Televiziunea Română onorează eroii anului 2023! Pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, ora 21.00, TVR 1 difuzează Gala „Omul anului”, dedicată oamenilor frumoşi şi generoşi, adevărate modele de urmat, care fac gesturi şi fapte extraordinare pentru semenii lor şi pentru societate.
Programul este primul dintre cele două gale-eveniment ale campaniei „Omul anului”, un amplu proiect social al Televiziunii Publice, care aduce în lumina reflectoarelor poveşti emoţionante despre „oameni de bine”, care schimbă destine şi reclădesc România, fără să ceară nimic în schimb.
Într-un cadru încărcat de istorie, la Palatul Regal, jurnaliştii Alina Stancu şi Mihai Rădulescu vor fi gazdele evenimentului şi îi vor prezenta pe eroii aflaţi în cursa pentru premiul: „Omul anului”.
„Suntem onoraţi şi bucuroşi să facem parte din acest proiect de suflet al Televiziunii Române, o campanie dedicată bunătăţii, solidarităţii şi curajului românilor. Este nevoie de asemenea exemple într-un peisaj media în care, de prea multe ori, domină ştirile negative. E bine să arătăm realitatea aşa cum este ea”, a declarat jurnalistul Mihai Rădulescu.
„E bine să redescoperim împreună ce înseamnă să fim normali. Să cunoaştem oameni obişnuiţi, care fac fapte măreţe, extraordinare. Care ne fac să fim mândri de ceea ce am putea şi noi să devenim”, completează Alina Stancu.
Curajul, generozitatea şi proiectele dezvoltate de protagonişti vor fi aduse în prim-plan prin intermediul unor ample reportaje-portret difuzate pe parcursul galei.
Telespectatorii vor urmări poveştile impresionante ale eroilor campaniei: Daniel Ciufu - a salvat o tânără de la înec; Oana Grigorescu - luptă pentru prevenirea abandonului şcolar; Ortrun Rhein – este directoarea unui centru de îngrijiri paleative; Vlad Plăcintă - ajută copiii bolnavi şi, cu ajutorul donatorilor, le finanţează toate cheltuielile necesare; Ionuţ Stancovici - antrenor care a contribuit la accesibilizarea a cinci lacuri din România pentru persoanele cu dizabilităţi; Camelia Săbădean – asistentă care donează sânge în mod constant; Marius Stan - pompier care a salvat un băieţel de la moartea prin sufocare; Cosmina Ene - a construit, alături de alţi trei colegi, o dronă pe care o folosesc pentru a observa arderile ilegale de deşeuri din Bucureşti; Sandu Golcea - profesor cunoscut pentru performanţele obţinute cu elevii olimpici la fizică; Oana Ciora - instructor, a participat cu câinele ei, Dino, la acţiunea de căutare a victimelor cutremurelor din Turcia; Iosif Cîrstean -recuperează şi relochează construcţii cu arhitectură tradiţională din lemn, care altfel ar fi demolate de proprietari; Gabriel Enache - poliţist care, impresionat de o bătrână care a sunat la 112 să spună că moare de frig şi de singurătate în casă, îi poartă de grijă, împreună cu alţi colegi, şi o vizitează aproape zilnic; Ancuţa Elena Chivu - salvează şi adăposteşte cai loviţi de maşini sau abandonaţi, cai abuzați de proprietari ori răscumpăraţi ca să nu ajungă la abator.
Materialele jurnalistice vor alterna cu momente artistice susţinute de Corul Madrigal - Marin Constantin şi grupul Cantus Mundi; Zdob şi Zdub, împreună cu fraţii Advahov; Zoli Toth şi ansamblul de percuţie Young Beats; Elina (ElenaDinca Velica) şi Emilia Dorobanţu care vor interpreta muzica reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale.
1 Decembrie va fi seara în care se va da şi startul votului pentru publicul din ţară şi din străinătate.Telespectatorii vor fi invitaţi să-şi susţină favoritul, în perioada 2-20 decembrie 2023, regulamenul de vot, precum şi alte detalii utile urmând a fi disponibile pe site-ul TVR. Tot aici, pot fi accesate mai multe informaţii despre etapele campaniei, precum şi portretele video şi prezentările protagoniştilor.
„Omul anului” va fi desemnat pe baza votului publicului (50%) şi al unui juriu (50%) format din cinci personalităţi: Carmen Uscatu, co-fondator al Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, care a construit un spital; jurnalistul Adelin Petrişor, un exemplu de curaj, care se implică în diferite campanii sociale; Adelina Toncean, fondatoarea Asociaţiei Blondie, care ajută copiii cu afecţiuni grave să ajungă la spitale din afara ţării; artistul Zoli Toth, unul dintre cei mai cunoscuţi activişti de mediu; Ionuţ Sibian, director executiv al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, care oferă sprijin în realizarea unor proiecte civice.
Programul va fi difuzat în simulcast pe TVR 1, TVR Internaţional şi TVR MOLDOVA.
„Omul anului” va fi anunţat în seara de Revelion, în cadrul unei gale grandioase, prezentate de Iuliana Tudor, la care vor fi prezenţi şi vor fi celebraţi eroii campaniei TVR.
Comentariul va fi postat dupa aprobare