferent de țara de origine. Din septembrie 2020, cetățenii din Republica Moldova, Ucraina și Serbia cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic, sunt exceptați de la obținerea avizului de angajare.

 După începerea războiului, o serie de acte legislative au venit în sprijinul cetățenilor ucraineni pentru a facilita integrarea acestora pe piața forței de muncă din România. În calitate de consultant independent rolul meu nu se termină în momentul obținerii documentelor, iar împreună cu angajatorul dezvolt un plan de integrare treptată, a cetățenilor NON-UE, pe piața forței de muncă. Pentru anul 2022 contingentul aprobat de Guvernul României este de 100.000 de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă, de 4 ori mai mare decât cel stabilit la începutul anului 2021, respectiv 25.000 de lucrători străini nou-admiși”, a declarat Cristina Chiorsac, Fondator, The HR Room.

Din punct de vedere al incluziunii persoanelor care provin din medii defavorizate și care au trăit în condiții de sărăcie sau care au trecut prin abuz sau dependență, statisticile arată că există un potențial mare de forță de muncă. Din păcate, însă, acești oameni au un nivel de educație foarte scăzut.

Damien Thiery, Director General, Ateliere fără frontiere, a explicat: „În România, există mai mult de un milion de persoane inactive. Dintre acestea, 138.000 au vârsta între 15 și 64 de ani, pot lucra, dar nu au în acest moment un loc de muncă. Jumătate dintre ei au între 25 și 44 de ani și sunt apți de muncă, iar cealaltă jumătate, un nivel de educație foarte scăzut. Aici acționăm noi, prin programele Ateliere fără frontiere.

Beneficiarii noștri sunt oameni care au locuit pe stradă sau în centre de plasament. Atunci când vor să se întoarcă pe piața muncii, le lipsește încrederea în ei înșiși. După ce trec prin perioada temporară de 24 de luni în cadrul întreprinderilor noastre sociale, îi sprijinim  cu crearea CV-ului, pregătirea pentru interviuri și îi direcționăm către rețeaua noastră de parteneri, mai mult de 50 de firme din București care înțeleg ce facem și care ne sprijină.”

Dincolo de programele organizațiilor din mediul non-guvernamental, o posibilă soluție poate fi și asigurarea accesului la educație și sprijinirea copiilor din mediile defavorizate de către stat. În mediul privat, lucrurile stau ceva mai bine. Companiile care investesc în sustenabilitate au rezultate bune la nivelul indicatorilor de gen cu privire la diversitate, incluziune și echitate.

„La Coca-Cola, diversitatea, incluziunea și echitate sunt principii de la care nu se face rabat, începând de la angajare și până la ieșirea din companie. Nu se fac diferențe pe bază de rasă, naționalitate sau religie. Raportul nostru anual de sustenabilitate reflectă procentul de femei din companie versus bărbați, dacă există diferențe de salarizare între femei și bărbați și procentul femeilor în echipele de conducere.

În compania noastră lucrează și persoane cu dizabilități. Echitatea trece dincolo de felul în care sunt tratați angajații și merge și către dezvoltarea acestora și promovare”,  a spus Mihaela Niță, Public Affairs Manager, Coca-Cola România.

Mai mult, companiile care investesc în sustenabilitate, cu precădere în incluziune, pot vedea rezultate mai bune decât competitorii lor.

„Diversitatea nu te costă nimic dacă îți dorești să devii o companie mai sustenabilă și mai incluzivă. Diversitatea presupune să îi aduci pe oameni împreună și să ai o forță de muncă reprezentativă pentru toate genurile, orientările sexuale, etniile sau alte criterii care pot conduce la discriminare în ziua de azi. Incluziunea reprezinta însă un proces mai complicat.

Este nevoie de o abordare strategică continua și adaptabila, precum și de instrumentele potrivite, dar este o investiție bună pentru orice companie. Studiile arată că acele companii care investesc în a deveni mai incluzive reușesc să aibă o performanță mai bună cu 12% decât cele care nu investesc”, a precizat Lestat Monroe, Romanian Diversity Chamber of Commerce.

