Dino Parc Râșnov, pe locul 3 în Europa în topul celor mai populare parcuri de distracții

Bogdan Chirea
0

Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din S-E Europei, este pe locul trei în topul parcurilor de distracție din Europa, clasament realizat de site-ul specializat europeanbestdestinations.com. 


Astfel, Dino Parc Râșnov este singurul parc de distracții din România care primește una dintre cele mai importante recunoașteri europene, după ce a reușit să se mențină pentru al doilea an consecutiv în topul competiției Destinația Anului 2024,  la categoria „Parcuri de distracție și aventură”.


Parcul cu dinozauri din Râșnov va purta titlul de European Best Destination în 2024 alături de alte parcuri de distracție consacrate la nivel european: Disneyland (Franța), Europa-park (Germania), PortAventura World (Spania) sau Gröna Lund (Suedia).


„Privim cu entuziasm această distincție prestigioasă și suntem mândri să fim în top alături de cele mai remarcabile parcuri din Europa. Această recunoaștere este o dovadă a eforturilor depuse de întreaga echipă Dino Parc. Am adus în România un concept inedit și împreună am reușit să creăm, la o scară mai mare decât altele din străinătate, o destinație de excepție, care oferă experiențe memorabile familiilor de pretutindeni, a declarat Adrian Apostu, Manager General al Dino Parc Râșnov. 


De la lansarea din 2015, Dino Parc Râșnov a cucerit inimile familiilor cu copii, devenind rapid destinația lor preferată. Cu un număr impresionant de aproape jumătate de milion de vizitatori anual, Dino Parc Râșnov este cel mai vizitat parc tematic din România. Misiunea a fost clară încă de la început: să ofere o experiență unică, atât educativă, cât și recreativă. An de an, parcul oferă vizitatorilor activități noi și inedite, reușind să-și mărească suprafața semnificativ, de la 1,4 hectare la 4 hectare.

„Prezența în top 3 parcuri de distracție din Europa ne consolidează poziția de lider în categoria destinațiilor turistice de top din România și contribuie semnificativ la atractivitatea zonei Râșnov-Brașov-Bran, demonstrând impactul formidabil pe care Dino Parc îl are la nivel local și național. Vom continua eforturile pentru dezvoltarea acestuia, de aceea avem în vedere noi investiții care vizează expunerea celor mai mari dinozauri animatronici, instalarea unor locuri de joacă exclusiviste, dar și amenajarea unor noi spații expoziționale, în colaborare cu parteneri de prestigiu din țară și din străinătate”, a adăugat Adrian Apostu.


Situat lângă Cetatea Medievală Râșnov, în inima Transilvaniei, parcul are o suprafață de 4 hectare și găzduiește peste 120 de dinozauri certificați științific, reproduși în mărime naturală conform celor mai recente descoperiri paleontologice. Dino Parc Râșnov și-a extins continuu oferta, iar astăzi vizitatorii săi se bucură de un impresionant traseu cu dinozauri, locuri de joacă pentru copii, căsuțe în copaci cu expoziții științifice, un cinematograf în aer liber, un cinematograf 9D, trasee de aventură, un labirint laser, expoziții unice și mai multe zone interactive. De asemenea, în timpul verii, parcul găzduiește Sleepovers tematice, unde participanții au ocazia unică de a petrece noaptea înconjurați de dinozauri.


Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!