„Sisi”, cea mai complexă miniserie dedicată unei dintre cele mai frumoase și remarcabile împărătese din istorie, continuă la Epic Drama, premiera celui de-al treilea sezon fiind programată pentru miercuri, 27 decembrie, de la ora 22:00. Șase noi episoade creionează o nouă ipostază a Împărătesei Sisi, cea de mamă, nevoită să decidă între copiii ei și îndatoririle față de Coroană.
Acțiunea are loc între anii 1870-1873, o perioadă decisivă pentru Europa, care se află în pragul modernității și sub semnul schimbării. Otto von Bismarck câștigă războiul contra lui Napoleon al III-lea, așa încât raporturile de forță din Europa se schimbă din nou. Franța devine Republică, iar poporul austriac cere și el democrație.
Familia imperială este supusă unor presiuni uriașe, în special Franz și Sisi, căci e în joc însăși ideea de monarhie. Franz se simte obligat să-l trimită pe Rudolf, fiul său de 9 ani și prințul moștenitor al Coroanei, să-și înceapă pregătirea militară mai devreme decât convenise inițial cu soția lui. Îngrozită, Sisi e convinsă că băiatul ei, care e atât de sensibil, va ceda psihic în fața instrucției militare dure.
După ce Sisi ajunge la concluzia că unica soluție este să-și scoată fiul din cazarmă și să fugă cu el la Viena, Franz trebuie să lupte pentru a-și aduce înapoi soția, pe fundalul unei Viene în care au loc tot mai multe mișcări de protest ale muncitorilor. Ajunsă în Franța, care e deja cuprinsă de criză, Sisi trebuie să decidă dacă se va întoarce acasă, ca să-și asume responsabilitățile politice pe care le are, sau dacă își va păstra poziția actuală și se va concentra pe îndatoririle sale de mamă.
Înainte de ajunge pe micile ecrane, miniseria „Sisi”, regizată de Sven Bohse („Tatort”, „Dark Woods”) a fost lansată în 2021 la Cannes și transpune povestea împărătesei Austriei, Elisabeta Amalia Eugenia de Wittelsbach, un destin extraordinar, adăugând și elemente de ficțiune datelor istorice.
Actrița elvețiană Dominique Devenport o interpretează magistral pe Sisi, conturând o personalitate feminină complexă, iar în rolul lui Franz Josef îl regăsim pe actorul german Jannik Schümann.
Comentariul va fi postat dupa aprobare