Înainte ca marea să înceapă să muște din Nyangai cât o casă, această mică insulă tropicală din largul coastei Sierra Leone era plină de activitate.
Jurnalistaul Tommy Trenchard a documentat cum această așezare insulară începe să se scufunde. El a vizitat-o pentru prima dată în 2013, în timp ce documenta construcția unei școli pe o insulă vecină. Era o zi fără nori în aprilie. Un grup de adolescenți era ocupat cu montarea unui sistem de sonorizare pentru o petrecere. Bătrâni discutau și fumau la umbra palmierilor. Copiii se alergau unii pe alții prin labirintul de alei nisipoase, în timp ce un trafic constant de bărci de lemn cioplite grosolan străbătea apele din jur.
Siluetele palmierilor de nucă de cocos și ale prunelor de iunie dominau profilul insulei, iar sub ele se aflau grupuri de case îngrijite din lut și paie. Plaja care înconjura insula era atât de albă încât îți făcea rău ochilor, iar apa era de un verde limpede. Nu am putut sta mult timp, dar Nyangai mi-a lăsat o impresie profundă.
În luna decembrie a anului următor, a mai zărit o dată insula, de data aceasta în timp ce o survola cu un elicopter al Națiunilor Unite care livra provizii de urgență pe o insulă din apropiere, în plină epidemie de Ebola din Africa de Vest. Din aer, părea fragilă, forma sa curbată și subțire, cu o lățime de abia 50 de metri pe alocuri. Nu știam atunci, dar insula la care mă uitam era doar un simplu ciob din ceea ce fusese cândva.
Nyangai (ortografiată și Nyankai și Yankai pe unele hărți) se micșorează într-un ritm alarmant, solul său nisipos fiind erodat de o mare din ce în ce mai distructivă. În decursul unei vieți omenești, marea majoritate a teritoriului său a dispărut, iar cea mai mare parte a populației a fugit. Cei care au rămas, multe dintre familiile care au locuit în Nyangai de generații întregi, sunt înghesuiți într-un petic de nisip din ce în ce mai mic. În câțiva ani, mulți se tem că insula ar putea dispărea cu totul.
Întorcându-se la Nyangai în 2023, la un deceniu de la prima vizită, a găsit locul aproape de nerecunoscut. Dintr-o imagine din satelit, văzuse că insula fusese împărțită în două de către mare, lăsând două pete de pământ în formă de fasole separate de un golf larg. Dar, pe măsură ce s-a apropiat cu barca, nu a putut vedea decât una singură: în timpul scurs de la ultima actualizare a imaginii din satelit de către Google, în 2018, un întreg sat de câteva sute de oameni dispăruse.
"Apa mănâncă insula", spune Tewoh Koroma, o mamă a șase copii care și-a pierdut casa în urma inundațiilor din septembrie 2023. "Am fugit deja o dată de apă, iar acum suntem inundați din nou. Apa ne urmărește".
În ultimul deceniu, fiecare nouă furtună sau inundație a determinat mai mulți să plece. Unii se îndreaptă spre capitala de coastă a țării, Freetown, sau spre alte orașe de pe continent, în timp ce alții se mută pe insulele din apropiere. Liderii din Nyangai spun că aici existau cândva peste 500 de case. Astăzi sunt mai puțin de 100.
Arhipelagul Turtle Islands, în care se află Nyangai, a fost întotdeauna vulnerabil la eroziune. Cele mai multe dintre insule se ridică la mai puțin de un metru sau doi deasupra nivelului mării, iar solurile lor moi sunt ușor deplasate de curenții puternici ai oceanului. Întinderi de țărm se retrag sau avansează încet, iar bancurile de nisip din larg apar și dispar. Dar criza care se desfășoară acum pe Nyangai este la o altă scară. Din 2014, insula s-a micșorat de la o lungime de aproximativ 700 de metri la doar 170 de metri. Mulți dau vina pe vremea din ce în ce mai capricioasă și pe furtunile tot mai puternice. După cum spune un locuitor: "Totul este deplasat".
Viața pe Nyangai nu a fost niciodată ușoară. Insula nu are drumuri, apă curentă și electricitate. Condițiile de trai sunt elementare. Dar mulți pleacă în cele din urmă doar cu mare reticență. Insula este liniștită, iar comunitatea sa este foarte unită. Este lipsită de șerpi și practic nu are malarie. Pescuitul, de care se bazează aproape toată lumea, este mai bun decât în alte părți. În vremuri tulburi, de la războiul civil din Sierra Leone din anii 1990 până la epidemia de Ebola din 2014, insula a oferit un nivel de sanctuar. Pentru cei mai mulți, este singura casă pe care au cunoscut-o vreodată.