O altă categorie de oameni vulnerabili în România este reprezentată de persoanele cu dizabilități. Mai puțin de 10% dintre românii cu dizabilități care au potențial de muncă au un job, în comparație cu media UE de 30 – 40%.

„În momentul de față, în România sunt 864.000 de persoane cu dizabilități, dintre care aproximativ 76.000 sunt copii. Dacă vorbim strict de cei care sunt integrați pe piața muncii, sunt aproximativ 400.000 de persoane, pentru că i-am exclus de aici pe cei care au ieșit din perioada activă de muncă. Un total al candidaților este de aproximativ 790.000 care ar putea munci, dintre care doar 43.853 sunt salariați, ceea ce reprezintă mai puțin de 10% din tot capitalul uman pe care îl avem în zona de dizabilitate, un capital uman talentat, de excelență”, a spus Mihai Tomescu, preşedinte, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi.

Soluții actuale pentru facilitarea accesului pe piața muncii și în viața socială a persoanelor cu dizabilități provin din mediul privat, de la antreprenori precum Cornel Amariei, CEO, DotLumen. Compania dezvoltă o tehnologie ce îi poate ajuta pe nevăzători să se orienteze în spațiu cu ajutorul unui set de ochelari.

Cornel Amariei, CEO, DotLumen, a detaliat: „Să antrenezi un câine ghid în Vest, ajunge să coste 60.000 dolari, iar să ai grijă de el ca și nevăzător, singur, e aproape imposibil. De aceea, în toată lumea, la 40 milioane de nevăzători, există 28.000 de câini ghid. În România, sunt 21 de astfel de câini la 98.000 de persoane cu dizabilități vizuale. Este o soluție bună, dar non-scalabilă. La DotLumen, ne-am dat seama că putem folosi tehnologia pentru a replica principalele avantaje ale unui câine ghid în ceva scalabil. La nivel mondial, din păcate, sunt foarte puține companii care fac tehnologie asistivă”.

Stăm bine pe hârtie

Într-un raport lung de vreo 230 de pagini despre Incluziunea socială din 2021, Ministerul Muncii ne vorbește despre activități de informare și promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială în rândul angajatorilor.

Și, aflăm cu stupoare, că în anul 2021, ca urmare a acțiunilor întreprinse de agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, în vederea aplicării prevederilor legale referitoare lacombaterea marginalizării sociale, s-au obținut următoarele rezultate:

o au beneficiat de mediere și consiliere profesională 84 de tineri din rândul

categoriilor defavorizate;

o au fost încheiate 86 contracte de solidaritate, prin care agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București acordă servicii de consiliere profesională și mediere, identifică angajatori de inserție și locuri de muncă potrivit pregătirii lor profesionale și a celorlalte caracteristici care rezultă din dosarul de înscriere în evidență și îi plasează pe locurile de muncă identificate;

o au fost încadrați în muncă 32 de tineri;

o prin efortul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, în anul 2021, au fost identificați 25 angajatori de inserție.

o Cele 86 contracte de solidaritate s-au încheiat cu următoarele categorii de

beneficiari:

- 32 tineri care se află sau provin din sistemul de protecție a copilului (37,21%);

- 28 tineri cu dizabilități (32,56%);

- 16 tineri fără familie sau a căror familie nu le poate asigura întreținerea

(18,60%);

- 10 tineri cu copii în întreținere (11,63%).

o Situația privind nivelul studiilor persoanelor care au încheiat contracte de

solidaritate anul 2021, se prezintă astfel:

- 36 persoane au avut studii gimnaziale, neterminate sau fără studii (41,86%);

- 24 persoane au avut studii profesionale (28%);

- 25 persoane au studii medii (29,06%);

- 1 persoană cu studii superioare (1,16%).

o Din totalul celor 32 persoane încadrate în muncă în anul 2021:

- 7 persoane au fost încadrate în muncă pe durată determinată,

- 25 persoane au fost încadrate în muncă pe durată nedeterminată.

o Cele 32 persoane încadrate în muncă aparțin următoarelor categorii:

- 13 tineri care se află sau provin din sistemul de protecție a copilului (40,6%),

- 7 tineri cu dizabilități (21,9%);

- 5 tineri fără familie sau a căror familie nu le poate asigura întreținerea (15,6%);

- 7 tineri cu copii în întreținere (21,9%).

