Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, a fost profund oripilat de câștigătorul ediției din acest an a competiției muzicale Eurovision.
Nemulțumit din cale afară, Bănescu spune că piesa câștigătoare este o jignire asupra muzicii și că în manăstirile și arhiepiscopiile din România sunt foarte mulți coriști mult mai talentați decât solistul non-binar din Elveția.
Pentru că și-a băgat diavolul coada și în acest concurs, devenit acum unul nefiresc, la care se uită și votează toți spălații pe creier, Bănescu spune că Eurovisionul ar putea fi mai bine organizat dacă Trinitas TV îl va prelua de la TVR.
"Am văzut că TVR nu a avut buget anul acesta pentru a participa la acest concurs. Credem că este important să transmitem valorile creștine și ortodoxe ale familiei tradiționale. Trebuie să definim clar cine este bărbat și ce drepturi are femeia. Pentru că diavolul lucrează en-gros, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române trebuie să ia măsuri. Cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă doamna Firea iese primar, vom avea buget să organizăm la Catedrala Mântuirii Neamului preselecțiile pentru Vocea Domnului, o competiție deschisă tuturor măicuțelor dar și băieților din cor."
Emisiunea concurs ar putea sa intre în grila de toamnă a Trinitas HD și va avea în echipa de producție nume grele și importante din viața bisericii.
"Avem o serie de oameni talentați și pricepuți, acum retrași, dar încă plătiți din banii BOR. Ne gândim la episcopul Cornel Onilă, un om important care s-a retras de la conducerea Arhiepiscopiei Romanului și a Bacăului. Doar din acea zonă avem foarte mulți elevi talentați de la Seminarul Teologic „Ioan Gură de Aur”.
Am putea să folosim talentul domniei sale în juriu, pentru a îi alege doar pe cei mai promițători concurenți. Și nu este singur, părintele Onilă are oameni care îl pot sfătui.
Ne gândim la un format de emisiune mai modern, adaptat la show-urile de talente actuale. Vom avea și o tabără de pregătire pentru concurenții înscriși la preselecții. Aceștia vor avea și antrenori personali cu experiență. Îl putem folosi pe preotul Cristian Pomohaci, un om cu carieră de succes în lumea muzicii populare. El se poate ocupa de vocalize.
Credem că putem oferi un exemplu de succes a ceea ce poate reprezenta un adevărat concurs de talente muzicale", a spus Bănescu.
Textul acestui articol este incadrat la categoria satira iar continutul nu reprezinta neaparat o stire reala sau opinia autorului. Materialul este un pamflet si trebuie considerat ca atare.
Comentariul va fi postat dupa aprobare