Cu o prezență de 17 ani pe piața muncii din România, portalul de joburi Hipo.ro este locul de întâlnire dintre cei mai doriți angajatori și cei mai buni candidați cu studii superioare.
Atât companiile care vor să atragă noi talente, cât și persoanele aflate în căutarea unui job, pot accesa Hipo pentru o experiență de recrutare completă.
Pe lângă 64.263 de oportunități de carieră disponibile în 2023, Hipo derulează și o serie de proiecte, precum: Internship & Trainee Marathon, Summer Career Fair, National Intern Day, Top Talents Romania, Angajatori de TOP și, în premieră primăvara aceasta, Remote & Hybrid World.
Ofertele de muncă disponibile pe Hipo sunt adresate tinerilor profesioniși, de la studenți care fac primii pași în carieră, până la persoane cu experiență care vor să își găsească angajatorul potrivit. Conform unui analize realizate în 2023, pe Hipo au fost postate:
• 25.617 de joburi pentru studenți și juniorii cu 0-1 ani de experiență - Hipo este portalul numărul 1 din România când vine vorba de cele mai multe oportunități disponibile pentru acest profil;
• 34.803 de joburi pentru specialiștii cu 1-5 ani de experiență;
• 3.240 joburi pentru specialiștii seniori cu peste 5 ani de experiență;
• 603 pentru manageri.
Totodată, în urma aceleiași analize, a fost stabilit și topul celor 10 domenii de activitate cu cele mai multe poziții postate pe Hipo:
1. Vânzări;
2. Inginerie;
3. IT Software;
4. Customer support - Client service;
5. Contabilitate - Finanțe;
6. Achizitii - Logistica - Aprovizionare;
7. Bănci;
8. Producție;
9. Resurse Umane - Psihologie;
10. Marketing.
În 2023, cele mai active companii de pe Hipo au fost: Continental, Lidl România, Bosch Romania, LSEG Romania, Bosch Service Solutions, Raiffeisen Bank, INTERBRANDS ORBICO, ING Bank Romania, Vitesco Technologies Engineering, Veeam Software, Regina Maria, Renault Group, Booking Holdings, Alpha Bank, Computer Generated Solutions România, Farmacia DONA, Penny, Allianz Services, Libra Internet Bank.
„Pentru noi, creșterea vizibilității oportunităților de carieră în rândul candidaților este o prioritate majoră. De aceea, suntem încântați să folosim platforma Hipo.ro, care ne permite să atragem aplicații relevante pentru rolurile destinate juniorilor și să ne poziționăm ca cel mai dorit angajator în rândul lor. Anual, oferim peste 1.000 de oportunități pentru elevi, studenți și absolvenți la nivel național. Suntem mândri să investim în educație și în pregătirea viitoarei generații de profesioniști, iar prin intermediul programelor noastre dedicate precum programul de Working Student, programe de internship, academii și competiții, oferim candidaților posibilitatea de a dezvolta competențe esențiale pentru cariera lor.
Un aspect pe care îl apreciem în mod deosebit la Hipo.ro este soluția integrată de preluare a joburilor. Aceasta ne permite să evaluăm impactul rezultatelor în timp real, să luăm decizii stratetegice și să optimizăm procesul de recrutare.” - Cristina Corello, Director Resurse Umane la Bosch România
,,Anul 2023 se încheie cu peste 60.000 de oportunități de carieră postate pe Hipo.ro, portalul de carieră numărul 1 pentru candidați cu studii superioare. Ne bucurăm de rezultatele înregistrate și sperăm ca 2024 să aducă celor care sunt în căutarea unui job cel puțin la fel de multe oportunități. Portalul de carieră Hipo.ro își propune să fie sursa principală de joburi pentru candidații cu studii superioare, aflați la început de carieră și suntem încântați că rezultatele portalului atrag angajatori de TOP din România, companii care aleg să își promoveze joburile sau diferite programe pe care le au deschise atât pentru candidații entry-level, cât și pentru profesioniști.” - Dragoș Gheban, Managing Partner Catalyst Solutions
În ceea ce privește planurile pentru 2024, Hipo își propune să susțină în demersul lor companiile care sunt din ce în ce mai interesate să investească în dezvoltarea profesională a tinerilor aflați la începutul carierei prin intermediul programelor de internship și de practică. De asemenea, 2024 a adus și o noutate printre proiectele organizate de Hipo, și anume Remote & Hybrid World, care se va desfășura pentru prima dată primăvara aceasta, între 20 martie - 21 aprilie. Un alt eveniment nou pe care Hipo îl organizează anul acesta, pe 23 mai, este National Intern Day, un proiect care aduce un plus de valoare pe piața muncii, promovând oportunitățile de carieră destinate celor la început de drum.
Comentariul va fi postat dupa aprobare