În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.
FILME
HBO Max aduce în februarie 13 filme noi pe platformă!
“Equalizer 3: Capitolul final” („The Equalizer 3”) vine pe HBO Max pe 2 februarie. De când a renunțat la viața de asasin guvernamental, Robert McCall (Denzel Washington) s-a străduit să accepte lucrurile îngrozitoare pe care le-a făcut în trecut și găsește consolare în a face dreptate celor asupriți. Aflat în sudul Italiei, descoperă că noii săi prieteni sunt sub controlul șefilor criminalității locale. Pe măsură ce evenimentele devin mortale, McCall știe ce are de făcut: să devină protectorul prietenilor săi luptând împotriva mafiei. „
Ești acolo, Doamne? Sunt eu, Margaret.” („Are you there God? It’s me, Margaret”) va fi pe HBO Max pe 9 februarie. Margaret e o fată de 11 ani care analizează tot ce ține de viață și adolescență cu ajutorul mamei (Rachel McAdams) și bunicii ei (Kathy Bates).
Pe 16 februarie, este timpul pentru „Gran Turismo” pe HBO Max. Filmul prezintă povestea adevărată a unui tânăr care a devenit șofer profesionist de curse datorită simulatorului de curse Gran Turismo.
Printre celelalte filme care vor putea fi urmărite pe HBO Max în februarie se află: „Maestrul grădinar” („Master Gardener”), „Demolat” („Demolition” - 2015), „Omul invizibil” („Hollow Man”), „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass” („The Revenant” - 2015), „Camera de refugiu” („Panic Room”), „Alertă de gradul zero” („White House Down”), „Curiozitate spațială” („Space Oddity”), „Daredevil”, „Elektra”, „Elle”.
SERIALE
Februarie vine cu seriale de neratat pe HBO Max.
„Larry David, inamicul public nr. 1” („Curb your enthusiasm”) vine cu ultimul sezon pe 5 februarie. Cu Larry David în rolul principal, serialul emblematic de comedie premiat cu Emmy și Globul de Aur analizează cu umor viața ficționalizată a scenaristului/ producătorului / comicului Larry David. Pe 8 februarie, HBO Max aduce sezonul doi din „Tokyo Vice”, în care un tânăr jurnalist american (Ansel Elgort) descinde în lumea subterană din Tokyo, de la începutul anilor 2000, unde nimic nu e ce pare a fi.
Pe lista de lansări din februarie se mai numără: „Genul ucigaș” („The Killing Kind”) sau „Ninja Kamui”.
DOCUMENTARE
Pe 1 februarie, HBO dă start la „Goana după arome” („Chasing Flavor”). Carla Hall călătorește în jurul lumii pentru a descoperi originile neașteptate și internaționale ale mâncărurilor preferate de americani. „Necunoscutul „inofensiv”” („They called him mostly harmless”) este un alt documentar de neratat, care va fi pe 8 februarie pe HBO Max. Șeriful din Collier County știe că acest caz e unic: o persoană găsită moartă într-un cort, înconjurată de mâncare și bani, dar fără buletin.
PENTRU COPII
Cei mici pot găsi cu siguranță noi titluri care să îi captiveze pe HBO Max în februarie!
"Argonauții: Povești șoricești" ("Argonuts") vine pe HBO Max pe 10 februarie. Pattie, Sam și Iason se confruntă cu cele mai periculoase creaturi ale mitologiei atunci când Poseidon amenință că le va distruge orașul. "Dounia și prințesa din Aleppo" ("Dounia & the Princess of Aleppo") are premiera pe 17 februarie. Cu doar câteva semințe de negrilică în mână, Dounia, de șase ani, părăsește Aleppo cu ajutorul prințesei din Aleppo și călătorește spre o lume nouă.
Comentariul va fi postat dupa aprobare