Siena AI a obținut 4,7 milioane de dolari finanțare

Bogdan Chirea
0

Siena AI, un start-up lansat de antreprenori români în SUA și care a dezvoltat o platformă AI de customer service destinată comerțului electronic, a obținut o finanțare de 4,7 milioane de dolari de la un grup de investitori, printre care Sierra Ventures, Parri Passu Ventures, SpaceStation Investments, Village Global, The Council și OpenSky Ventures. Această investiție va susține viziunea fondatorilor Siena AI de a transforma serviciile pentru clienți prin integrarea empatiei umane cu automatizarea.

Start-upul american a fost creat în 2022 în San Francisco (California) de către antreprenorii români Andrei Negrău (cofondator și CEO) și Lisa Popovici (cofondator și CMO). Cei doi fondatori au nouă ani de experiență în e-commerce, fiind la a doilea business în domeniul comerțului bazat pe conversații. Prima afacere în domeniu lansată de cei doi antreprenori a fost Cartloop în 2020. 

Siena a fost construită pe trei piloni:

1. Empatie asemănătoare cu cea umană: compania introduce AI Personas, permițând brandurilor să își creeze o voce și un stil unic pentru agenții lor AI. Prin această abordare diferită de stilul standard, platforma poate crea interacțiuni amuzante pe canale precum Instagram și poate menține un stil business în e-mailuri.

2. Gets the Job Done: produsul execută în mod autonom sarcinile atribuite de branduri, printre acestea numărându-se editarea textelor pentru abonați sau gestionarea produselor care trebuie înlocuite. Printre abilitățile sale se numără extragerea de date din sistemele conectate, adresarea de întrebări clarificatoare și efectuarea de actualizări în timp real.

3. Raționament uman:  Siena utilizează un proces decizional bazat pe raționament uman pentru a gestiona serviciile pentru clienți. Astfel, produsul evaluează în timp real mai mulți factori, gestionând sarcini complexe, precum cererile de rambursare sau planurile de fidelizare. 

Un singur loc pentru toate canalele

Platforma gestionează în mod autonom până la 80% din interacțiunile cu clienții în mai mult de 100 de limbi și pe toate canalele (inclusiv e-mail, social media). Siena rezolvă 80% din conversații cu un scor de satisfacție a clienților (CSAT) de 4,81 conform răspunsurilor a peste 50.000 de clienți.

"Am lansat Siena pornind de la o întrebare simplă: «Cum putem crea o soluție de asistență pentru clienți care să se bazeze pe inteligență artificială, să înțeleagă contextul, să răspundă cu empatie și să rezolve probleme complexe?». Așadar, viziunea noastră a fost să transformăm serviciile de asistență pentru clienți și să creăm o inteligență artificială autonomă care să reacționeze mai mult ca un om decât ca o mașină. Siena schimbă deja modul de lucru al echipelor de asistență clienți și experiența consumatorilor, dar acesta este începutul. Finanțarea pe care am primit-o recent ne va permite să continuăm să împingem limitele, făcând ca produsele AI care au empatie să devină însăși coloana vertebrală a serviciilor moderne de customer experience. Acest moment esențial pentru noi marchează nu doar un pas semnificativ pentru dezvoltare, ci și o redefinire a standardelor din industria serviciilor pentru clienți”, a declarat Andrei Negrău, cofondator și CEO al Siena. 

Siena colaborează cu zeci de branduri de comerț electronic din domenii precum frumusețe, sănătate, nutriție, băuturi sau modă, printre acestea numărându-se Kitsch, Simple Modern, Verb sau K18.

Cofondatorii au ca obiectiv să crească capacitatea de integrare autonomă a Siena și să extindă compania la nivel global. În centrul acestei strategii se află îmbunătățirea produselor, obiectiv care se va realiza prin atragerea de specialiști de top în roluri cheie precum cel de dezvoltare a produselor sau de strategie go-to-market. 

Compania are o echipă de 23 de persoane care lucrează remote din toată lumea și caută profesioniști în domenii precum inginerie, operațiuni, dezvoltare de produs, go-to-market.

Planuri pentru propriul hub de educație: Siena AI Academy

Serviciile de customer service ale Siena aduc o schimbare la scară largă, adresându-se companiilor e-commerce de mărime medie și mare și generând venituri suplimentare, automatizând tichetele de asistență și reducând semnificativ timpii de răspuns și de rezolvare a problemelor. Printre rezultatele notabile ale produsului se numără venituri suplimentare de 46.340 de dolari pentru Kitsch, automatizarea a 79% din tichetele de asistență pentru Simple Modern și o scădere de 60% a timpului de răspuns și de 45% a timpului de rezolvare pentru Everyday Dos. 

Cei doi fondatori ai Siena își doresc ca în primul trimestru din 2024 să lanseze Siena AI Academy, un hub de educație prin care studenții să învețe despre modul de integrare a AI în procesele de customer service. În programa se vor regăsi cursuri precum "Crearea unui agent de Inteligență Artificială 101", "Inteligența emoțională în AI" și "Măsurătorile CX care contează”.


Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!