Recent, compania EnPower Energy cu sprijinul MPR|Partners au reușit să finalizeze o nouă etapă a proiectului din aropiere de orașul Ovidiu, județul Constanța.
Astfel, pentru suprafața de 100 de hectare, s-a obținut autorizația de construire a ceea ce urmează să fie un nou parc fotovoltaic cu o capacitate de 60MW.
Proiectul a fost dezvoltat de către EnPower Energy, importantă companie de proiecte din sectorul energiei verzi. Proiectul a fost vândut către Econergy International Ltd, parte din Econergy Renewable Energy Ltd, cu sediul în Israel, spre finele anului trecut.
Precum în cazul vânzării proiectului, MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire. Asistența va continua până la finalul proiectului, anume până la punerea în funcțiune a noului parc fotovoltaic. În prezent asistența în derulare privește procedura pentru obținerea autorizației de construire a stației parcului.
Echipa dedicată acestei etape de obținere a autorizației de construire a fost în continuare coordonată de către Gelu Maravela și Dana Rădulescu, fiind formată din avocații Carmen Bănică, Sonia Benga și Alexandra Mihailov.
Parcul va avea o centrala fotovoltaica ce va fi compusa dintr-un număr de 109.296 panouri fotovoltaice monocristaline din siliciu cu o putere de 540 W. Energia în curent continuu produsa de panouri va fi preluata și transformată in curent alternativ de 276 de invertoare cu o putere de 175 kW. Invertoarele vor fi repartizate în 11 posturi de transformare de 20/0.8 kV care conțin câte un transformator de putere de 5 MVA. Cele 11 posturi de transformare formează o rețea de medie tensiune de 20kV racordata într-un punct de conexiune din interiorul parcului.
Comentariul va fi postat dupa aprobare