Tot bine stăm pe hârtie că am căutat serios un raport despre incluziunea persoanelor LGBTQ , Am găsit pe un alt site, pentru că de pe cel al Asociației documentul a fost eliminat, un text frumos:

Diversitate și incluziune sunt două cuvinte care au devenit destul de populare în ultimii ani în spațiul românesc, ceea ce poate doar să nebucure. Cu toate acestea, dialogurile pe subiect sunt în continuare restrânse în cercuri preponderent urbane și în comunități relativ închise.Lipsa acestor dialoguri dificile și asumate de toți stakeholderii fac caprogresul să fie foarte lent când vine vorba despre respectarea drepturilor comunității LGBTQ+, față de cum ar trebui să se întâmple într-o societate normală și responsabilă în fața tuturor cetățenilor săi.Timp de un an ne-am aplecat atenția, ca parte din programul Civic Labs,spre provocările cu care se confruntă această comunitate, la nivel de grup și individual și am identificat cu sprijinul lor care sunt cele mai importantepuncte nevralgice ale situațiilor prin care trec. Am descoperit oameni incredibili, care dau dovadă de o reziliență ieșită din comun și care zi de zi contribuie la lupta pentru respectarea drepturilor persoanelor LGBTQ+ șila schimbarea mentalității unei națiuni puternic legate de un set de valori tradiționaliste, duse la extreme nesănătoase.Nu ne-am oprit doar la asta și am încercat, de asemenea, să vedem cum anume putem folosi tehnologia pentru a-i sprijini și ce instrumente digitale ar fi utile pentru a-i ajuta în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, spune Olivia Vereha, VP of Product CIVIC LABS, Code for Romania

Cum a ajuns România de la fapte penale la tineri care sunt deschiși pe rețele de socializare și ies la marșuri în București ?

1864

 În Codul Penal promulgat de Alexandru Ioan Cuza, inspirat din cel francez, nu existau diferențe între tratamentul relațiilor heterosexuale sau homosexuale.

1937

Sub Carol al II-lea homosexualitatea devine pentru prima oară fapt penal pe teritoriul României; relațiile homosexuale, numite în lege acte de inversiune, sunt incriminate doar dacă provoacă scandal public.

1957

În perioada comunistă este incriminat orice act sexual între persoane de același sex, fără să mai fie nevoie ca acesta să provoace un scandal public.

1967

Sub regimul Ceaușescu este rescris Codul Penal și, conform Articolului 200, relațiile homosexuale sunt pedepsite cu închisoarea între1 și 5 ani.

1993

România semnează Convenția Europeană pentru Drepturile Omuluiși este primită în Consiliul Europei, cea mai importantă organizație de drepturile omului din Europa. Statutul de membru în Consiliul Europei are prezentat o condiție obligatorie în aderarea României la Uniunea Europeană (UE) și la Organizația Tratatului Nord-Atlantic (NATO). Astfel, România se angajează să interzică discriminarea pe bază de orientare sexuală.

1996

Sub presiunea Consiliului Europei, Articolul 200 a fost modificat ca doar activitățile homosexuale care produc scandal public să fie pedepsite prin lege.

1996

 Devine legală schimbarea mențiunii privind sexul în actele de stare civilă dacă au avut loc procedurile chirurgicale pentru schimbarea sexului.

2001

 Se abrogă Articolului 200 din Codul Penal și astfel se dezincriminează relațiile sexuale între persoane de același sex.

2009

 Se modifică Codul Civil pentru definirea căsătoriei în mod explicit cauniune între o femeie și un bărbat, în locul formulării anterioare caremenționa doar uniunea între doi soți.

2018

Are loc Referendumul pentru familie, inițiat de Coaliția pentru Familie, pentru redefinirea modului în care este definită familia în Constituție, ca uniune exclusivă între o femeie și un bărbat. Deși a fost întins pe două zile, prezența la urne a fost redusă iar acesta nu a fost validat.

2018

 Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul Coman șiHamilton: un cuplu căsătorit format din două persoane de același sex esterecunoscut ca atare în orice țară din Uniunea Europeană în ceea ceprivește libera circulație.

