Descoperind satul Peștera și Peștera Liliecilor

Bogdan Chirea
0

Satul Peștera, este un sat renumit pentru peisajele sale superbe, casele traditionale si de aerul curat, fiind inconjurat de munti. Zona este extrem de frumoasa si pitoreasca, indiferent de anotimp sau de starea vremii. Situat la o altitudine de 1200 de metrii satul și vederea pitorească te vor cuceri pe loc.

Satul Pestera este situat in Rezervatia Piatra Craiului și chiar de la intrarea in sat vei fi vrajit pur si simplu de frumusetea peisajului, de soseaua care urca pe munte pe serpentine, printre pensiunile simple si cochete, de culmile semete ale Bucegilor, Leaota, Postavarul, sau de calcarele Pietrei Craiului. O zona ideala pentru iubitorii de drumetii, dar si pentru cei care cauta linistea naturii si peisaje de basm in orice anotimp.

Dealurile cu pasuni si capite de fan te imbie la relaxare totala, intr-o liniste care-ti tiuie urechile. Potecile de la marginea padurii iti dezmortesc picioarele si-ti incanta sufletul. Satul Pestera este rustic si usor rupt de realitate, insa nu ai cum sa te plictisesti aici. Localnicii sunt foarte ospitalieri si dornici sa stea cu tine la povesti, sa te serveasca cu bucate dintre cele mai bune si sa-ti lumineze ziua cu seninatatea chipurilor lor.

Aceasta zona se afla chiar in Parcul National Piatra Craiului fiind o zona protejata. Daca va doriti aer curat, liniste, poieni pline de flori, ciripit de pasari, zgomot lin de ape si miros de fan proaspat cosit, atunci aici le veti gasi pe toate!

Pestera Liliecilor, de pe raza satului Pestera, este obiectivul care atrage mii de turisti in fiecare an. Pestera este amplasata in nord-vestul platformei Branului, la o altitudine de aproape 950 m si s-a format in urma eroziunii muntelui de catre paraul Vaii cu Cale. Numele acestei pesteri se datoreaza coloniilor de lilieci care traiesc in adancimea cavernei, unii dintre ei apartinand unor specii rare. In urma cu cateva secole, pana sa inceapa sa fie explorata si studiata de speologul Iuliu Caran, era cunoscuta sub numele de Pestera Mare sau Pestera Badichii.

Nu este la fel de spectaculoasa precum Pestera Scarisoara, de exemplu, si nici la fel de mare, avand doar 370 m lungime si o singura galerie activa de vreo 110 m. Poate fi vizitata insa foarte usor si, spre deosebire de multe altele, Pestera Liliecilor este o pestera calda. Dupa ce treci printr-un culoar ingust, ajungi intr-o grota cu formatiuni calcaroase si tavan in mii de culori, dupa care urmeaza un alt culoar ingust de vreo 15 metri si un horn. Asta e tot, dar frumusetea pesterii si unicitatea ei se datoreaza in principal coloniilor de lilieci care traiesc in sutele de orificii sapate in peretii grotei. De altfel, veti vedea ca peretii pesterii sunt “patati” si au urme de guarno (asa se numesc excrementele liliecilor), asa ca trebuie sa fiti atenti de ce va atingeti. Si cu ce va incaltati, pentru ca Pestera Liliecilor este “maloasa” – datorita paraiasului malos care o traverseaza.

Poate ca liliacul nu este tocmai acel gen de mamifer pe care ti-ai dori sa-l intalnesti in timpul vacantei sau excursiei tale, insa o drumetie pana la Pestera Liliecilor merita tot efortul. Dupa drumul superb care traverseaza pasunile verzi ale satului Pestera si padurile din jur, ajungi la aceasta minunatie a naturii – declarata zona speciala de protectie a Parcului “Piatra Craiului” – presarata cu formatiuni calcaroase denumite “lacrimi ale pamantului”.

Pestera Liliecilor nu este electrificata, asa ca nu uitati sa va luati si o lanterna atunci cand veti merge sa o vizitati. Si nu ezitati sa o faceti cat mai curand, pentru ca ar putea fi inchisa publicului larg, la solicitarea specialistilor, care doresc sa protejeze speciile rare de lilieci care salasluiesc in ea.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!