Artmark anunță deschiderea expoziției dedicată primei Licitații de Sculptură de anul acesta. Vizitatorii Galeriilor Artmark pot vedea (în perioada 12-28 martie) atât opere ale pilonilor sculpturii moderne românești – Oscar Han, Ion Jalea, Mac Constantinescu, Romul Ladea, cât și lucrări ale unor importanți reprezentanți postmoderni și contemporani – Paul Neagu, George Apostu, Aurel Vlad, Napoleon Tiron, Ion Irimescu. Un secol de sculptură! Din care fac parte și mai tinerii artiști Lucian Smău, Daniel Rădulescu ori Costin Ioniță, a cărui „Hidra” a fost de curând, la Iași, una dintre piesele centrale ale evenimentului „Luna Sculptorilor Români”.
A făcut senzație de la prima apariție și nu se dezice. Prima dată în fața publicului în anul 2012, pe soclul pe care s-a aflat statuia lui Lenin în fosta Piață a Scânteii – actuala Piață a Presei Libere, „Hidra” sculptorului Costin Ioniță, asemuită cu „un balaur cu șapte capete”, reprezintă o critică a clasei politice, după cum a mărturisit chiar artistul.
Reacțiile controversate la adresa ei nu s-au epuizat, mai ales că a reapărut în atenție în acest an electoral. „Ideea lucrării este că, până la urmă, clasa politică s-a schimbat doar la faţă, dar în esenţă este aceeaşi. E o temă care reprezintă politica postdecembristă. De ce Hidra? Pentru că Hidra este monstrul mitologic cu sânge otrăvit și posibilități de regenerare infinite. Cele șapte capete ale Hidrei au forma unor trandafiri ce răsar din trupul decapitat al statuii lui Lenin. Lucrarea a făcut parte din «Proiect 1990» și a fost expusă prima dată chiar pe soclul statuii lui Lenin din Piața Presei Libere”, a explicat Costin Ioniţă. „Hidra” a impresionat din prima clipă și nu încetează să trezească reacții surprinzătoare, uneori violente, fiind percepută pe mai multe planuri...
Lucrarea, reprezentată printr-un mănunchi de șapte plante carnivore care cresc direct din corpul lui Lenin, este o metaforă artistică care poate trezi controverse. Așa cum s-a întâmplat și anul acesta, când sculptura a revenit în fața marelui public în februarie, într-o expoziție organizată la Iași, în cadrul proiectului „Luna Sculptorilor Români”. Confundată cu un demon, „Hidra” lui Costin Ioniță a fost vandalizată de o doamnă care a lovit impresionanta lucrare cu pumnii și cu picioarele. Alții au spus că se tem de ea și că o ocolesc de la distanță, argumentând că „sperie copiii”. Și toate aceste cazuri recente au determinat organele de poliție să ia măsuri.
„Costin Ioniță creează cu luciditate un trup încă plin de viață al comunismului, care susține șapte capete de trandafiri, aparent tranșate, dar bine conectate, ale unei Hidre – o creatură mitologică, referire, de data aceasta simbolică, la prezentul politic. Individualizarea celor șapte capete florale în trupul dezinvolt arată capacitatea de regenerare a unui sistem, o observație atent și explicit transpusă de artistul Costin Ioniță în ambițioasa lui lucrare (...) un memento etic, util spațiului politic românesc. Fără să aibă caracter moralizator, sculptura surprinde în esență realitatea ascunsă multora și dezvăluie la scală largă traseul moral și uman al politicii noastre”, precizează Claudia Zidaru, în catalogul primei expoziții a lucrării. Iar opera despre care am oferit toate aceste amănunte este reprodusă și în „Dicționarul sculptorilor din România”, realiat de Editura Academiei Române.
În aceeași licitație sunt bine reprezentați, prin multe lucrări, unele chiar de dimensiuni ce se pot încadra și în spațiile de acasă sau de la birou, și artiștii Oscar Han, de la care prezentăm un „Sărut” (cu prețul de pornire de 1.200 de euro), Ion Jalea, de la care oferim aici doar un exemplu, „Chip de copil (Regele Mihai)” (de la 400 de euro), Felix Aftene, de la care amintim „Despre zbor” (de la 5.000 de euro), George Apostu – „Jertfă” (de la 4.000 de euro), Ion Alin Gheorghiu – „Himeră” (de la la 1.000 de euro), dar și Vlad Olariu, ce participă la eveniment în scop caritabil, cu „Măști” – în urma vânzării, fondurile obținute de această lucrare cu preț de pornire de 2.000 de euro vor fi donate către una dintre cauzele reprezentate de Crucea Roșie Română.
Toate aceste lucrări și multe altele pot fi întâlnite la Palatul Cesianu-Racoviță din str. C.A. Rosetti nr. 5, la Galeriile Artmark. Programul este zilnic cu intrare liberă, de luni până duminică, în intervalul 10.00-20.00. Licitația de sculptură va avea loc la 28 martie, de la ora 19.00, atât la sediul Galeriilor Artmark, cât și online, pe platforma Artmark Live.
Comentariul va fi postat dupa aprobare