2018

Curtea Constituțională a României confirma decizia CJUE: statul trebuie să recunoască dreptul de ședere în România al persoanelor deacelași sex căsătorite, dacă unul dintre membrii cuplului este cetățean UE.

2019

 Organizația Mondială a Sănătății a scos incongruența de gen(identificarea cu alt gen decât sugerează sexul biologic) de pe lista afecțiunilor psihice.

2020

 Parlamentul aprobă legea care interzice discuțiile despre identitatea de gen în educația formală. Este trimisă de Președinte la Curtea Constituțională, care o declară neconstituțională.

2021

 CEDO condamnă România în cazul incidentelor de la Cinematograful Muzeului Țăranului Român din 2013. O proiecție a unui film LGBTQ+ la Muzeul Țăranului Român care a fost întreruptă de protestatari cu manifestații homofobe, iar jandarmeria a jucat un rol pasiv. CEDO a stabilit că România a încălcat dreptul la nediscriminare, demnitate umană și întrunire pașnică a comunității LGBTQ+.

2021

 Curtea Europeană pentru Drepturile Omului condamnă România pentru lipsa unei proceduri clare prin care persoanele trans pot realizatranziția judiciară, adică își pot schimba genul în actele de stare civilă.

2021

Asociația ACCEPT împreună cu 21 de cupluri de același sex dau statul român în judecată la CEDO pentru încălcarea dreptului la viața de familie, prin nerecunoașterea căsătoriilor sau parteneriatelor civile întrepersoane de același sex. 

În 2023 pare incredibil să te gândești că în 2001 relațiile între persoane de același sex erau incriminate. De fapt, trebuie să recunosc că ieri am văazut un interviu cu membrii formației mexicane RBD, care s-a reunit după 15 ani și care are un membru care a recunoscut public în 2008 că este gay.

2023

România este obligată să recunoască și să protejeze prin lege familiile gay. Asta după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins contestația făcută de Guvern în cazul Buhuceanu și alții versus România, privind protecția familiilor formate din persoane de același sex.

Decizia în cazul Buhuceanu și alții versus România vine la patru ani după ce 21 de cupluri au dat în judecată statul român pentru nerecunoașterea și nerespectarea drepturilor familiilor lor.

Asta înseamnă că România va trebui să ia măsuri urgente pentru a recunoaște și proteja familiile formate din persoane de același sex. Mai mult decât atât, în luna mai CEDO a stabilit că România a încălcat art. 8 din convenție, anume dreptul la viață privată și familie în cazul cuplurilor de același sex.

Reevenind la România și la cronologia de mai sus, deși a făcut progrese semnificative, România este unul dintre statele Uniunii Europene în care persoanele LGBTQ+ au cea mai puțină protecție legală și se confruntă cu unul dintre cele mai ridicate grade de discriminare. Printre cauzele intoleranței față de această comunitate se numără importanța culturală a religiei și influența Bisericii Ortodoxe, dar și faptul că homosexualitatea a fost considerată fapt penal și persecutată cu închisoarea în perioada comunistă. Articolul 200 din Codul penal care incrimina relațiile dintre persoane de același sex a fost abrogat abia în 2001, la presiunile externe în vederea aderării la UE și pe fondul opoziției acerbe a Bisericii Ortodoxe Române. Tot în 2001 și tot ca pas premergător aderării, România a adoptat o legislație antidiscriminare foarte inclusivă pentru vremea aceea, care interzicea discriminarea pe baza orientării sexuale ca unul dintre criteriile de nediscriminare. 

