Publicul de televiziune are ocazia să urmărească spectacolul omagial „Crai Nou. Viața lui Ciprian Porumbescu”, un tribut adus marelui compozitor român. Ca răspuns la numeroasele solicitări din partea publicului, această producție a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care s-a jucat în luna martie la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București, va fi difuzată pentru prima dată miercuri, 3 aprilie, la ora 22.00, pe TVR Cultural.
Regizat de Ruxandra Bălașu, cu scenariul conceput de Șerban Fleancu și Ruxandra Bălașu, acest spectacol reușește să aducă în prim-plan nu doar talentul muzical al lui Porumbescu, dar și nuanțele vieții sale. Vlad Rădescu, apreciat pentru rolul din filmul biografic „Ciprian Porumbescu” din 1973, își asumă un nou rol, cel al tatălui compozitorului, Iraclie Porumbescu. Emilian Mârnea, în rolul lui Ciprian Porumbescu, Maria Alexievici, ca Mărioara Porumbescu, Mihai Căpățînă, Radu Mateucă, Alexandra Stroe și Nicoleta Moscalenco, completează distribuția de excepție.
Spectacolul „Crai Nou. Viața lui Ciprian Porumbescu” s-a jucat cu sala arhiplină, interesul publicului fiind vizibil încă din momentul în care s-au format cozi lungi pentru accesul la eveniment. Emoția profundă și povestea captivantă a vieții lui Porumbescu au emoționat publicul până la lacrimi, confirmând astfel succesul deosebit al spectacolului, care a primit numeroase cronici pozitive, printre care și în limba japoneză. Ca urmare a cererilor numeroase venite din partea publicului, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu TVR Cultural, pune la dispoziția telespectatorilor această remarcabilă producție, oferind astfel posibilitatea de a se conecta cu moștenirea culturală valoroasă a lui Ciprian Porumbescu.
Spectatorii vor fi transportați în sfârșitul secolului XIX, prin locuri semnificative pentru Porumbescu, precum Stupca, Cernăuți și Brașov, evidențiindu-se realizările lui muzicale precum „Balada” și opereta „Crai Nou”, dar și lupta pe care o duce pentru identitatea românească în Bucovina ocupată de imperiul austro-ungar. Pe de altă parte, scenariul atinge și aspecte delicate ale vieții personale ale compozitorului, dezvăluind o dragoste imposibilă ce a marcat profund sufletul său creativ.
Strănepoata lui Ciprian Porumbescu, Stanca Emilia Scholz Cionca, subliniază importanța redescoperirii vieții și operei compozitorului, accentuând faptul că: „E interesant că Ciprian creează mituri. Este un personaj care a avut o carismă remarcabilă în timpul vieții. Ar trebui să ne preocupăm de scrierile lui și de viața lui cea adevărată. Nu există încă o bibliografie completă a compozițiilor lui și asta e păcat. Nu se cântă decât două sau trei și el a scris mai mult de 250”, spune strănepoata compozitorului.
Prin această inițiativă, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României omagiază o personalitate emblematică a culturii românești, Ciprian Porumbescu. Contribuția acestuia a fost esențială în conturarea identității culturale românești și a formării statului național modern.
Spectacolul „Crai Nou. Viața lui Ciprian Porumbescu” este parte a proiectului anual Ziua Recunoștinței Naționale, inițiat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, prin care sunt omagiate valorile naționale și moștenirea culturală a României.
Comentariul va fi postat dupa aprobare