Finalul Serialului „Vânătorii de Comori: România” la HISTORY Channel

Bogdan Chirea
0

Serialul docu-reality „Vânătorii de Comori: România” ajunge la final, cu ultimul episod programat marți, 18 iunie, la ora 21:00, pe HISTORY Channel.


Episodul final îi are ca invitați pe Ionuț Țîrdel și Iulia Calea, proprietarii unui bar cu un farmec aparte din Centrul Capitalei. „Ubuntu” este mai mult decât o afacere pentru cei doi, reprezintă o filozofie de viață axată pe ideea de comunitate. 


Barul este decorat cu obiecte vintage adunate de-a lungul anilor din târguri de vechituri și donate de clienți fideli, reflectând o poveste comună despre trecutul României. La „Vânătorii de comori”, ei vin în căutarea unei mașini de epocă din Blocul Estic, care să devină un simbol pentru afacerea lor. De la Volga Gaz la nostalgica Dacia 1100, vânătorii de comori explorează vehicule legendare. Rămâne de văzut cu ce mașină vor pleca acasă.


În „Vânătorii de Comori: România”, echipa de patru dealeri de obiecte vintage - Liviu Andrei, Gabi Badea, Dan Greere și Ștefana Micu - are la dispoziție 48 de ore pentru a satisface cererea unui client. În fiecare episod, echipa caută în piețe de vechituri, colecții personale și invită vânzători în magazinul lor, sperând să găsească cele mai interesante și valoroase obiecte pentru clientul lor. Aceștia își elaborează strategii, negociază și fac achiziții riscante, în speranța de a descoperi o adevărată comoară.


„Vânătorii de comori: România” este a treia producție locală a HISTORY Channel, după „Misterul Aurului Dacic” și „Marcel Iureș Enigmele României”.



Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!