Peste 100 eleve de liceu au participat la provocarea de a-si dezvolta abilitatile in tehnologie si antreprenoriat

Bogdan Chirea
0

Peste 100 de eleve din zece licee din București, Ilfov și Dâmbovița au participat la ediția locală a Girls’ ESTEAM Fest, un eveniment organizat de Deloitte România cu sprijinul Narada și EIT Raw Materials, în cadrul căruia au fost provocate să își descopere și dezvolte abilitățile în tehnologie și antreprenoriat. 

De-a lungul unei zile, elevele au participat la o serie de prezentări și workshop-uri menite să le ofere oportunități de învățare și de carieră în domeniile STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) și antreprenoriat și să le integreze într-o comunitate internațională de fete și femei cu interese similare. 

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „ESTEAM Fests and Communities”, inițiat de Comisia Europeană și Agenția Executivă a Consiliului European pentru Inovare și Întreprinderi Mici și Mijlocii (EISMEA), fiind implementat în statele Uniunii Europene de Deloitte. În România, proiectul a fost realizat prin intermediul Fundației Deloitte România, cu sprijin din partea profesioniștilor femei din cadrul Deloitte care au urmat cariere în domeniile STEM și au susținut voluntar workshop-uri în cadrul evenimentului.

„Educația și conectarea timpurie a tinerilor la realitățile și oportunitățile din piața muncii sunt direcții în care, ca organizație globală aflată la intersecția mai multor industrii, regiuni și modele economice, investim strategic. Ne-am alăturat, așadar, cu entuziasm inițiativei Comisiei Europene de a stimula diversitatea și egalitatea de gen în domenii și profesii atât de importante pentru modul cum vor arăta economiile și societățile de mâine, precum tehnologia, științele și antreprenoriatul. În plus, deși am crescut în ultimii 30 de ani ca o economie deschisă, care a îmbrățișat potențialul și calitățile profesioniștilor femei, indicele economiei și societății digitale (DESI) ne arată că, în România, rolul femeilor în domeniile digitale este încă subdimensionat în raport cu potențialul lor real”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Parter, Deloitte România și Moldova. 

„Încă nu avem suficiente fete și femei în Uniunea Europeană care să studieze și să urmeze o carieră în antreprenoriat, știință și tehnologie. Prin proiectul ESTEAM, intenția noastră este de a sprijini fetele și femeile în a dobândi competențe digitale și antreprenoriale, de a le spori încrederea în sine și de a face domeniile ESTEAM (antreprenoriat, știință, tehnologie, inginerie, arte și matematică) mai atractive. Ne dorim să susținem fetele și femeile să își atingă potențialul maxim și suntem încântați să găsim parteneri locali care au o misiune similară și pot face echipă cu noi în acest demers”, a declarat Dana Puia-Morel, Expert politici publice antreprenoriat și ESTEAM & coach intern, Comisia Europeană. 

„ESTEAM Fests and Communities” susține potențialul feminin și aduce în fața participantelor idei și modele de succes în domeniile ESTEAM (antreprenoriat, științe, tehnologie, inginerie, arte și matematică), propunându-și să ajungă până la finalul anului 2024 în 14 state din Uniunea Europeană, cu evenimente similare, atât pentru fete, cât și pentru femei. Prin intermediul prezentărilor, atelierelor de lucru și al celorlalte activități, susținute de reprezentante Deloitte România, Narada și EIT Raw Materials, participantele sunt informate cu privire la oportunitățile de carieră în aceste domenii și își dezvoltă creativitatea, abilitățile de colaborare, de problem-solving, dar și discursul public.

De la lansarea proiectului „ESTEAM Fests and Communities”, în ianuarie 2022, peste 2.700 de fete și femei au luat parte la activități fizice și virtuale în cadrul evenimentelor organizate de Deloitte. Țări precum Belgia, Irlanda, Malta, Polonia, Luxemburg și Spania au găzduit, până în prezent, evenimente în cadrul proiectului, iar alte șapte au evenimente programate în 2024. Prin toate activitățile realizate până în prezent, proiectul a implicat participante din 38 de țări.

Fundația Deloitte România a fost creată ca parte a angajamentului Deloitte de a genera un impact semnificativ în viața comunităților. Proiectele susținute de Fundația Deloitte România se aliniază programelor globale ale Deloitte, WorldClass și WorldClimate, dedicate educației, cu prioritate pentru grupurile și comunitățile vulnerabile, respectiv susținerii obiectivelor climatice și de dezvoltare durabilă, pentru a contribui la un viitor mai bun pentru generațiile următoare.


Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!