În ciuda acestor primi pași importanți, după ce și-a mulțumit pe moment partenerii internaționali, progresul a stagnat după aderarea României la Uniunea Europeană. Pe lângă o parte considerabilă din populație care se opune categoric acestei comunități, există o majoritate care tolerează “cu limite” existența acestui grup. Mulți se consideră toleranți atunci când declară că nu se opun relațiilor homosexuale atâta timp cât aceste cupluri nu se afișează public. Pretenția la drepturi egale, la căsătorie sau chiar la parteneriatului civil, precum și asumarea publică sunt pentru mulți români un afront adus bunului simț. Dacă din motive evidente în perioada comunistă și până la abrogarea articolului 200 nu au existat persoane publice care să se identifice cu comunitatea LGBTQ+, reținerea și stigma au persistat până în ziua de azi. Chiar și acum, puține persoane publice se declară ca fiind LGBTQ+, și, spre deosebire de alte țări, nicio persoană "high-profile" nu apare în spațiul public susținând drepturile LGBTQ+ ca un membru al comunității. Lipsa de vizibilitate în spațiul public românesc i-a determinat în repetate rânduri pe reprezentanți ai Bisericii sau ai politicii conservatoare să afirme că homosexualitatea sau “transgenderismul” sunt importuri străine, produsul unor ideologii vestice fără vreo rădăcină în tradiția românească.

Similar altor țări din Europa de Est, România a fost teren fertil pentru curentul global conservator pornit de cateva grupuri neoprotestante din SUA. Acesta se opune acordării oricăror drepturi persoanelor LGBTQ+ și neagă existența legitimă a acestui grup, dorind interzicerea oricăror discuții care ar normaliza acest subiect. Exponenta acestei mișcări în România este Coaliția pentru Familie care a strâns trei milioane de semnături pentru organizarea în 2018 a unui referendum pentru redefinirea căsătoriei în Constituție, de la uniunea dintre doi soți exclusiv la cea între femei și bărbați. Referendumul a fost respins din lipsă de cvorum, parțial ca urmare a unor campanii de boicot, parțial din cauza lipsei unui interes puternic al românilor pentru subiect. Pe fondul unui climat destul de intolerant comunității LGBTQ+, există totuși și schimbări pozitive. Printre ele se numără creșterea societății civile care apără interesele acestui grup, dar și decizii favorabile pentru cetățenii români la CEDO și Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).Acestea afirmă drepturi importante pentru cuplurile de același sex și pentru persoanele transgender, decizii care pun presiune pe statul român să adopte o legislație favorabilă.

Istoria societății civile din jurul comunității LGBTQ+ este strâns legată deasociația ACCEPT, prima asociație care a susținut interesele acestui grup în România, încă de pe vremea când homosexualitatea era incriminată și se pedepsea cu închisoarea. Fondată în 1996 și susținută la început de ambasadele străine, a avut un rol important de lobby și advocacy în dezincriminarea homosexualității și în adoptarea în România a unei legi antidiscriminare care proteja și orientarea sexuală. Tot ACCEPT a organizat în 2004 primul Pride din România, o manifestație publică prin care se celebrează identitățile și cultura LGBTQ+ și care are loc în diferite forme în țări din întreaga lume. Primul marș, altă manifestație conexă Pride-ului și specifică comunității LGBTQ+, a avut loc în București în 2005, iar numărul de participanți a crescut de la 200 în 2005 la 10.000 în 2019, ultimul an fără restricții pentru manifestațiile publice de dinaintea pandemiei Covid-19.

În 2023, Asociația Accept, care a organizat parada, a precizat că peste 25.000 de persoane ar fi participat la marș. Ar fi astfel cea mai numeroasă prezență din istoria Bucharest Pride, cel mai mare eveniment din România dedicat comunității LGBTQIA+.

Jandarmeria Română, care a asigurat securitatea, nu a oferit o estimare oficială privind numărul de participanți.

Dacă timp de două decenii asociația ACCEPT a fost principalul motor alsocietății civile din jurul comunității LGBTQ+, din a doua jumătate adeceniului trecut, ONG-urile și grupurile de inițiativă s-au înmulțit și a început o activitate mai susținută și în alte orașe din țară. Din grupul organizațiilor tinere, asociația MozaiQ, fondată în 2016 în București, este o organizație de tip grassroots, cu un model de autoorganizare grație căruia a reușit să stimuleze dezvoltarea comunităților locale și în alte câteva orașe din țară. Un moment cheie pentru mobilizarea comunității a avut loc tot în anul 2016: anunțarea pentru anul 2018 a referendumului pentru redefinirea familiei în Constituție ca uniune strictă între o femeie și un bărbat. Energizați de perspectiva sumbră a referendumului și de discursul intolerant coagulat de acesta, unii membri ai comunității LGBTQ+ din alte orașe din țară au răspuns apelului la autoorganizare. Referendumul nu a trecut din lipsă de cvorum, și chiar dacă acel pericol a trecut, au rămas active ONG-uri sau grupuri informale care apără interesele comunității în multe orașe din țară: Timișoara, Cluj, Iași, Brașov,Sibiu. În ciuda rezultatului îmbucurător de la referendum și a coagularii societății civile și în afara Bucureștiului, România este într-o poziție geopolitică și culturală delicată, “pe falia dintre Est și Vest”, în cuvintele unui activist din comunitate. În continuare, există îngrijorare că România va urma modelul iliberal al unor vecini din Europa de Est, cum ar fi Ungaria, Polonia sau Croația, și nu cel al unei mai mari deschideri și incluziuni specific țărilor vestice.

