VIASAT HISTORY DIFUZEAZĂ AL TREILEA SEZON DIN SERIA BETTANY HUGHES: COMORI

Bogdan Chirea
0

Bettany Hughes, istoric, autor, prezentator și profesor premiat, revine la Viasat History cu un nou sezon al seriei documentare Bettany Hughes: Comori. 

Având premiera pe 19 aprilie la ora 22:00, sezonul trei oferă acces fără precedent la noi descoperiri arheologice, Bettany pornind într-o nouă călătorie prin istoria civilizației umane desfășurată în șase episoade fabuloase. 

Printre multe alte obiective, Bettany vizitează unul dintre cele mai bine conservate amfiteatre romane din lume, aflat în Bulgaria, o casă în Turcia unde recent a fost descoperită o întreagă poveste sculptată în perete datând din epoca neolitică, dar și frumoasele păduri ale Estoniei. Astfel, ea și echipa urmăresc fapte remarcabile de inginerie, cultură și credință care surprind ceea ce oamenii au realizat prin pasiune, rezistență și colaborare.

Sezonul trei debutează cu Bettany călătorind prin centrul Turciei până în Cappadocia, vizitând așezări sculptate în stâncă, precum și templul și așezarea vechi de 10.000 de ani de la Göbeklitepe. Bettany dă, de asemenea, peste o descoperire nou-nouță – incredibila poveste sculptată în piatră, veche de 11.400 de ani, descoperită la marginea orașului Şanlıurfa, în sud-estul Turciei. Sculptura în piatră, care arată un bărbat gol atacat de feline mari și un taur care atacă, a fost descoperită abia recent în pivnița unui sătean și nu a mai fost filmată până acum.

Bettany continuă apoi să exploreze Sultanatul Oman, un ținut plin de surprize și contraste. 

Ea se întoarce în Azerbajan pentru mai multe aventuri pe Drumul Mătăsii și se îndreaptă apoi spre Albania pentru a dezvălui secretele coastei Adriatice. Călătorind spre nord, Bettany ajunge în Estonia, unde vizitează Saaremaa – „Insula Vikingă” a Estoniei și descoperă, ascuns într-o poiană din pădure, un loc de înmormântare sacru cu dovezi de sacrificiu uman. 

Având drept ghid pe arheologul Marika Mägi, Bettany obține acces special la un depozit secret, descoperind o brățară de șarpe de aur din secolul al III-lea e.n. Înapoi în capitala Estoniei Tallinn, Bettany descoperă povestea unui naufragiu medieval uriaș, excavat vara trecută. Călătorind în vest, ea investighează insula Kihnu, numită ultimul matriarhat din Europa. Mare Mätas, care și-a dedicat viața păstrării culturii Kihnu, o ghidează pe Bettany prin folclor și obiceiuri și o prezintă femeilor care păstrează tradițiile unice ale insulei.

Călătoria epică a lui Bettany se încheie în Bulgaria, unde descoperă un mozaic de culturi care au generat o istorie incredibilă. În Varna, lângă Marea Neagră, ea explorează un tezaur de comori de aur vechi de 6.000 de ani, descoperind viețile oamenilor care au creat una dintre primele culturi ale Europei. 

Cu acces special, în Valea Regilor Traci, Bettany intră într-un mormânt vechi de 2300 de ani, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, cu extraordinare fresce vibrante încă intacte. Experimentând un ritual al focului în satul Kosti și asistând la modul în care comunitatea Pomak pictează fețele mireselor lor din Ribnovo, Bettany află câte tradiții străvechi încă persistă în Bulgaria. La așezarea greacă pierdută de la Heraclea Sintica găsește urme ale sanctuarelor orașului, magazine, o primărie, o bazilică și un sanctuar antic dedicat zeiței Nemesis. 

Bettany își încheie călătoria la Monumentul Buzludzha, o relicvă din perioada comunistă, reprezentând tensiunea dintre durerea amintirii trecutului și pericolul de a-i uita lecțiile.

Acest sezon nou-nouț al Bettany Hughes: Comori, este o călătorie eclectică de neratat, având premiera exclusiv la Viasat History în 19 aprilie, la ora 22:00.

Bettany Hughes: Comori – Seria 3 la Viasat History

Ep. 1 Turcia: Trufandalele Orientului - 19 aprilie, 22:00

Ep. 2 Oman - 26 aprilie, 22:00

Ep. 3 Azerbaidjan: Drumul Mătăsii și Caucazul - 3 mai, 22:00

Ep. 4 Albania și Adriatica - 10 mai, 22:00

Ep. 5 Estonia - 17 mai, 22:00

Ep. 6 Bulgaria - 24 mai, 22:00


Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!