Restart Energy a finalizat construcția și instalarea a două sisteme de generare a energiei fotovoltaice pentru compania Moldova Farming SRL, valoarea totală a investiției fiind de aproximativ 300.000 de euro.
Proiectele au o putere cumulată de 403,2 kWp și au fost instalate pe două imobile aparținând beneficiarului, situate în localitatea Berești-Bistrița, județul Bacău, respectiv Tișița, județul Vrancea.
Sistemele cuprind 896 de module fotovoltaice, ce asigură aproximativ 50% din consumul de energie al companiei, pentru fiecare dintre cele doua imobile.
„Ne bucurăm că am reușit să dezvoltăm aceste proiecte în parteneriat cu Restart Energy, pentru că eficientizează în mod evident costurile asociate producției. Mai mult, componenta etică nu este deloc de neglijat, cred că ar trebui să fim cu toții mult mai atenți la cantitatea de emisii de CO2 pe care o generăm, pentru binele generațiilor care vor urma” spune Cătălin Daniel Grigoriu, Administrator Moldova Farming SRL.
„Investiția în panouri fotovoltaice asigură un randament net superior surselor convenționale de energie, acesta fiind un argument solid pentru orice manager atent la realitățile momentului. Investiția inițială se amortizează în doar 3-4 ani, iar costurile de întreținere sunt minime”, spune Armand Domuța, General Manager Restart Energy.
Restart Energy a asigurat pentru compania beneficiară întreg proiectul de eficientizare energetică, de la consultanță și proiectare personalizată, până la implementare.
Portofoliul de sisteme fotovoltaice al Restart Energy cuprinde, în prezent, 150 de proiecte finalizate, în valoare totală de peste 25 de milioane de euro.
În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți clienții finali.
În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București, având codul REO26.
În luna septembrie 2021, după 4 ani de dezvoltare, Restart Energy a lansat un alt proiect unic la nivel mondial, o platformă bazată pe tehnologie proprie de certificare pe blockchain atât a amprentei de carbon, cât și a dioxidului de carbon evitat a fi eliminat în atmosferă, precum și de tranzacționare directă între participanți a atributelor de mediu și a energiei regenerabile.
De fiecare dată când cineva plantează un copac, curăță o plajă, consumă energie verde sau întreprinde orice demers de protejare a mediului, poate înscrie această acțiune pe platforma RED. După ce datele sunt validate în platformă, se calculează amprenta CO2 echivalentă și se eliberează credite de carbon tokenizate ce pot fi folosite pentru a cumpăra energie verde sau pentru a obține echivalentul în bani. În același timp, o companie poate obține credite de carbon sub formă de jetoane verzi pentru clienții lor, prin coduri QR unice imprimate pe produse sau chitanțe de cumpărare.
Comentariul va fi postat dupa aprobare