Începutul de an a adus obligația tuturor firmelor din România de a emite facturi folosind sistemul RO E-factura. Este de la sine înţeles că, într-o vreme în care tehnologia evoluează rapid, reglementările fiscale se adaptează şi ele pentru a reflecta această schimbare, pe o parte şi, pe de altă parte, pentru a profita de avantajele pe care tehnologia le aduce pe toate palierele activităţilor economice.
RO E-factura este un sistem electronic de facturare pus la dispoziție de ANAF, prin care se colectează și verifică facturile emise de firmele românești în vederea combaterii evaziunii fiscale la nivel național. Facturile transmise prin acest sistem sunt emise într-un format special XML și odată validate în sistem, prezintă sigiliul ANAF. În relația B2B, transmiterea facturii electronice prin sistem a devenit obligatorie începând cu data de 01.01.2024, iar în relația B2G, raportarea facturii electronice prin sistem a devenit obligatorie începând cu aceeași dată.
Din acest punct de vedere, sistemul naţional RO e-Factura se ridică ca un exemplu relevant în acest sens, impunând utilizarea facturilor electronice în România începând cu 1 ianuarie 2024. Este vorba de un sistem de facturare electronică care, prin obligativitatea folosirii sale, permite raportarea şi stocarea oricăror facturi transmise în mediul B2B şi B2G prin intermediul serverelor ANAF. Se va ajunge, astfel, la un nivel sporit de transparenţă şi de monitorizare a tranzacţiilor care sunt, de acum, raportate în timp real către ANAF.
Se pune întrebarea, firească, de altfel, care sunt avantajele sistemului RO e-Factura pentru mediul de afaceri şi ce implicaţii are asupra contabilităţii companiilor dacă beneficiile sunt certe pentru autorităţile fiscale ale statului?
Adoptarea RO e-Factura înseamnă o trecere către o metodă de facturare electronică obligatorie, aducând beneficii semnificative pentru companii şi contabili, în egală măsură. Este o schimbare majoră şi poate produce un disconfort de adaptare, dar aduce oportunităţi uriaşe de eficientizare a proceselor financiare.
RO e-Factura nu este doar despre conformitate fiscală; acest sistem reprezintă o oportunitate pentru companii de a-şi moderniza procesele financiare, reducând erorile şi timpul necesar pentru gestionarea facturilor.
Integrarea cu Platformele Dynamics 365
Platformele Microsoft Dynamics 365 Business Central/NAV şi Dynamics 365 for Finance & Operations/AX sunt printre cele mai utilizate în mediul de afaceri. Integrarea acestora cu RO e-Factura prin intermediul soluţiilor oferite, de exemplu, de Arggo, este esenţială pentru a asigura conformitatea şi eficienţa în procesele financiare.
Reducerea costurilor şi economizarea de timp. Automatizarea procesului de facturare duce la economii semnificative companiilor şi reduce munca departamentelor de contabilitate în privinţa raportărilor. Eliminarea costurilor legate de gestionarea manuală a facturilor şi reducerea erorilor generează economii substanţiale.
Precizie şi accesibilitate. Facturile electronice sunt mai precise şi accesibile decât cele tradiţionale, facilitând urmărirea şi audierea. Contabilii vor fi primii care vor aprecia şi evidenţia transparenţa şi accesibilitatea datelor oferite de facturile electronice. Acestea pot fi uşor urmărite şi sunt disponibile pentru audiere într-un mod mai eficient decât facturile tradiţionale. Fluxul automatizat de date reduce timpul de procesare şi facilitează evidenţa rapidă a facturilor.
Conformitatea cu reglementările fiscale. Sistemele integrate asigură respectarea tuturor cerinţelor legale din punct de vedere fiscal, fără să mai fie necesară supervizarea continuă a contabililor la emiterea acestora.
Eficienţa proceselor contabile. RO e-Factura vine cu oportunităţi de îmbunătăţire a proceselor contabile. Generarea automată a facturilor electronice în platformele Dynamics 365 reduce erorile umane şi timpul alocat procesului de facturare.
Impactul financiar asupra companiilor. Contabilii observă impactul pozitiv al RO e-Factura asupra fluxurilor financiare ale companiilor. Reducerea costurilor administrative şi posibilitatea de a accesa informaţii precise şi în timp real sunt avantaje semnificative.
RO e-Factura nu trebuie văzută doar ca o obligaţie legală, ci ca un pas către eficienţă şi modernizare în procesele financiare ale companiilor. Integrarea acesteia în platformele Dynamics 365 cu sprijinul Arggo poate fi un element cheie în transformarea acestei schimbări legislative într-o oportunitate de creştere şi eficienţă pentru afaceri.
Comentariul va fi postat dupa aprobare