Prima Food & Travel își schimbă numele în Prima World

Bogdan Chirea
0

După ce a preluat postul de televiziune Arcadia World, postul de documentare Prima Food&Travel a cerut celor de la CNA schimbarea numelui, stârnind rumoare și nemulțumiri.


Postul de televiziune preluase Arcadia World din 1 aprilie 2024, emițând cu o siglă neagră, de multe ori invizibilă.


În cadrul ședintei CNA membrii forului s-au arătat nemulțumiți de desele schimbări solicitate de Clever Media Group.


„În legătură cu aceste modificări pe care le faceţi. Nu există o televiziune care să vină mai des la noi cu modificări. Pur şi simplu nu mai înţelegem nimic. Nu aveţi pe cineva care să vă facă o stretegie coerentă şi pe termen lung? Nu e că ne deranjează pe noi, dar nu e nici normal să schimbi tot timpul ceva. Bulversezi şi publicul nu doar că ne zăpăciţi şi pe noi. 


De ce nu faceţi o dată pentru mai mult timp ca să nu faceţi schimbări atât de des, pentru că imaginea voastră nu este foarte bună când veniţi cu astfel de modificări frecvent.”, a întrebat Dorina Rusu, membră a CNA, citată de Paginademedia. 


În replică, Adrian Tomşa, proprietarul grupului de televiziuni, a răspuns că „Încercăm să acomodăm conţinutul la condiţiile de piaţă, pe de o parte, şi la condiţiile şi normele care sunt aplicabile domeniului şi care se schimbă la fel de des. Atunci e normal că o să ne facem şi noi strategia în funcţie de ceea ce ne permite legislaţia.”


Noua siglă și noul nume al postului este deja vizibil în transmisia televiziunii:

Adrian Bucă, un alt reprezentant al grupului a spus că schimbarea denumirii va permite difuzarea de continut diferit.


„Denumirea este puţin mai generoasă pentru că am şi operat puţin nişte modificări la conceptul de program. Nu ne vom axa numai pe food şi travel. Vom merge mai mult pe achiziţii decât pe producţie proprie. Vom achiziţiona şi documentare cu tematică istorică şi vom extinde puţin tematica faţă de cum a fost gândită iniţial Prima Food & Travel. Prima World acoperă mai bine acest nou concept.”


Postul de televiziune se adresează în principal unui public în vârstă și are 19 SERII CU PESTE 2.100 EPISOADE.


Programul lunar se bazează pe 48 de module de câte o oră care se succed în cursul unei luni calendaristice astfel încât nici unul dintre acestea nu se repetă în același interval de timp. Fiecare film se repetă la ore diferite după 48 de ore în cadrul unei luni de emisie.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!