Zile lucrătoare pierdute în sistemul de sănătate din UE, din cauza imprimantelor defecte

Bogdan Chirea
0

Personalul din domeniul sanitar din întreaga Uniune Europeană pierde aproximativ 4.970.290 de zile lucrătoare anual din cauza imprimantelor lente sau defecte, potrivit noilor cercetări realizate de Epson în Europa, Orientul Mijlociu și Africa.


Într-un context delicat, în care sistemele de sănătate din regiune se confruntă cu o criză de personal și liste de așteptare în creștere, sondajul efectuat printre 3.400 de membri ai personalului medical care lucrează direct cu pacienții, cum ar fi medici și asistente medicale, dezvăluie legătura dintre tehnologia neperformantă și productivitatea redusă.


Aproape toți respondenții, în proporție de 93%, afirmă că pierd timp săptămânal din cauza imprimantelor lente sau nefuncționale. Un sfert dintre respondenți spun că pierd până la 30 de minute, iar 16% până la o oră. O minoritate notabilă, de 6%, pierde până la patru ore pe săptămână.


Un procent uimitor de 95% spun că acest lucru are un impact negativ, provocând întârzieri sau dificultăți în schimbul de informații (44%), actualizarea înregistrărilor pacienților (39%) și efectuarea programărilor (35%). Aproape o treime au declarat că acest lucru duce la mai multe plângeri din partea pacienților.


În România, 44% dintre respondenți afirmă că întâmpină întârzieri sau dificultăți în schimbul de informații, iar 38% spun că apar probleme în programarea pacienților. 31% dintre angajați recunosc că lipsa tehnologiei performante duce la plângeri din partea pacienților.


Ca urmare, 81% dintre personalul românesc din domeniul sănătății consideră că ar trebui luate măsuri mai ample în ceea ce privește tehnologia, pentru a nu irosi timp din cauza echipamentelor lente. Același procent reiese și din răspunsurile tuturor respondenților din întreaga Europă, Orientul Mijlociu și Africa.


Nu este surprinzător faptul că majoritatea personalului medical, inclusiv cel din România, în proporție de 89%, susține că departamentul IT sau administrativ ar trebui să furnizeze imprimante rapide și cu necesități reduse de mentenanță, pentru a diminua dificultățile create de performanțele slabe ale imprimantelor actuale.

Studiul relevă și preocupările legate de mediu. 80% dintre respondenții din zona cercetată sunt de acord că impactul negativ asupra mediului al imprimantelor nesustenabile este o îngrijorare personală. În același timp, 76% consideră că acest aspect este o mare preocupare pentru organizația sau consiliul de administrație din care fac parte.


În România, 73% dintre angajații din domeniul sanitar sunt îngrijorați la nivel personal de problemele de mediu cauzate de lipsa imprimantelor sustenabile. Iar 83% afirmă că această problemă reprezintă o preocupare la nivel de companie sau instituție.


James Osborne de la Epson Europe spune: „Este o imagine îngrijorătoare. Deși mulți ar putea presupune că imprimantele sunt echipamente secundare activității unui angajat care lucrează direct cu pacientul, realitatea este că tehnologia slabă afectează pacienții, iar practicienii cer măsuri.”


„Pentru multe organizații, o simplă trecere de la imprimantele laser la imprimantele cu jet de cerneală Heat-Free ar putea ajuta. Imprimantele cu tehnologie Heat-Free au mai puține piese mobile și consumabile de înlocuit, comparativ cu cele cu laser, reducând astfel numărul intervențiilor pentru mentenanță și îmbunătățind productivitatea și satisfacția utilizatorilor.”


Spre deosebire de imprimantele laser, care utilizează procese cu consum mare de căldură, cum ar fi fuzionarea tonerului pe o pagină, tehnologia Heat-Free de la Epson nu necesită căldură în procesul de evacuare a cernelii, reducând astfel necesarul de energie.


Liderii din domeniul sănătății, în special managerii departamentelor IT, trebuie să ia în considerare aceste afirmații ale personalului care interacționează direct cu pacienții și să facă o schimbare. În acest fel, vor sprijini îmbunătățirea rezultatelor pentru pacienți.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!