Whisky-ul realizat în 1981 cu ocazia nunții Prințului Charles cu Prințesa Diana scos la licitație

Bogdan Chirea
0

Se apropie Licitația de Șampanie, Whisky și Vinuri de Colecție, prima din această categorie din 2024. Așadar, anunțăm sosirea, la Palatul Cesianu-Racoviță, a unor sticle de băuturi cu adevărat remarcabile. 

Pentru început, menționăm participarea la eveniment a unei ediții speciale produse de brandul Macallan: „Royal Marriage Malt Whisky – Long Life and Happiness” și menite să comemoreze nunta regală a Prințului Charles cu Lady Diana Spencer. Băutura a fost realizată și îmbuteliată în anul 1981, cu ocazia celebrei căsătorii din data de 29 iulie. 

Aceast whisky a fost creat din două recolte, din 1948 și 1961, reprezentând anii de naștere ai mirilor din Familia Regală Britanică. Fondat în 1824 de Alexander Reid, un fermier de orz, care a fost și profesor, Macallan a fost una dintre primele distilerii din Scoția care a primit licență de legală funcționare. Numele provine din cuvântul gaelic „magh”, care înseamnă „pământ fertil”, iar terminația adăugată, „llan”, aduce aminte de un călugăr pe nume St. Fillan, care avea o legătură strânsă cu biserica pe care se află terenurile distileriei.

Băutura are, în centrele internaționale care o mai vând, o etichetă pe care scrie peste 11.500 de euro, așadar prețul de pornire din această licitație este unul foarte atractiv: doar 3.500 de euro. Tot Macallan a lansat în 2011 o ediție limitată dedicată căsătoriei dintre Prințul William și Catherine Middleton, folosind, de asemenea, o combinație a producțiilor din anii de naștere a celor doi miri: 1996 și 1999. Au fost realizate atunci doar 1.000 de sticle.  

Remarcabil este și acest William Larue Weller Kentucky Bourbon, din 1920, care are, așadar, o vechime de peste 100 de ani. Băutura a fost reîmbuteliată în decantor din cristal și este însoțită de certificat de autenticitate. Prețul de pornire în această licitație: doar 300 de euro.

De asemenea, Licitația de Șampanie, Whisky și Vinuri de Colecție, care de data aceasta va avea loc și cu prezență fizică, la Palatul Cesianu-Racoviță (din strada C.A. Rosetti nr. 5), așadar nu va fi doar un eveniment online, propune o colecție savuroasă de etichete celebre, de la celebrele vinuri Saint-Émilion, dar și alte Bordeaux-uri renumite, până la Țara Soarelui Răsare cu al său faimos whisky Suntory. Din selecția noastră nu lipsesc sticle de șampanie care au scris istorie (Dom Pérignon Vintage, Bollinger), dar și noile apariții din breaslă (Fleur de Miraval). 

Printre loturile la mare căutare în astfel de evenimente sunt și șampania Moët & Chandon din anii 1960, ce are un preț de pornire de numai 75 de euro, de asemenea cea din 1953, având un preț de pornire de 300 de euro, dar și setul de trei sticle Macallan Glenlivet (1937/1938/1939) îmbuteliate de Gordon și MacPhail, ce are un preț de pornire de 5.000 de euro, precum și cabinetul aniversar bicentenar Graham’s, conținând două verticale de vin de Porto (din 1963-2011 și 1961-2006) – ce explicitează istoria de sute de ani a vinului Graham’s, având un preț de pornire de 15.000 de euro (raportat la un preț de listă aproape dublu). 

La Galeriile Artmark pot fi vizitate, liber, toate expozițiile prilejuite de licitațiile casei A10 by Artmark. Vă invităm, așadar, să descoperiți muzeul inedit din inima Bucureștiului. Zilnic, de luni până duminică, între orele 10.00 și 20.00, oferim acces la obiecte de colecție excepționale, care provin din colecții private și „ies”, deci, rareori la „întâlnirea” cu publicul. 

Spectacolul fiecărei licitații găzduite de Palatul Cesianu-Racoviță (din str. C.A. Rosetti nr. 5) este, de asemenea, un eveniment cu acces nerestricționat. Iubitorii de artă, istorie ori obiecte de colecție pot licita fie direct în timpul evenimentelor cu prezență fizică, fie online, dacă își fac cont pe site-ul artmark.ro. 


Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!