Pe cine se pregătesc să voteze Românii ?

Viitorul nu sună bine deloc iar îngrijorările de mai sus cu privire la pozițiile geopolotice tind să se adeverească. Într-un sondaj recent al PSD, partidul extremist AUR ar fi cotat cu 20% la sută șanse la europarlamentare.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a avut cel mai mult de câștigat de pe urma crizei pandemice și politice. Potrivit sondajelor de opinie, AUR ar avea în prezent o intenție de vot similară cu PNL.

Partidele și mișcările extremiste sau anti-sistem obțin o mare aderență în societate în perioada marilor crize economice, politice sau sanitare, scriu cei de la Europa Liberă.

AUR respinge eticheta de partid „extremist”, dar și-o asumă pe cea de „partid anti-sistem”. Caracterizat de adversarii politici drept un partid cu „tendințe fasciste”. George Simion este cel mai vizibil din actuala conducere AUR. Mesajele de pe pagina sa de Facebook ajung la milioane de oameni, iar live-urile sale din Parlament sunt foarte urmărite.

Colegii din Parlament se plâng însă de agresiunea la care sunt supuși de liderul AUR, Alina Gorghiu spunând că „Simion este un personaj toxic, populist, care trăiește din manipulare, jignește pe oricine îndrăznește să își spună punctul de vedere”.

Cei 20 la sută ai lui AUR sunt de fapt o realitate nefiltrată sau cosmetizată a laudelor guvernului cu privire la incluziune. În realitate am văzut sau asistat cu toții la discursuri împotriva ideologiilor din vest, refugiați, holocaust, orientare sexuală. 

Revenind la incluziune și ce înseamnă ea. Incluziunea este un proces continuu și o responsabilitate comună. Pentru a construi o lume mai inclusivă, trebuie să recunoaștem valoarea diversității, să promovăm egalitatea și să luptăm împotriva discriminării și prejudecăților. Prin educație, ascultare activă și implicare în comunitate, putem contribui la crearea unei lumi mai aproape și mai înțelegătoare pentru toți oamenii.

Este România pregătită pentru asta ? Poate doar pe hârtie. Da, chiar avem o lege pentru o asta. O strategie chiar. Se numește Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2022—2027. Conform acesteia persoanele care sunt considerate ca aparținând unor grupuri vulnerabile:î sunt copii și tineri aflați în perioada de pregătire a reintegrării în societate după o perioadă de protecție specială (inclusiv lipsiți de sprijin parental); persoane vârstnice (singure sau dependente și/sau cu nevoi de îngrijire de lungă durată); persoane cu dizabilități (copii și adulți); persoane cu un nivel scăzut de școlaritate; persoane care locuiesc în zone urbane sau rurale marginalizate; șomeri de lungă durată; persoane de etnie romă care sunt victime directe sau indirecte ale unor discriminari pe criterii etnice; persoane fără adăpost; persoane lipsite de libertate; persoane liberate, aflate în perioada de reintegrare socială; imigranți aflați în situație de vulnerabilitate, inclusiv solicitanți de azil și străini care au dobândit o formă de protecție intenațională în România; persoane victime ale traficului de ființe umane; persoane consumatoare de droguri etc. Din acest punct de vedere, prezenta Strategie este complementară strategiilor sectoriale (privind ocuparea forței de muncă, etc).

CHESTIONAR

Created with SuperSurvey