O lucrare considerată distrusă, la prima întâlnire cu publicul din România, exclusiv la Galeriile Artmark

Bogdan Chirea
0

Cu ocazia Zilei Naționale Brâncuși, Galeriile Artmark prezintă, în premieră pentru România, o operă a sculptorului considerată pierdută ori distrusă – în cadrul Expoziției „Brâncuși Exclusiv” (17-25 februarie). 

Este vorba despre „Bustul unui patron de restaurant (Portretul lui Achille Baldé)”, sculptură realizată în 1905, al cărei ipsos a fost prezentat de Brâncuși la Salonul Societății de Arte Frumoase la Grand Palais din Paris în anul 1906, când a fost remarcat de Auguste Rodin. 

Tot în 1906 probabil, Brâncuși a turnat bustul în bronz, expunându-l în atelierul său din Place Dauphine, ca ulterior să îl facă cadou sau să îl vândă celui portretizat, astfel încât bronzul, rămas pentru 120 de ani în colecția familiei acestuia, să nu fie niciodată expus public – nici în Franța, nici în vreun alt lot din lume.

Evenimentul de dezvăluire a bronzului a avut loc sâmbătă, 17 februarie, la Galeriile Artmark și a făcut ca Palatul Cesianu-Racoviță să fie neîncăpător. Zeci de oameni s-au adunat pentru a vedea printre primii lucrarea și a-i afla povestea. Doina Lemny, Doctor în Istoria Artei și muzeograf-cercetător specializat în opera marelui sculptor român, și Horia-Roman Patapievici, scriitor, cercetător în Istoria Ideilor și Președintele Artmark, i-au spus povestea. 

„Există documentată fotografic o lucrare în ghips patinat, creată în 1905, lucrare cu care Brâncuși a intrat în expozițiile, numite salon, din Paris. Ea apare într-un prim catalog Brâncuși cu denumirea «Portretul lui M.G.», după numele patronului restaurantului unde acesta a lucrat ca spălător de vase. Acest bust probabil a fost lăsat în familie din generație în generație și n-au știut valoarea autorului. 

S-a crezut că lucrarea ar fi fost distrusă de Brâncuși, dar vara trecută a apărut la Paris cu numele «Portretul lui Achille Baldé». Achille Baldé este, însă, numele colegului chelner al lui Brâncuși și există și un portret al său, despre care la fel nu se mai știe nimic. Nu ne vom mira prea tare dacă într-o zi apare și acest bust despre care nimeni nu mai știe nimic. Așadar s-ar putea să mai avem surpriza să apară și alte sculpturi pierdute ale lui Brâncuși”, a declarat Doina Lemny, în cadrul conferinței extraordinare care a avut loc la Palatul Cesianu-Racoviță la inaugurarea expoziției „Brâncuși Exclusiv”. 

Sculptura „Bustul unui patron de restaurant”, care înfățișează un portret de bărbat, dotat cu o impresionantă mustață à la française, a fost recent adjudecată la o licitație internațională din Paris, de un colecționar român.

Lucrarea este reprodusă în cele mai importante cataloage Brâncuși, după o fotografie păstrată la Centrul Pompidou, și este o „verigă” care face legătura dintre lucrările românești de dinainte de epoca pariziană și ceea ce va urma începând cu anii 1907-1908, și anume „Rugăciunea” și „Cumințenia pământului”, lucrări care deschid drumul celebrelor sale capodopere modernist-abstractizante.

La Palatul Cesianu-Racoviță sărbătoarea continuă. Expoziția „Brâncuși Exclusiv” rămâne deschisă la liber publicului până în data de 25 februarie (zilnic, de luni până duminică, în intervalul orar 10.00-20.00), pentru a oferi astfel încă o săptămână răgaz celor care doresc să vadă această lucrare. 

Vizitatorii se pot bucura și de un cadou-surpriză, realizat în urma unei colaborări deosebite cu Horațiu Mălăele, cunoscut actor, regizor, scriitor și caricaturist, care a realizat, de-a lungul timpului, mai multe desene ce-l ilustrează pe sculptor. 


Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!