Începând cu 9 septembrie, postul de televiziune DIVA va difuza zilnic, de luni până vineri, câte două episoade din sezonul 2 al popularului serial „Chesapeake Shores”.
Episoadele vor putea fi urmărite de la ora 18:00. Producția americano-canadiană, lansată în 2016, urmărește evoluțiile din viața familiei O’Brien, concentrându-se pe întoarcerea acasă a fiicei celei mari, Abby, interpretată de Meghan Ory, cunoscută și pentru rolul din serialul „A fost odată ca niciodată”.
La finalul primului sezon, Abby și Trace (Jesse Metcalfe, „Neveste disperate”) păreau pregătiți să-și dea o șansă în relația lor, iar în sezonul 2, povestea se complică, punând în lumină relațiile tensionate dintre membrii familiei O'Brien. În plus, Jess (Laci J. Mailey) încearcă să organizeze nunta verișoarei sale, în timp ce tatăl ei, Mick (Treat Williams), se confruntă cu un vechi rival. ț
De asemenea, sezonul aduce noi provocări pentru Bree (Emilie Ullerup), care descoperă o capsulă a timpului din adolescență, și pentru Trace, care luptă să găsească inspirația pentru a înregistra un album alături de Leigh (Brittany Willacy).
Fanii serialului bazat pe romanele lui Sherryl Woods pot urmări povestea în continuare, deoarece, din 16 septembrie, DIVA va difuza și sezonul 3, în același format: două episoade pe zi, de luni până vineri, de la ora 18:00.
Comentariul va fi postat dupa aprobare