Potrivit unui studiu de impact economic realizat de BrandBerry, Dino Parc Râșnov a reușit să amplifice potențialul turistic al întregului oraș Râșnov datorită celor peste 3,5 milioane de turiști care au vizitat parcul tematic.
Datele studiului mai arată că Dino Parc a dublat economia orașului și a adus afacerilor locale un plus de peste 100 milioane de euro, în doar 8 ani. De asemenea, de la înființare, Dino Parc Râșnov a generat în mod direct și indirect între 460 și 625 locuri de muncă, iar în 2023 a oferit o susținere financiară de peste 1,8 milioane lei sistemului educațional, prin gratuitățile oferite pentru programele Școala Altfel și Săptămâna Verde.
Parcul tematic a fost inaugurat în 2015 și în doar 8 ani urma să devină o forță economică catalizatoare a orașului și cel mai atractiv obiectiv turistic din România pentru familiile cu copii. Conform studiului realizat de compania de cercetare de piață și analiză de date BrandBerry, Dino Parc a dublat economia Râșnovului și a adus, de la înființare, un plus de peste 100 milioane de euro afacerilor din oraș. De asemenea, prin raportarea la economia județului Brașov, impactul Dino Parc Râșnov este de minim 50 milioane de euro la nivelul industriei ospitalității și de peste un sfert de miliard de euro în PIB-ul județului, în perioada 2015-2023.
Dino Parc Râșnov a devenit rapid unul dintre cele mai iubite obiective turistice pentru familiile cu copii din România. Odată cu deschiderea Dino Parc Râșnov, interesul manifestat prin căutările online a depășit semnificativ interesul manifestat pentru alte obiective cu renume din aceeași categorie, precum Castelul Huniazilor sau Muzeul Antipa. În plus, în perioada 2016 - 2023, căutările pentru Dino Parc Râșnov au devenit mai numeroase decât cele pentru Castelul Bran, ceea arată un nivel ridicat de atenție din partea turiștilor.
„Când am pus bazele Dino Parc, am privit dincolo de lansarea unui spațiu de divertisment și am identificat potențialul pe care un astfel de business îl poate aduce comunității. Am pornit la drum cu încredere, știind că putem crea ceva special și semnificativ pentru vizitatori, dar și pentru orașul nostru. Astăzi, suntem mândri să vedem cum Dino Parc a devenit unul dintre cele mai iubite obiective turistice, atrăgând în total peste 3,5 milioane de vizitatori. Ne bucurăm că viziunea noastră a fost confirmată de date, devenind realitate, și că suntem parte activă a prosperității și bunăstării orașului Râșnov”, a declarat Adrian Apostu, Manager General al Dino Parc Râșnov.
Aproximativ o jumătate de milion de vizitatori ajung anual la Dino Parc Râșnov, un număr impresionant, având în vedere că populația localității nu depășește 16.000 de locuitori. La nivelul orașului, numărul turiștilor a înregistrat cel mai semnificativ avans după lansarea parcului, ajungând în 2019 să noteze o creștere de aproape 400% în comparație cu anul 2010.
Dino Parc Râșnov, un business catalizator pentru sectorul HoReCa din regiune
În scurt timp, parcul tematic a devenit un punct de referință esențial pentru orașul Râșnov și un pilon de susținere al afacerilor locale conexe. De mai bine de patru ani, Cetatea Râșnov a intrat într-un proces de reabilitare și a fost închisă. În lipsa unui alt obiectiv turistic major, numărul vizitatorilor ar fi fost diminuat cu peste 50%, ceea ce s-ar traduce prin pierderi financiare considerabile, potrivit rezultatelor studiului. De la inaugurare, peste 3,5 milioane de turiști au trecut pragul Dino Parc Râșnov, iar peste jumătate dintre aceștia au declarat că au vizitat zona special pentru acest obiectiv. Astfel, parcul tematic a contribuit la consolidarea brandului orașului și la creșterea notorietății sale pe plan național și internațional.
„Dino Parc Râșnov exemplifică modul în care o investiție bine planificată și o gestionare eficientă pot contribui la revitalizarea unei regiuni prin turism. În cei opt ani de activitate, Dino Parc Râșnov a avut un impact semnificativ asupra turismului din județul Brașov, stimulând creșterea numărului de turiști. Parcul tematic a generat venituri directe și indirecte și a contribuit pozitiv la dezvoltarea economiei locale, atât în sectorul privat, cât și în cel public”, a declarat Călin Ile, Partener BrandBerry & Partener Senior Premium Hospitality.
Prezența acestui business în Râșnov a creat noi oportunități de afaceri, mai arată rezultatele studiului. Numărul firmelor din domeniul HoReCa a crescut în cei 8 ani de activitate cu 45 de unități și al firmelor din alte domenii cu 190 de unități. Totodată, impactul economic este reflectat și prin numărul de locuri de muncă conexe. Dino Parc a generat direct între 183 și 250 de locuri de muncă în domeniul ospitalității și, indirect, între 275 și 375 de locuri de muncă în alte industrii, datorită efectului multiplicator al turismului. În plus, parcul a devenit o sursă vitală de venit pentru mulți locuitori, iar astăzi, între 6,1% și 8,3% din populația activă a Râșnovului își obține venitul datorită Dino Parc Râșnov.
Pentru că impactul unui business nu se reduce doar la factorii economici, parcul cu dinozauri din Râșnov a demonstrat un angajament semnificativ și pentru educația și accesul copiilor la cultură. Pe parcursul anului 2023, aproximativ 60.000 de copii au beneficiat de acces gratuit în perioada de desfășurare a programelor Școala Altfel și Săptămâna Verde, însoțiți de cadrele didactice. Această inițiativă a reprezentat o susținere financiară semnificativă pentru familiile beneficiarilor, cu un cost total estimat de peste 1,8 milioane de lei. În plus, intrarea gratuită este disponibilă elevilor din oraș pe tot parcursul anului.
Apariția Dino Parc Râșnov a reprezentat un pas important pentru industria turismului din regiune, dar și la nivelul României. Dezvoltarea acestui proiect antreprenorial a stabilizat orașul Râșnov, incluzându-l în circuitul turistic național și internațional. Acest fapt este confirmat și de premiile câștigate. În 2023, Dino Parc a fost Marele Câștigător al Premiului Telespectatorilor „Destinația anului 2023” și al categoriei „Parcuri de distracție și aventură”. De asemenea, parcul a obținut și premiul „Tripadvisor Travelers Choice Award”, distincție oferită de cea mai mare platformă de recomandări turistice la nivel internațional, pe baza recenziilor lăsate de călători din întreaga lume.
Studiul de impact privind prezența Dino Parc Râșnov în comunitatea locală a fost realizat de BrandBerry, în parteneriat cu Premier Hospitality. Metodologia aplicată a fost multidimensională, integrând informații economice cu evaluarea percepțiilor și a atractivității. Studiul a combinat analiza datelor cantitative și calitative, iar interpretarea s-a realizat utilizând tehnici specifice analizei de conținut.
CP
Comentariul va fi postat dupa aprobare