În cadrul ședinței publice din 10 iulie 2024, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a continuat analizarea rapoartelor întocmite de Direcția Monitorizare pentru programele destinate campaniei electorale, difuzate de posturi centrale de televiziune și radio în perioada 31 mai - 8 iunie 2024. Constatând încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Decizia CNA nr. 150/2024 privind regulile de desfășurare a campaniei electorale în audiovizual pentru alegerile locale din 2024, coroborate cu cele ale art. 72 lit. a) din Legea 115/2015, Consiliul a decis aplicarea următoarelor sancțiuni postului
Realitatea Plus:
o amendă de 15.000 de lei pentru modul în care a fost tratat subiectul referitor la un document care sugerează că Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, ar fi colaborat cu Securitatea, în emisiuni de știri și dezbateri difuzate în perioada 3-6 iunie 2024. La stabilirea sancțiunii s-a avut în vedere și încălcarea dispozițiilor art. 66 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual;
o somație publică pentru ediția din 5 iunie 2024 a emisiunii „Culisele statului paralel”. Printre titlurile afișate pe ecran s-au regăsit: „Interviul care demască planurile lui Piedone, unde voia să fugă după Colectiv”; „Deputatul Vlad Piedone la petreceri deocheate, cum vrea să câștige Primăria”; „Acuzații: Banii pentru deplasări, în buzunarele lui Piedone”; „Martor: Campaniile din teritoriu se încheiau la băutură”; „Martor: Piedone spune că are spatele asigurat de Servicii”.
De asemenea, CNA a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite pentru emisiuni difuzate în luna februarie 2024 de postul Realitatea Plus. Constatând nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și ale art. 64 alin. (1) lit. a), b) și art. 47 alin. (3) din Codul audiovizualului la difuzarea emisiunii „Caravana România Suverană” din 19 februarie 2024, Consiliul a decis sancționarea radiodifuzorului cu o amendă de 10.000 de lei.
Printre afirmațiile moderatoarei s-au regăsit: „Înainte să închei editorialul, vreau să fac public apel către autoritățile statului, să ia o reacție din partea Ambasadei Ucrainei. Ca cetățean al acestei țări, vreau să înțeleg ce se petrece în Ucraina. Este război împotriva românilor sau este război împotriva credincioșilor ortodocși, pentru că ceva îmi scapă și noi suntem în continuare solidari, dar nu vreau să văd că suntem călcați în picioare de naziști?!” (...) „Puteți să explicați ce s-a întâmplat în Ucraina? Cum de trupele naziste ale lui Zelenski au intrat cu atâta brutalitate peste frații noștri?”.
În aceeași ședință, au fost analizate rapoartele de monitorizare întocmite ca urmare a sesizărilor primite pentru emisiuni difuzate în luna martie 2024 de posturi centrale de radio și televiziune. La finalul dezbaterilor, constatând încălcări ale dispozițiilor Codului de reglementare a conținutului audiovizual, CNA a decis sancționarea următoarelor posturi:
Global News cu o amendă de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) și b) la difuzarea edițiilor din 25, 28 și 29 martie 2024 ale emisiunii „Starea de veghe”.
În edițiile menționate, printre discuțiile din studio și titlurile afișate pe ecran s-au regăsit: „Domnule, dacă până și un cap încoronat are cancer, două capete încoronate au făcut cancer, domnule This is the new normal! Ăsta e noul normal! Nu vă mai speriați atâta dacă vă pricopsiți cu un turbo-cancer sau ceva și sunteți după doza trei! Nu? Cam asta e implicația directă, propagandistică. Eu așa o văd (25.03.2024); „O somitate în domeniul oncologic aruncă bomba: Cancerul prințesei Kate ar putea fi cauzat de vaccinurile ARNm COVID-19 pe care le-a făcut în 2021”,
„Acord de prevenire a pandemiilor: Termenul limită se apropie și acordul e presărat cu capcane pentru omenire!”; „OMS urgentează țările să semneze Tratatul pandemic: „O nouă amenințare pandemică va apărea și nu există nicio scuză pentru a nu fi pregătiți” (titluri 28.03.2024); „Voiam doar să spun că în momentul de față lupta pentru libertate se transformă în luptă pentru supraviețuire. Agenda asta de reducere a creșterii populației se întâmplă din 1900-1910. Există o carte care se cheamă „Control oligarh” și explică în detaliu cum Rockefeller-ii au înființat tot felul de institute care, ce să vezi, institutele alea s-au ocupat, printre altele, de construirea unui vaccin anticoncepțional. Să știți că anticoncepționalele se numeau vaccinuri într-o primă fază. (...) Deci persoanele fondatoare ale OMS-ului nu sunt altele decât cei care au înființat institutul pentru eutanasiere. Eu nu știu cum considerați voi, dar eu cu eutanasierea chiar am o problemă (29.03.2024);
Realitatea Sportivă cu somație publică, deoarece în data de 14 martie 2024, în intervalul orar 20:29-21:34, a fost prezentat un material înregistrat aparținând partidului AUR, fără a se ține cont de prevederile art. 139, conform cărora: „Publicitatea, pozitivă sau negativă, în legătură cu partide politice, oameni politici, mesaje politice este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală”.
Prevederi ale legislației audiovizuale la care facem referire:
Legea audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002
Art. 3 (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual
Art. 47 - (3) Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice.
Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
Art. 66 - În programele de ştiri şi dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală trebuie să asigure imparțialitatea și echilibrul și să favorizeze libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.
Decizia nr. 150 din 3 aprilie 2024 privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2024
Art. 8 (1) Emisiunile electorale şi cele de dezbateri electorale pot fi difuzate numai cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 71 şi art. 72 din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare; radiodifuzorii trebuie să asigure tuturor competitorilor electorali condiții echitabile în ceea ce privește libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor și echidistanța;
Legea nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
Art. 72 - Realizatorii şi moderatorii emisiunilor şi dezbaterilor electorale au următoarele obligaţii: a) să fie imparţiali.
Comentariul va fi postat dupa aprobare