De la Revoluția Industrială, națiunile bogate au avut de obicei o creștere economică mai rapidă decât cele sărace, cu o excepție notabilă între mijlocul anilor 1990 și mijlocul anilor 2010. În acea perioadă, s-a observat o convergență între țările bogate și cele sărace: decalajele din PIB s-au micșorat, sărăcia extremă a scăzut dramatic, iar sănătatea publică și educația la nivel global au înregistrat îmbunătățiri majore, inclusiv o scădere semnificativă a deceselor cauzate de malarie și a mortalității infantile. Această eră a globalizării a dus la un salt extraordinar în dezvoltarea umană, în mare parte datorită liberalizării pieței. Cu toate acestea, conform unei analize recente realizate de PwC în cadrul Global Economy Watch (GEW), acest impuls s-a diminuat, iar progresul făcut pare acum un lucru îndepărtat.
Până în 2015, scăderea rapidă a sărăciei extreme a încetinit semnificativ, iar îmbunătățirile din sănătatea publică globală au stagnat înainte de a se inversa în urma pandemiei de COVID-19. Decesele cauzate de malarie au revenit la nivelurile din 2012, iar creșterea economică dintre țările bogate și sărace s-a oprit. Pentru cele 700 de milioane de oameni care trăiesc încă în sărăcie extremă și pentru cele 3 miliarde care trăiesc chiar deasupra acestui prag, situația este sumbră.
Succesul globalizării și al liberalizării
Pentru a înțelege de ce dezvoltarea a stagnat, este esențial să analizăm mai întâi de ce a avut succes în trecut. În anii 1990, țări precum China și India au înregistrat o creștere economică dramatică după ce și-au liberalizat economiile. Deschiderea Chinei sub conducerea lui Deng Xiaoping și demontarea "Licence Raj" în India au deblocat potențialul economic al acestor mari economii, integrându-le în piața globală. La fel, țările din Europa de Est au făcut progrese semnificative după căderea comunismului. Aceste succese subliniază puterea capitalismului de piață liberă și a globalizării în promovarea dezvoltării.
Deși instituțiile occidentale precum FMI și Banca Mondială au jucat un rol, influența lor a fost adesea limitată. Creșterea sustenabilă a venit din interiorul țărilor, cu reforme de succes conduse de inițiative locale, mai degrabă decât impuse din exterior. Globalizarea în această perioadă a permis țărilor sărace să beneficieze de comerțul internațional, investiții și transfer de tehnologie, reducând semnificativ decalajul față de națiunile bogate.
O schimbare de la liberalizarea pieței
În contrast, peisajul economic global de astăzi a văzut o schimbare de la principiile care au alimentat creșterea anterioară. Multe guverne din țările în curs de dezvoltare, în loc să urmeze reforme bazate pe piață, au îmbrățișat protecționismul și politicile industriale care inhibă concurența și inovația. De exemplu, Nigeria, unde aproape o treime din populație trăiește în sărăcie extremă, continuă să irosească resursele pe subvenții pentru combustibil. Industria textilă din Bangladesh primește un tratament preferențial care sufocă concurența și limitează crearea de locuri de muncă mai bune. În același timp, întreprinderile de stat din țări precum Pakistan rămân ineficiente, dar sunt lăsate să continue să funcționeze.
Chiar și în China, odată un simbol al potențialului liberalizării pieței, creșterea economică a încetinit. Centralizarea puterii de către Xi Jinping și intervenția în forțele pieței, combinate cu cenzurarea datelor economice, au redus șansele unei îmbunătățiri a nivelului de trai pentru un sfert din populație, care trăiește încă cu mai puțin de 2.500 de dolari pe an.
India și Indonezia, două țări care au beneficiat anterior de liberalizare, interferează acum cu forțele pieței pentru a aduce lanțurile de aprovizionare acasă. Conform cercetărilor realizate de Global Trade Alert, anii 2020 au înregistrat o creștere semnificativă a restricțiilor comerciale dăunătoare, comparativ cu măsurile care promovează liberalizarea. Această schimbare reprezintă o retragere de la principiile care au alimentat miracolele economice din anii 1990 și începutul anilor 2000.
Întoarcerea barierelor comerciale și protecționismului
Unul dintre cele mai îngrijorătoare trenduri evidențiate în analiza GEW este revenirea restricțiilor comerciale în țările în curs de dezvoltare. Multe națiuni revizuiesc strategiile de dezvoltare eșuate din anii 1950, care se concentrau pe substituirea importurilor – protejarea industriilor interne de concurența externă prin tarife și alte bariere. Aceste strategii au blocat atunci creșterea, și nu există motive să credem că vor avea succes acum.
Susținătorii politicii industriale indică adesea succesul "tigrilor asiatici", cum ar fi Coreea de Sud și Taiwan. Totuși, este important să ne amintim că aceste țări au prosperat nu prin închiderea piețelor, ci prin îmbrățișarea unei concurențe globale dure. Națiuni africane care au încercat să le copieze politicile industriale fără același angajament față de concurența globală și-au văzut eforturile eșuând.
Costul ignorării lecțiilor din trecut
Eșecul de a învăța din trecut va avea consecințe grave pentru populațiile cele mai sărace din lume. În timp ce țările bogate se vor adapta și vor prospera, pentru cei care trăiesc în sărăcie extremă, creșterea economică reprezintă diferența dintre o viață decentă și una plină de suferință. Pe măsură ce guvernele resping tot mai mult reformele bazate pe piață, dezvoltarea globală s-a oprit, iar decalajul dintre țările bogate și cele sărace continuă să crească.
Această schimbare nu doar că amenință mijloacele de trai ale milioanelor de oameni, ci subminează și progresele realizate în reducerea sărăciei globale în ultimele decenii. Revenirea la protecționism și intervenționismul de stat poate aduce beneficii politice pe termen scurt pentru lideri, dar cei mai vulnerabili vor plăti prețul cel mai mare. Comunitatea internațională trebuie să-și reconsidere abordarea și să se concentreze din nou pe principiile pieței libere și liberalizării, dacă există vreo speranță de a inversa actuala stagnare a dezvoltării.
Comentariul va fi postat dupa aprobare