Tiberiu Ioana revine pe marile ecrane în dublă calitate de actor și producător general pentru a treia oară, după succesele obținute cu „Băieți deștepți” și „Zăpadă, Ceai și Dragoste”.
Deși a studiat Dreptul, pasiunea sa pentru cinematografie l-a condus către arta de a crea povești captivante pentru publicul de toate vârstele. Cel mai recent proiect al său, filmul „Ca fetele”, care va avea premiera în cinematografele din toată țara pe 13 septembrie, abordează provocările cu care se confruntă femeile în viața de zi cu zi.
După cum afirmă Tiberiu, acest film oferă o poveste curată și emoționantă, cu accente comice, care explorează prietenia, dragostea, susținerea și tandrețea – teme inspirate chiar de propria sa mamă. „Ideea poveștii îmi aparține și mama a fost cea care m-a inspirat. Mi-am dorit, în calitate de producător, să glorific puterea și independența femeilor, capacitatea lor extraordinară de a dărui și de a se sacrifica. Filmul este un elogiu adus mamei mele, inclusiv pentru a-i mulțumi pentru tot ce a făcut pentru noi”, mărturisește Tiberiu.
În film, Tiberiu interpretează rolul lui Radu, un tânăr timid și sensibil, fiul Rozanei (interpretată de Aura Călărașu), care se confruntă cu emoțiile intense ale primei iubiri. Deși meseria de avocat îl apropie de personajul său, Radu este foarte diferit de Tiberiu în ceea ce privește personalitatea și preocupările. Pregătirea pentru acest rol a fost o provocare, necesitând atât schimbări fizice – Tiberiu s-a îngrășat câteva kilograme și a adoptat un look neglijent – cât și o transformare interioară. „Pentru acest rol, m-am îngrășat destul de mult într-un timp scurt, bazându-mă pe un regim bogat în carbohidrați și dulciuri. De asemenea, timp de patru luni nu m-am bărbierit și nu m-am tuns pentru a intra în pielea personajului”, povestește Tiberiu.
Una dintre cele mai mari provocări pentru Tiberiu în acest film a fost să joace alături de actrițele de renume Maia Morgenstern, Adriana Trandafir și Aura Călărașu, alături de care a trebuit să își înfrunte emoțiile. „Ca actor, a fost greu să fac față emoțiilor atunci când am jucat alături de aceste doamne senzaționale. Însă ele m-au ajutat foarte mult, comportându-se firesc și făcându-mă să mă simt ca unul de-al lor. Au fost extrem de drăguțe, calde și răbdătoare cu stângăciile mele, pentru care le sunt foarte recunoscător”, spune Tiberiu, care a învățat lecții valoroase de la fiecare dintre aceste actrițe.
Succesul filmului „Ca fetele” se datorează și colaborării cu regizoarea Camelia Popa, cu care Tiberiu lucrează pentru prima dată. Această colaborare a fost extraordinară nu doar profesional, dar a dat naștere și unei frumoase prietenii. Tiberiu este mândru de realizările acestui proiect și are planuri mari pentru viitor, urmând să-și consolideze cariera de actor printr-un curs de șase săptămâni la Los Angeles. „Pentru mine, să fac film este viitorul meu și nu aș renunța la asta niciodată. Sunt atât de pasionat încât sunt dispus să sacrific totul pentru a realiza un film”, încheie Tiberiu, care îi invită pe toți cinefilii să trăiască o poveste emoționantă și plină de farmec alături de distribuția de excepție a filmului „Ca fetele”.
Distribuit de Vertical Entertainment și produs de Casa de Producție TIRAL MUSIC&FILM, cu sprijinul Film Mania, filmul „Ca fetele” va fi lansat în premieră pe marile ecrane din România începând cu 13 septembrie. Televiziunea FilmMania, parte a AMC Networks International Central and Northern Europe, sprijină debutul acestei comedii, oferind publicului o selecție de filme de înaltă calitate, cu vedete internaționale cunoscute și apreciate. FilmMania nu este doar un canal de televiziune, ci o fereastră deschisă către magia cinematografiei.
Comentariul va fi postat dupa aprobare