De la începutul anului viitor, companiile mici din România vor trebui să depună Declarația D406 prin fișierul SAF-T (Standard Audit File for Tax), facilitând transmiterea informațiilor financiar-contabile către ANAF.
Acest proces, complex pentru cei ce îl abordează pentru prima dată, este esențial pentru respectarea reglementărilor fiscale. Wizrom vine în sprijinul micilor contribuabili prin platforma MyWiz, care oferă un cont demo gratuit pentru ca utilizatorii să exploreze avantajele soluției automatizate de raportare și să se familiarizeze cu funcționalitățile acesteia.
Ce este SAF-T și cum simplifică raportarea fiscală? SAF-T este un fișier electronic de audit ce conține informații financiare detaliate ale companiilor, folosit de ANAF pentru verificarea corectitudinii raportărilor fiscale. Declarația D406 include operațiuni economice detaliate, note contabile, fluxuri de încasări și plăți, informații despre furnizori și clienți, active fixe și inventare. Începând cu 2025, companiile mici vor trebui să respecte aceleași cerințe de raportare precum companiile mari și mijlocii, care au deja această obligație în vigoare.
„Companiile mici au nevoie de o soluție fiabilă și adaptabilă pentru a face față schimbărilor fiscale. MyWiz simplifică raportarea către ANAF, oferind o platformă integrată pentru toate nevoile de gestionare ale unei companii, de la contabilitate la logistică și vânzări,” subliniază Zemy Apfelbaum, Managing Director Wizrom.
Avantajele MyWiz pentru companiile mici Platforma MyWiz automatizează întregul proces de generare și depunere a fișierului SAF-T, oferind:
- Automatizare completă a procesului de colectare și depunere a Declarației D406, eliminând riscul de erori umane;
- Interfață intuitivă și ușor de utilizat, fără necesitatea unor pregătiri complexe;
- Integrare flexibilă cu diverse sisteme contabile și ERP-uri, inclusiv cele deja folosite de companii;
- Suport continuu din partea echipei Wizrom, care a participat activ în consultările ANAF pentru implementarea SAF-T.
Companiile interesate pot accesa un cont demo gratuit pe platforma MyWiz, unde pot testa funcționalitățile pentru a înțelege cum funcționează automatizarea proceselor de raportare.
Soluții complete de conformitate ANAF prin MyWiz Experții Wizrom au fost implicați în consultările cu ANAF privind implementarea SAF-T, asigurându-se că soluția respectă cerințele legislative actuale și cele mai recente modificări fiscale. Soluția este folosită deja de peste 500 de companii mari și mijlocii, demonstrând eficiența în colectarea datelor din până la 14 surse distincte și reducerea semnificativă a poverii administrative.
Prin implementarea SAF-T, companiile mici din România pot asigura conformitatea fiscală și beneficia de un proces automatizat, gestionat cu eficiență.
Comentariul va fi postat dupa aprobare