Nyangai nu este singura în lupta sa existențială cu oceanul; scene similare se desfășoară de-a lungul unei mari părți a coastei din Sierra Leone. În satul Lakka, în apropiere de Freetown, oceanul spală case de beton cu două etaje, bucată cu bucată. Pe Insula Plantain, la aproximativ 30 de kilometri la nord de Nyangai, fermierii și-au văzut terenurile agricole fie contaminate cu apă sărată, fie măturate complet. Iar în nordul țării, locuitorii din orașul comercial plin de viață de pe insula Yelibuya s-au văzut nevoiți să se retragă tot mai mult în interiorul țării pentru a scăpa de marea care se apropie.
"Devine foarte alarmant", spune Tamba Emmanuel Nyaka, director adjunct al Secretariatului pentru schimbări climatice din cadrul Agenției pentru protecția mediului din Sierra Leone, care a vizitat recent unele dintre cele mai afectate zone. "Ne dăm seama că problema se înrăutățește. Oamenii ne-au arătat unde obișnuiau să locuiască, unde era cimitirul lor, câmpurile lor, casele, iar acum este doar apă de mare. Sunt nevoiți să se mute în mod constant".
Oficialii guvernamentali spun că procesele naturale sunt exacerbate de o serie de factori, printre care se numără schimbarea tiparelor meteorologice, creșterea nivelului mării, tăierea pădurilor de mangrove și, în zonele mai urbane, extragerea nisipului de pe plajă pentru construcții. În 2021, guvernul a lansat un nou Plan național de adaptare pentru a aborda impactul schimbărilor climatice, dar acesta este împiedicat atât de lipsa de date - prima stație meteorologică marină a țării funcționează de numai doi ani - cât și de lipsa de resurse. Guvernul a implementat proiecte de restaurare a mangrovelor în unele zone, dar cu un succes limitat. În ceea ce privește Nyangai, un oficial a confirmat că nu există planuri de a construi apărări maritime.
Aproape toți cei care se află încă în Nyangai au pierdut cel puțin o casă în ultimii ani, iar unii, precum Gaya Bang, în vârstă de 35 de ani, au pierdut până la patru. "Am cheltuit atât de mulți bani pentru a construi case noi", spune ea.
Cu atât de multă incertitudine în ceea ce privește viitorul insulei, majoritatea oamenilor reconstruiesc acum doar cu materiale de bază: pătrate de pânză de sac peste o grilă de bețe pentru pereți; foi vechi de metal, adesea pline de găuri, pentru acoperișuri. Au dispărut căsuțele îngrijite cu pereți de noroi pe care le puteai vedea în urmă cu 10 ani. A dispărut și rezerva de apă dulce a insulei; apa din fântână este acum atât de sărată încât poate fi folosită doar pentru spălat. În sezonul ploios, locuitorii insulei colectează apa de ploaie în găleți. În sezonul secetos, ei trebuie să facă un drum dus-întors de o oră și jumătate cu barca pentru a colecta apă de pe insulele vecine.
Atmosfera, de asemenea, s-a schimbat. Copiii încă se distrează, concepând jocuri în cimitirele de copaci care înconjoară anumite părți ale insulei, dar energia electrică a unui sat de pescari ocupat a făcut loc unui sentiment de letargie. Șeful insulei deplânge faptul că petrecerile și dansurile culturale care erau obișnuite au dispărut. În aceste zile, spune el, sistemul de sunet iese doar o dată sau de două ori pe an pentru a marca rarele vizite ale politicienilor în campanie.
"Am tot spus guvernului... că avem nevoie de ajutor", spune Hasan Kargbo, căpitanul portului insulei. "Dar până acum nu am văzut nimic".
Văzând puține perspective de intervenție externă, locuitorii insulei au încercat să oprească eroziunea prin plantarea de mangrove, dar puțini dintre puieți au supraviețuit mult timp. Când insula se inundă în timpul celor mai mari maree, unii construiesc diguri de nisip în jurul caselor lor, susținute cu foi de prelată, bucăți de lemn, cauciucuri de mașină sau orice alte obiecte rezistente pe care le găsesc prin preajmă. În afară de asta, nu prea au ce face decât să aștepte ca fluxul să scadă.
"Ne iubim insula noastră", spune Kargbo, care a început deja să caute o bucată de pământ pe continent pentru a începe o nouă viață împreună cu soția sa și cei șase copii. "[Dar] va dispărea".
Comentariul va fi postat dupa aprobare